Poeme de Alexandru  DRĂGĂNOAIA

 

 

nunta s-a oprit în faţa cimitirului

mai la o parte mireasa își taie părul
trâmbiţele au sunat
copii cu guri cârpite cu
priviri de gheaţă Doamne
sunt poarta prin care va fi dus mortul acesta?

 

Lume lume soră lume

bătrânul se întoarce
priveşte încă o dată
cocorii plecând

o vacă galbenă te paşte
o vacă galbenă pe
patul suferinţei şi urci în
trenul care rămâne şi pleacă gara
între cearşafuri de spital
te faci pârâu
tată

 

Copilului i-a căzut tot părul

cum vita primăvara
ar vrea să o înveţi să împungă
şi chiar te împunge puţin moartea
îşi lipeşte spinarea de spinarea ta
se trânteşte se tăvăleşte şi
cu ochii tot în ochii tăi
haină pe stâlpul porţii
cuib de vrăbii în mâneci
auzi aşa ca un vuiet cum te
strigă pe numele de botez
atingi cu urechea pământul
copii lovesc pereţi cu pumnii
bocete o roată în flăcări

o cameră murind
în apa murdară stătută
broaşte negre ară duşumeaua

 

Balul de sâmbăta morţilor

închideţi-vă muştele, închideţi-vă muştele
nu le mai lăsaţi libere pe uliţe
la balul de sâmbăta morţilor
am cântat în orchestră
cântam şi ne creşteau bărbile
ne bărbieream, pe rând
şi iar cântam
apoi
morţii au luat-o în sus, în jos
priveau lung, peste uluci, în curţi
cei cu AVC
chiar îşi aminteau unde au locuit cândva.

cu pieptul gol
îngerul Domnului
s-a întins pe pământ sub fereastră

Şi am văzut, în urma Mântuitorului pământul se făcea sul

părul mortului îmi
atinge degetele jucăm un
fel de cumpăna fântânii

mă feresc de oameni-
unu’ era împachetat în
hălci de carne zicea că
vrea să se nască din nou
poate avea nevoie
cineva
doar sa-i plătească bilet
să se întoarcă acasă

îmi amintesc
în vinerea pământului eram copil
un deget am înmuiat în gură şi l-am ridicat
ce foc cobora pe firul râului

 

Un câine bolnav trage să moară-n amiază

interioarele îmi dau de gândit
d-aia umblu mai mult pe
dealuri prin văi, prin tufişuri
unde mă culc cu nevasta lui
cutare sau a lui cutare
una a venit la întâlnire cu
capul lui bărbat-su într-o sacoşă
am jucat şeptic, în trei, pe porunci-
l-am trimis să întoarcă vacile.

 

Doină

fluieram şi un câine mi-a
sărit drept în faţă aprindeţi
aprindeţi fraţilor o lumânare
ceva
eu plec într-o comoţie
ca într-o vacanţă plec

 

Pe coarda groasă a viorii

ultimul asalt
ni s-a spus că acum vom muri aproape toţi
îmi fac ordine în buzunare

cu pumnii strânşi înţepenite în
gheaţă ridicate spre cer braţe
din cioturi de aripi
bate o lebădă bolnavă
mi-am îngropat ultima cămaşă
broaşte îmi apasă încheieturile
în unda liniştită a gârlei m-am văzut
coliba din arin cioplit dat cu pământ