Primele veşti din Ţaradedincolodesoare
seara
se adună
ca la o întâlnire
dinainte pregătită
toate căderile sufletele şi lacrimile cuvintelor
trebuie
cineva trebuie
să le aşeze cumva la locul lor
ele fac un roi concentric
năucitor de frumos
în jurul meu
şi nu pleacă până nu le găsesc pacea
mergeţi
le spun încet
mergeţi în ţara voastră
a tăcerilor şi a păsărilor de foc
aici lucrurile au multe umbre
aici trupurile de sare ale timpului
nu vor putea să vă aducă
decât o sete nesfârşită
seara
se adună
ca la o întâlnire
dinainte pregătită
privirile rănite ale cuvintelor,
trandafirii trimit în prima linie sufletele lor de parfum,
tu te adânceşti în tăcerile lor concentrice
ca un vulcan ce-şi caută pacea.
legat la mâini
eu trebuie să văd zi de zi
acest sfâşietor
război.
Cina
astă-noapte
am cinat în cer
se făcea că ajungem pe rând
de departe
nu pâine nu sare mâncam
ne adumbrea dinspre copacul acela
o cădere la pace
nu ştiam dincotro şi pe ce se sprijină toate
noi cinam la o cină fără-nnoptare
oaspeţi eram ca cei care vin într-o ţară
părăsită odată nespus de demult
şi nu pâine şi sare mâncam
trecea de la unul la altul
un vas de lumină
ca un soare adus să adape
vlăstare de viţă.
Tu
doar pentru că aştept
în cuvintele tale
ieşirea din acest zid
unde atâtea nopţi
stau ca nişte arbori
unde atâţia arbori
îşi deschid coroanele ca nişte continente.
când întind mâna stângă
jumătate din zid se îndepărtează
când întinzi vârful aripii
întregul zid îşi neagă materia
întregul cerc se schimbă în sferă
întreaga noapte iese din lanţul ei
de-aceea nu mă tem
că vreodată nu ar veni ziua.
o aripă nevăzută undeva în univers
se trezeşte odată cu tine
şi lasă zidurile
în urmă.