HAIKU

clopote botezate

cu limbi de carne

răsună

 

o pasăre de lut

cu inima strânsă

încă în noapte

 

pasăre albastră

frigul îţi frige

pieptul

 

pasăre cu pleoape de velur

foc îngropat sub zăpezi

sufletul tău

 

pasăre pe drumul către casă

aripile-ţi sunt grele

ca pământul

 

pasăre îngenunchiată

în lanurile de grâu

zace trupul tău zdrenţuit

 

miezul de noapte al grădinii

înmuiată-n apele Letei

ziua de dinainte încărunţi

 

clopot crud sub ape

o rază de aur prăfuit

soarele peștilor

 

rug de clipe suspendate

numai fructe amare

sub masca de vis

 

 

ghimpi în lâna oilor

de la o zi la alta

glasurile mieilor amuţiră

 

cârd de ciori în păr

cu ochi stins

soarele asfinţit

 

câini de lapte

în pâcla sticloasă a iernii

frumosul chip al nopţii

mușcară

 

șarpe de aramă

cu capul zdrobit

la capătul lumii

zace

 

arici putrezit pe caldarâm

furnicile

te duc cu ele în inima pământului

 

vulpi

spintecă noaptea

între înăuntru și înafară

 

spectre de păsări

în pacea îngheţată

a clipelor

 

viermi de fosfor

devorează orbitele îngerilor

zorii nu mai ţâșniră

 

în noapte rece și confuză

o mână deasupra focului

ce se stinge

 

în așteptare

un soare negru

deasupra inimii planează

voluptate nebună

liniștea furnicilor face să înflorească

miezul pământului

 

în propriile-mi flăcări

ard în lumea aceasta de la care

nimic nu aștept

 

o pasăre de pradă

în fiecare clipă

în mii de străluciri se sparge

 

beţia șarpelui euforic și real și ireal

în măruntaiele clipe

Totul este.