Continuăm publicarea autorilor care activează în cadrul unui cenaclu online, coordonat de Christian W. Schenk – „Cenaclul Poetic Schenk”. Reamintim, Christian W. Schenk afirmă că „este primul cenaclu online (care se numeşte şi „cenaclu”)”, are nişte principii de funcţionare interesante, a intrat în al patrulea an de activitate şi este deschis 24 din 24 de ore.
Viorica ILIESCU
Menire
omule
tu îţi alegi să arzi
în ploaia ce cade bacovian
peste trupul flămând al planetei
răcnind perpetuu spre lumină
fii sincer cu tine
atunci vei înţelege nisipul
esenţa esenţelor
din mica ta oală de lut
Petre PRIOTEASA
Pravilă
Turmentat
de fastuoasa împrăştiere de busuioc,
devin delincventul
reveriei cu sens giratoriu
având în centru pierzania…
Sfârtecat
de-o iniţiativă spontană,
protest împotriva tembelismului,
sunt răzvrătitul cu avataruri temerare,
scăldat în frământări şi revirimente,
ce îşi doreşte epoleţi roşi,
mozaicuri rotofeie
şi vitralii mahomedane.
Dana BORCEA
Răstignit
pe amurguri
orizontul
se zbate
ca un animal
împuşcat
Vine noaptea
acoperă
sângele scurs
cu o smoală
lipsită de luciu
cu o vină
barbară
Dimineaţa
înşfac
cu amândouă mâinile
creasta zilei
muşc
cu lăcomie
din ea
fiind singura
hrană
între două
capete
de acuzare
Florin GOLBAN
Prefăcându-mă
Aş vrea să mor, prefăcându-mă că dorm
Aş vrea să dorm, prefăcându-mă că exist
Aş vrea să exist, prefăcându-mă că simt
Cum mă scurg din acest trup
Şi mă scurg, prefăcându-mă că exist
Şi exist, prefăcându-mă că dorm
Şi dorm, prefăcându-mă că mor
Şi mor, prefăcându-mă că mă scurg.
Evelyne Maria CROITORU
Legământul ploii
Scufundă-mă-n cuvinte
ca-n legământul ploii
să-mi spăl sufletul
stârnit cu ultima aversă.
Roadele tale
să mă prindă-n
jarul vieţii,
precum genele soarelui
scot în larg
bucuria căldurii.
Adrian VIZIREANU
Mi-am întins…
Mi-am întins privirea
peste amintirea unui lan…
O simt tresărind cu trupul rănit
de trecutul viitoarelor pâini…
Galbenă, vara îşi usucă părul
din răsuflarea unei margini de drum…
Aud vag o balotieră şi dintr-o dată
îmi regăsesc gândurile
strivite într-un regiment de soldaţi prismatici.
Uniforme aurii se răsfiră foşnind pe un front fantomatic.
Iarna nu se vede. Doar o simt
aşteptând înfrigurată în tranşeele timpului
trâmbiţa de asalt.
Nişte cicori mi se gudură de genunchi clipind a cer.
Îmi chem privirea, îi pun lesa şi lăsăm
cosaşii să-i cosească pământului setea…
Alexandru IANCU
Motoreta Reta
Andi era un tânăr cu ochii mari
din cartierul Ferentari
care pentru că avea
o motoretă Yamaha mai veche
pe care o ambala ca un nebun
era poreclit Iam
si considerat într-o ureche
El purta toata vara
un tricou cu Che Guevara
şi o pereche de pantaloni
negri şi jegoşi din piele
cu care îşi încăleca motoreta
căreia din dragoste îi spunea Reta
şi cu care împărţea şi bune şi rele
aşa cum le dădea Dumnezeu din cer
Sâmbăta alergau împreună
plini de adrenalină
ca toţi istericii
când se ducea să-şi viziteze părinţii
care locuiau în alt cartier
Duminica mergeau la slujbă
şi el o sprijinea de zidul bisericii
lângă toţi sfinţii
făcând-o să se simtă împlinită
Dar cea mai trista era Reta
şi se simţea năpăstuită
la sfârşitul fiecărei luni
când el după ce primea
leafa de la muncă
se oprea în prima speluncă
şi o lua bine pe ulei
comportându-se cu ea
obraznic şi rebel
Atunci era nevoită
împotriva voinţei ei
să-l ducă la un bordel
să-şi facă de cap cu alte femei
În timp ce le auzea chicotelile
se simţea ca o femeie
bătrână şi inutilă
şi îi răsuna în toată fiinţa
glasul copiilor care strigau
uite-o pe Reta
Reta babeta
Biata Reta atât de mult suferea
Încât plângea carburatoru-n ea
Gusa TITUS
Unor visători
Îşi risipesc poeţii zilnic ADN-ul,
Cerneala scrisului e-n puls fior,
Ard torţe-n inimi pentru Zeul
Ce-a pus o Cruce, Vers în tâmpla lor.
