Simona Grigoriu

Versurile dumneavoastră pline de candoare mi-au trezit nostalgii. Adolescenţa este poate cea mai frumoasă perioadă a vieţii, sau, în orice caz, cea mai explozivă, plină de posibilităţi latente, de tristeţi fără margini și de bucurii insuportabile. Totul este trăit la intensitate maximă; mediocritatea sau monotonia sînt excluse – ori cel puţin așa ne place să credem. Din cîte aud, mai există și unii care s-au născut plictisiţi, dar nu e cazul dumneavoastră, slavă Domnului!

Din versurile pe care mi le-aţi trimis înţeleg că trăiţi viaţa la cote maxime, ba chiar căutaţi riscul cu lumînarea, starea de pericol vă priește. Nu discut implicaţiile acestei atitudini în viaţa reală, însă din punct de vedere strict literar este exact ceea ce ne trebuie. Aveţi o spontaneitate, o dezinvoltură care vă prind bine și vă felicit pentru asta. Cu siguranţă unele inadvertenţe sau incongruenţe se vor corecta în timp. Mult succes!

Dumitru Ion

”Că nu e om să nu fi scris o poezie/Măcar o dată, doar o dată în viaţa lui.” Vestitul șlagăr din tinereţea părinţilor mei a ieșit brusc la lumină dintr-un sertar prăfuit al memoriei mele, astfel încît m-am pomenit fredonîndu-l cu voioșie. Mi-am amintit după-amiezile lungi de vară cînd mama îl punea la pick-up iar și iar. De ce să nu mă avînt și eu? Vorba aia: ”Dacă nu am voce, asta nu înseamnă că nu trebuie să cînt”. Dispoziţia benefică pe care mi-au dat-o versurile dumneavoastră este de apreciat, drept care o și apreciez. Vă mulţumesc, din acest punct de vedere. Cît despre alte puncte de vedere, aș zice să nu le luăm în calcul.

Marcela Pop

Identitatea de gen este o problemă a zilelor noastre, deci nu mă mit că a ajuns și subiect în poezie. În definitiv, este la fel de bun ca oricare altul. Numai că reușita depinde de felul cum e tratat. Nu mi se pare că aţi găsit tonul potrivit. Cred că ar fi de dorit o purificare a versurilor, astfel încît să nu mai sune ca enunţul unei ideologii.

Mitrică Ignat

În preajma unui om credincios, noi ne odihnim. Aceasta e un fel de ”maximă” (spun asta cu umor), inspirată de versurile dumneavoastră. Se știe că limba pe care o vorbim este creată prin acumularea unei tradiţii. Dar creaţia poetică se bazează pe modificarea limbii. Poetul e dator să schimbe semnificaţia semnelor sau relaţiile dintre semnele limbii, această modificare fiind o condiţie necesară a poeziei. Cred că astfel am emis o frumoasă platitudine, însă am ajuns la concluzia că e bine să ne reamintim uneori lucruri care par prea cunoscute pentru a ne mai gîndi la ele.