Aşteptam de mult timp un volum de versuri al lui Metin Cengiz în limba română. Mai întîi pentru că este deja un poet cunoscut în România, laureat al cîtorva festivaluri literare cu grupaje de versuri publicate în revistele literare dar şi pentru că reprezintă una dintre vocile lirice distincte ale Turciei, cu o biografie şi bibliografie impresionante.

Preludiu pentru o noapte la Kars este o antologie de autor care comprimă pagini din volumele sale anterioare: După potop, Marea dragoste, Crinul înfloreşte din propria-i otravă, „A” din mătase, Cartea cântărilor, În vremurile tinereţii, Cântece de dragoste, Viaţa şi poezia.

În privinţa antologiilor de autor părerile sunt împărţite, majoritatea comentatorilor critici declinînd obiectivitatea de care ar da dovadă un autor versus obiectivitatea şi pragmatismul criticului literar, mai neutru şi detaşat. În fine, este o problemă care nu poate afecta în niciun mod calitatea poemelor alese.

Cartea vine pe filieră franceză (autorul însuşi fiind absolvent al Departamentului de Limbă şi Literatură Franceză şi multă vreme profesor de specialitate) şi este rostuită în limba română de o cunoscută traducătoare, Niculina Oprea.

Pentru cei interesaţi, prefaţa volumului conţine o amplă notă biografică din care reţinem, telegrafic faptul că Metin Cengiz este autorul  a peste 15 volume de versuri şi 12 cărţi de critică literară şi eseuri. O bună parte dintre ele au ca obiect studiul poeziei, cu aplicaţie pe lirica turcă ceea ce spune de la sine modul profesionist în care autorul cunoaşte lirica ţării sale. Realismul socialist în poezia turcă între anii 1923 şi 1953, Modernismul şi poezia turcă modernă sunt doar două dintre titlurile care dovedesc aplecarea pe studiul poeziei din Turcia.

Cronologic, Metin Cengiz s-ar încadra într-un optzecism autohton şi nu numai – ţinînd cont de accesul său la literatura modernă europeană.

Şi totuşi… multe sunt semnele care trimit la o sensibilitate, la o sublimare a imaginilor şi sentimentelor care curg prin literatura asiatică. Poetului nu-i sunt străine cele omeneşti, de la contemplarea cotidiană şi investirea celor văzute cu rang de simbol pînă la întrebările abisale legate de timp, hazard, viaţă, moarte. Dar peste toate se ridică sentimentul dragostei, cum remarca şi prefaţatorul cărţii, Marius Chelaru.

Poetul este conştient şi de discernămîntul său filosofic dar şi de vulnerabilitatea sa: „Odată cu timpul cineva soseşte,/se stabileşte în inima mea/cuprinzându-mi trupul/ într-o carapace de fier topit// cuvintele pe care niciodată/nu le-am ascultat acum le rostesc,/ mă întâlnesc cu o istorie rezervată lumii mele/ dar care mă duce cât mai departe// nu, nu este singurul lucru/pe care vreau să-l spun – nu poţi fi decât tu/dar eu înţeleg că este sfârşitul” (Odată cu timpul).

Scriam despre iniţierea prin contemplare. Între ambiguitatea fecundă a semnelor care îl definesc şi înconjoară şi certitudinea sapienţială pluteşte îndoiala. Nu neapărat cea carteziană: „În zorii zilei/lumina scapără în ochii abia deschişi,/ cântecele turturelelor se aud/ sub streaşina din faţa ta,/ marea este calmă îşi ascultă freamătul,/murmură un cântec de adio,/ spre căpitan se înalţă aripile melancoliei/ îşi salută iubita rămasă la ţărm/ roza vânturilor îi arată vânt la nord(…)/ noaptea rămâne un prilej nemărturisit/pe când ziua se fac socoteli numai poetul/ anunţă în fiecare poem/infinitul cuvântului.” (Calea poeziei)

În niciun caz poetul nu este vorba despre contemplarea budistă. La Metin Cengiz, contemplarea înseamnă, paradoxal, o dinamică interioară a aşezării înţelesurilor descoperite în matricea lor. Este, dacă vreţi, eterna nevoie de certitudini. Oricum, certitudinea – dacă se poate numi certitudine – este erosul. Persoana iubită, inventată sau imaginată este fondul melancolic al poemului de cele mai multe ori: „Acum suntem euforici, jucăm după muzicuţă/pe buzele noastre sunt urmele unei poveşti confuze:/- pentru credinţă şi pentru trădare este alt timp -/în clipele în care scrii despre oameni/şi despre durerile rămase în adâncul unei păduri/ hai, iubiţi-ne, iubirea este puţin revoluţionară,/puţin conservatoare -/ acestea sunt primele zile ale lui iulie, perfide, viclene/ spunem că zăpada care se topeşte pe drumuri este/omul însuşi//-Dragă, vara pe aceste poteci înguste/ este albă şi poartă miresme de anason” (Miresme de anason)

Nu ştiu dacă Metin Cengiz a ajuns cumva la o lectură din Bacovia, dar culoarea obsedantă a poetului român se regăseşte şi în versurile poetului turc:„Dă-ţi pe păr cu lichidul violet/adus din adâncimile înserării”(Freamăt).

Nu lipsesc nici semnele de revoltă, de conştiinţă a puterii creatoare: „Eu, poetul/în acest mediu şi această frontieră/ care îmi otrăveşte râurile alunecând/ de pe un nor pe altul/ aşa cum un bastion rebel ridică o cetate/ poezia mea se furişează/ de sub ghilotină/cuvânt cu cuvânt” (3)

Iată şi o mostră care ne poate duce cu gândul la optzecism,dar cu o culoare şi un metabolism diferit:„Flacăra miroase a sudoare,/ sudoare de culoarea vinului/gurile noastre miros a ceapă, a pâine,/a ulei şi tutun,/ soarele, albastrul cerului, piatra şi pământul/de sub picioarele noastre au miros greu,/ fereastra, ceaiul băut fără grabă în balcoane,/ marea traversează fiecare zi iar vântul de mare/ miroase a sudoare” (Ipoteză).

Nu lipseşte nici poezia sapienţială, cu rădăcini profunde în lirica asiatică:„Vine un timp în care apa se transformă în cântec/iar lebăda se zăreşte prin ceaţă// când vântul brăzdează câmpia/urmele ei  arată direcţii necunoscute,/ ascultă această bucurie euforică –/ noi suntem cei care provoacă veşnicia// aceasta ne este culoare, acest cutremur/este un adevăr perpetuu care/se prelungeşte toată viaţa –/primul filosof al lumii a spus că omul/ este urmat de umbra sa în vreme ce primăvara/copacii îşi vor vorbi despre tristeţe” (În împrejurimi)

Sunt multe de adăugat şi privinţa stilului, a naraţiunii topită în substanţa lirică, a metaforelor de mare plasticitate folosite cu parcimonie dar, peste toate, un văl fumuriu care dispersează formele şi înţelesurile: „– Dragă, acum în împrejurimi/păcatele se coc.” (În împrejurimi).

Metin Cengiz este, fără îndoială, un scriitor profund, un scriitor al timpului său şi care trebuie redescoperit. Sigur, cărţile sale au fost traduse în nenumărate limbi şi recompensate cu numeroase premii. Dar drumul lor nu se opreşte aici. Metin Cengiz are forţa şi talentul de a cuceri noi spaţii literare şi de a convinge.