Ei cânt’ ades dureri sedate,
Scăldând deşerturi în fântâni bogate;
Extrag din lacrimi săruri unicate
Condimentând secunde-n rime irigate.
Mai muşcă cinic lucrul nefiresc,
Satira şi pamfletul sunt fertile ploi
Din care macii sângerii nutresc
Podoaba frunţii încastrate-n foi.
Îşi risipesc Poeţii zilnic ADN-ul,
Cerneală şi cenuşă este pulsul lor,
Cu febra frunţii se hrăneşte Zeul
Ce le-a pus Cruce, vers nemuritor…
Mihai HORGA
Iluzia din sticlă
(sonet)
Avu Hefaistos o idee
O puse-n sticlă pe femeie
Mări şi oceane să parcurgă
Timpul pe lângă ea să curgă
Ca după ani s-o regăsească
Tot tânără… S-o pescuiască
Din spuma mării, pe-a sa divă
Luptând cu valul în derivă
Dar, vai ! acum, bătrâne şchiop
Putea-o–vei şti fericită
De orice tânăr zeu, dorită?
Nesocotite mizantrop
De ce-ai mai scos al sticlei dop?
Nu vezi? E-aceeaşi Afrodită …
Tincuţa SAVA BORŞAN
Vântul biciuia pământul
Se târa pe jos furtuna
Cerul, se plângea într-una,
Soarele stătea-n noroi
Printre necuvinte moi.
Se gătea îndepărtarea
Zvâcnea gândul şi tăcerea,
Se-ntorceau pe spate norii
Învârtind elicea morii,
Vulturii cu limbi de foc
Se hrăneau cu-acel noroc,
Picurii pocneau a jale
Ploile erau răscoale,
Vântul biciuia pământul
Se crăpa de ciudă lutul
Iară el necunoscutul,
Luară din ei avântul.
Băteau tălpile-n pământ
Negăsind al lor mormânt
Pe sub subţierea lumii
Stâlpii goi de gura urii
Ţipau după-al lor nume
Totul, parcă era scris anume.
Fără oase, fără tană
Se topise pielea orfană
Acum trista biată cruce,
Plânge-n umbră la răscruce.
Petre STOICA
Spinare
Amiaza este egală cu noi.
O mângâiem
Ca pe o spinare lată
De cal,
Pe care vom aşeza
Curând, desagii vărgaţi,
Celelalte ore.
Deocamdată
Respiră uşor
Cum respiră sub tălpi
Altă spinare lată,
Pământul!
Maria-Ileana TĂNASE
Credit la Dumnezeu
Nu s-a schimbat nimic
ce ţi-am promis demult…
iubirea mea, doar ţie destinată
şi ca o demonstraţie că nu mint,
voi face credit chiar la Dumnezeu
să mă gireze cu înc-o viaţă,
să îţi arăt ce n-am putut atunci
şi n-ai crezut plecarea ce era motivată.
Chiar dacă trenul trece-odată-n viaţă
şi te-am pierdut, eu te iubesc ca în trecut,
sunt o statornică ce crede în cuvânt,
voi respecta promisiunea ce-am făcut,
te voi iubi chiar şi mai mult
în viaţa de Dumnezeu creditată.
Sssttt… şi un secret, dar să nu-l spui:
dobânda va fi tot cu iubire remunerată.
Lorena CRAIA
O întâmplare cu mama
când ai însemnat
pe giurgiuveaua la care
se închină toţi trecătorii
m-am apropiat cu buzele
de ciutură
două narcise agonizau pe apa sfinţită
mi-am făcut bagajele
am trecut podul
am dat bir cu fugiţii
şi vrabia din mână
erai ochioasă
ca mătuşa mea
care te blagosloveşte în bibliile satanice
pe care nu le mai înţeleg
de la o vreme
acum ce rost are
să pui cărămida sub capul nopţii?
Dumitru TÂLVESCU
Omul negru
Omul negru din mine pleacă
Îşi ascunde urmele, cu ură
În drum spre sinele-i pustiu.
Mărgelele timpului îi sticlesc la gât
El se-nfăşoară în frică şi spaime
Aidoma mărilor grele, sub vânturi
Ucise de furtună la mal.
Mersul lui e greoi
Păşind pe nisip, ucide urletul scoicilor
Fără speranţa întoarcerii în valuri.
În urma lui, doar neguri nepătrunse
Nici umbre nu mai sunt în aerul celest.
Soarele în depărtare, mai ucide alt anotimp.