Dragilor,
vă invit să descoperiţi valoarea rugăciunii, forţa sa tainică, capacitatea sa nu numai de a ne conduce spre Dumnezeu, dar şi de a ne introduce în adevărul fundamental de a fi uman.
Rugăciunea, ne pune pe calea întoarcerii, întoarcerea către revărsarea frumuseţii, solidarităţii, iubirii. Şi, într-adevăr, voinţa lui Dumnezeu este ca fiecare om să atingă cât mai mult posibil deplina sa înălţime umană.
Când un om se roagă, se aşează în faţa lui Dumnezeu, are un Tu , un Tu divin, şi caută împreună cel mai adânc adevăr al propriului „eu”: Tu divin, eu uman, este personal creată imaginea lui Dumnezeu.
Lăsaţi-vă Lui, Tatăl bun şi prevăzător pentru a găsi în rugăciune, nu un alibi al inerţiei şi pasivităţii, ci curajul pentru a continua în truda voastră.
Voi sunteţi mereu prezenţi în rugăciunile mele.
Voi sunteţi în inima mea.
Pentru unitatea Bisericii
Doamne,
varsă peste noi
plinătatea milostivirilor tale
şi prin puterea Duhului Tău
îndepărtează dezbinarea între creştini.
Fă ca Biserica Ta
să se înalţe mai clar
ca un semn pentru toate naţiunile,
pentru ca lumea
să poată fi inundată
de lumina Duhului Tău
şi să creadă în Iisus Hristos
pe care Tu l-ai trimis.
Amin.
Pentru pace
Ascultă glasul meu
pentru că este glasul victimelor
tuturor războaielor
şi violenţei între indivizi şi naţiuni.
Ascultă glasul meu,
pentru că e glasul tuturor copiilor
ce suferă şi vor suferi
ori de câte ori popoarele
reduc încrederea lor
în arme şi în război.
Ascultă glasul meu ,
când te rog să trezeşti
în inimile tuturor ce sunt oameni
înţelepciunea păcii,
forţa dreptăţii
şi bucuria prieteniei.
Ascultă glasul meu,
pentru că vorbesc pentru mulţimile din orice Ţară
şi din orice perioadă a istoriei
care nu vor război
şi sunt pregătite să parcurgă
drumul păcii.
Ascultă glasul meu,
şi dă-ne capacitatea şi forţa
pentru a putea mereu să răspundem urii
cu iubire,
nedreptăţii,
cu totală dăruire pentru dreptate ,
nevoii
propriei noastre participări
la război cu pace.
O, Doamne, ascultă vocea mea
şi îngăduie lumii, pentru totdeauna,
pacea ta.
Pentru anotimpurile vieţii
Dă-ne, o Doamne, al vieţii,
să prindem conştiinţa clară
îmbucurătoare ca pe un dar,
bogată de promisiuni viitoare,
în fiecare anotimp al vieţii noastre.
Fă ca să adunăm cu dragoste voinţa Ta,
punându-ne în fiecare zi
în mâinile Tale Mântuitoare.
Şi, când va veni momentul
sfârşitului „de drum”,
îngăduie-ne să-l înfruntăm cu sufletul senin,
fără nici-un regret de ceea ce vom lăsa.
Întâlnindu-te, după ce te-am căutat îndelung,
vom găsi în sfârşit, fiecare valoare adevărată
aici pe pământ,
împreună cu cei ce au precedat
în semnul credinţei şi al speranţei.
Binecuvântare
Binecuvântat celui ce vine
în numele Domnului!
Da! Binecuvântează Tu, o, Hristoase,
care şi azi vii la noi
cu mesajul tău de dragoste şi viaţă.
Şi binecuvântează sfânta ta Cruce,
de la care se revarsă
salvarea lumii
ieri, azi şi mereu.
Amin!
Te Deum
Noi te lăudăm,
Dumnezeul vieţii şi al speranţei.
Fiul veşnic al Tatălui.
Tu, născut din Fecioara Maria,
eşti Mântuitorul nostru,
Te-ai făcut fratele nostru,
pentru salvarea omului,
şi vei fi în slava judecării lumii
la sfârşitul veacului.
Tu, Hristoase, sfârşitul istoriei umane,
Ţie îţi aparţin anii şi secolele.
Al Tău e timpul, Hristoase,
care eşti acelaşi de ieri, astăzi şi întotdeauna.
Amin!
Traduceri de Liliana Spătaru
din volumul Mă voi ruga pentru tine, de Ioan Paul al II-lea,
în curs de apariţie la Editura Sinteze