Glasul mut al asceţilor

Astrologul şi tăietorul de lemne,

Finanţistul şi animalele bolnave,

Cu toţii au surâsul hăituielilor enorme

În imagini de grotă, în adâncite cripte –

Iluminări ale triunghiului rece al

Pietrei şlefuite

 

Arhitecţii bazilicilor cu înalte cupole,

Manipulatorii frumoaselor hărţi de navigaţie,

Matematicienii retraşi în galeriile

De gheaţă ale formulelor…

Răscolesc optica filosofilor lustruitori de pahare,

Tatonează sârma ghimpată a prăpastiei,

Încearcă capătul firului dungat al păianjenului

 

Însuşi poetul arcuind cu gingăşie verbele

Reînnoadă glasul mut al asceţilor –

Cerşindu-şi dreptul de  a  gusta dinăuntru

Veşnicul surghiun al poemului

Fervoarea metaforei

Cavalerii cuvântului răstoarnă nostalgia

Scribului cu mii de mănuşi de trufie.

Fiecare în parte se  duce şi vine aproape,

Păgâni în vicleana/neglijenta dispariţie

A textului

 

Orgoliul de o clipă smulge în pripă

Măştile oamenilor şi lumina soarelui,

Căutând prin hrubele oraşului

Cravata pierdută a operei literare

 

În nopţile cu picioare prelungi,

Pe coama viselor se plăsmuiesc fabuloase imagini

Lucind tot mai sus în fervoarea metaforei,

Re-alcătuind sâmburele de aur al vocabulelor –

Liantul afectului pe cadranul solar

Al vieţii

Pământul se-ncovoaie precum curcubeul

Iarba crescuse, se înălţase,

Noi dansam absolut cutremuraţi.

Uneori venea deasupra noastră un cer albastru,

Mai rece ca privirea metalică

 

În pas de doi ne ridicam să vedem câmpia

Întinsă ca o faţă de masă,

Apoi adormeam

 

(Prin ierburi – fantomă,

Fetele inocente văd o lume în extaz,

Adunată într-o singură imagine:

Umbre plăsmuite, tainice uniri ale tâmplelor,

Fructele cerului picurând stranii licori)

 

Seara dansam pe alt ritm,

Deşi muzica răsuna aceeaşi şi muzicanţii

Ne priveau uluiţi cum ne zbânţuiam

Din toate încheieturile

 

Atunci pământul se-ncovrigă ca şarpele,

Se-ncovoaie precum curcubeul,

Urmează hotarele de foc şi lumină

În solemnele geografii

Surpriza timpului

Din pricina lipsei de acuitate,

Aştept să faci pasul spre bătăliile întocmite,

Fără colacul de salvare al hiperboreeanului

Înfăşurat în calota de gheaţă a planetei,

La marginea spinărilor nordului,

Puţin mai departe de strălucirea fără scăpare

A ţipătului…

 

Apoi tăcerea durând peste veacuri –

Lumina sonoră a soarelui,

Furia viscerelor vântului,

Balansul alb al cerului,

Goana nebună a jivinelor câmpului…

Viermuiala solitară în corsetul pământului

A fiilor Omului – răpuşi de oboseală în

Surpriza timpului