OFFICE  LENT DU TEMPS LE PLUS NOBLE / CEREMONIE DOMOALĂ A CELUI MAI NOBIL  ANOTIMP ( vol. L’ Arbre Blanc, 1966 )

Zăpadă, ceremonie domoală a celui mai nobil anotimp,

A timpului ce ninge fluvii răscolind pământurile,

Când ţara se întoarce între scândurile sale albe

Ca să reintre în supremaţia timpului ascultării :

Paloare a cărnii lipindu-se de os de jur-împrejur,

Paloare a sângelui în acest uragan al inocenţei.

Iată pământul în haina sa vastă şi vizionară,

Iată spiritul în exilul extrem al cunoaşterii

Zăpezi, încetinirea cuvintelor în limbile visării

Fără imagine – ca marea şi fără scriere – ca cerurile

Înnisipare a focurilor originare sub greutatea zăpezii

Ca o exaltare în prospeţimea lucidităţii.

Pământul e un câmp cu grâu negru fără miros

O mortalitate regală suflecată până la genunchi

Atât de strictă e miza lui Dumnezeu pentru ai Săi morţi.

Domoală zăpadă, ploaie presărată cu fluturi morţi

Pentru odihna pleoapelor acoperind insulele de foc,

Transhumanţă a luminii căutându- şi o întrupare

Ca o dragoste atingând suprafaţa şi mareea mâinilor.

Anotimpul liniştitor şi invizibil este ca o atingere blândă

Putere a palmelor în căderea nobilă a semnului

Când Dumnezeu stăluceşte în sfârşit în acest aur intim al spiritului.