C’ ÉTAIT  LE PRINTEMPS / ERA  PRIMĂVARĂ ( vol. Mémoire, 1965)

Era primăvară o desfătare în mizeria noastră cotidiană Fernand

fratele mai mare moare Gilles pleacă la război ei n-au nici douăzeci de ani

mai rămânem patru vom posti mai puţin e luna martie iar eu pe străzile

înfundate ordon cursul apelor

Urmă apoi o frumoasă vară – o, protectoare vară ce frumoasă erai în ochii

mei – rămâi astfel înclinată spre iarbă şi albă în mâinile mele murdare (…)

Iată din nou iarna şi focurile Crăciunului ah, familii de bumbac – ţara alunecă sub fluviul îngheţat – absenţii plini de sudoare şi de înjurături cad

precum nişte fructe coapte s- ar spune că toamna întârzie asupra Italiei

O , anotimpuri, o, veşminte de ape fiecare râs se plăteşte cu un rictus fiecare

lacrimă cu o perlă

1944 – şi niciodată nu se vor mai întoarce cei plecaţi – şi istoria noastră

continuă neagră şi meschină precum pâinea libertăţii noastre

Ce lentă e memoria cât  de răbdătoare cu lentoarea răbdării iernii

Când veţi înceta cu asta şi când nu o veţi mai crede aceasta urcă la suprafaţă ca o lumină neagră în vaporii  ochiului

precum aceea îndelung sosită îndelung visată deodată necunoscută

Memoria şi noaptea iernii ambele au în ţara mea părul alb şi mâinile reci

Au buzunarele pline cu fărâme de speranţe şi amintiri amare cu gust

de alună.