Cristina RUSU

Lumina dumnezeiască – puritatea sufletului

prin contopirea cu Dumnezeu

Instinctiv, omul caută să parcurgă paşii de la întuneric spre lumină şi această ascensiune îi purifică sufletul şi îl apropie de Dumnezeu. Moise, atunci cînd urcă pe muntele Sinai, ştie că se va întîlni cu Dumnezeu şi Îl va cunoaşte, adică întunericul va întîlni lumina. Sfîntul Grigorie de Nyssa spune că acest urcuş al lui Moise este cel al fiecărui om credincios care vrea să meargă la întîlnirea cu Dumnezeu. Sufletul credincios, care pe măsură ce urcă în cunoaşterea lui Dumnezeu, nu poate vedea lumina decît atunci cînd ajunge în vîrful muntelui. Din neştiinţă, adică din întuneric deplin, omul ajunge la conştiinţa deschisă atunci cînd lumina îi inundă sufletul.

Sfîntul Grigorie Palama spune că această lumină pură nu se vede cu ochiul uman dar nici nu se înţelege cu mintea, ci ea este un dar de la Sfîntul Duh care unifică această „viziune” în ochi, minte şi suflet. „Vederea acelei lumini poate fi numită şi vedere şi înţelegere, dar ca vedere şi ca înţelegere ce depăşeşte vede­rea şi înţelegerea fizică normală, în sensul că nu ne aflăm în faţa unui vid, ci în faţa a ceva intens real şi tocmai de aceea mai presus de realitatea creată. Deci dacă numim lucrul acesta vedere, ştim că este mai presus de vedere. Iar daca cineva vrea sa-l numească înţelegere, de crede sau ştie prin experienţă că este mai presus de înţelegere, mărturiseşte întocmai ca noi”.

Omul se vede păcătos şi nevrednic să Îl întîlnească pe Dumnezeu. El Îl percepe pe Domnul ca pe o lumină atît de pură, că nici nu se poate apropia de El (aşa impur, murdar cum se vede). Treaptă cu treaptă omul urcă spre lumină, simţind apropierea lui Dumnezeu, o face din instinct, pentru că orice om care se află în întuneric merge din instinct spre adevărata lumină. Aceea este ieşirea şi salvarea lui.

Ioan Scărarul spunea: „Dacă faţa cuiva care ne iubeşte ne preschimbă activ în întregime, ne face veseli, senini, neîntristaţi, ce trebuie să însemne faţa Mîntuitorului cînd ajunge în chip nevăzut, în sufletul curat?” Iubirea lui Dumnezeu iradiază spre noi lumină, iar atunci cînd ne umple de iubire, ne umple implicit şi de lumină, iar noi dăruim mai departe semenilor noştri din această lumină. Sfîntul Grigorie Palama întăreşte ce spune Ion Scărarul: „Cînd ţi-e cald? Atunci cînd trupul tău simte căldura sau cînd trupul ţi-e rece şi cînd cunoşti căldura ca ceva contrar frigului? Desigur, tu simţi căldura ca, căldură cînd o porţi în trupul tău, cînd o încerci tu însuţi. Deci cînd vei avea în sufletul tău deprinderea dumnezeiască, tu vei avea pe Dumnezeu real în lăuntrul tău. Şi adevărata deprindere dumnezeiască este iubirea faţă de Dumnezeu şi aceasta nu se produce decît prin sfînta lucrare a poruncilor dumnezeieşti, deoarece El este începutul, conţinutul central şi ocupă printre ele locul prim; căci iubirea este Dumnezeu, lumina este Dumnezeu”.

Prin acestea, Sfinţii Părinţi spun că omul poate dobîndi din această lumină pură pe care Dumnezeu o iradiază spre dînsul, cu ajutorul deprinderii virtuţilor dar şi al harului. Eforturile reale pot duce la păstrarea luminii cît mai mult timp şi la înălţarea sufletului pe o treaptă superioară.

În imnografie – imnul Lumină Lină, în prologul evangheliei după Ioan – Imnul iubirii, vieţii şi al luminii sau în poezia Vechiului Testament dar şi în toată Sfînta Scriptură găsim versete întregi despre lumina lui Dumnezeu.

„Dumnezeu este lumina şi nici un întuneric nu este într-însul” (Ioan 1, 5). „Dumnezeu este Părintele luminilor” (Iacov 1, 17). „Lumina este cu El”, „El descoperă adîncurile şi ascunsurile şi cele dintru întuneric” (Daniil 2, 22). „Cel veşnic se îmbracă în lumină ca într-o haină” (Ps. 53, 2). „Dumnezeu întinde lumina în jurul Lui” (Iov 36, 18). „Domnul este luminarea mea şi Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme?” (Ps. 26, 1). De aceea credinciosul se roagă: „Trimite lumina Ta şi adevărul Tău” (Ps. 64, 3). Sfîntul Simion Noul Teolog prezintă în Imnele dragostei dumnezeieşti lumina dumnezeiască pe care o vede ca pe una care-i vorbeşte, iar, caracterizînd pe Dumnezeu ca lumină, spune: „Dumnezeu este lumină, o lumină nesfîrşită şi necuprinsă. Toate cele din jurul Lui sînt lumină comună şi împărţită fără împărţire între Persoane… Tatăl e lumina, Fiul e lumina, Duhul e lumina. Cei trei sunt o lumină unică, simplă  necompusă, netemporală… Tot ce vine de la Dumnezeu este lumină şi ce ne vine din lumină: lumina e viaţa, lumina e nemurirea, lumina e iubi­rea, pacea, adevărul, uşa împărăţiei cerurilor, lumina este Hristos Mîntuitorul şi Împăratul lumii; lumina e pîinea trupului Său neprihănit, lumina e potirul preacinstitutului Său sînge, lumina e Învierea Sa, lumina e degetul Său, lumina e mîna Sa, lumina e ochii Săi; lumina e Domnul, glasul Său, ca lumină din lumină”. „Eu am venit ca lumină în lume, ca tot cel ce crede în Mine, să nu rămînă întru întuneric” (Ioan 12, 46). Cei ce cred în El, sau se deschid Lui sînt „fii ai luminii” (1 Tes. 5, 5). Creştinii trebuie să se îmbrace „în armele luminii”, lepădînd „lucrurile întunericului” (Rom. 13, 12). „Cine iubeşte pe fratele său, rămîne în lumină” (1 Ioan 2, 20).

O astfel de lumină i s-a arătat şi Sfîntului Apostol Pavel cînd mergea pe drumul spre Damasc. „Şi mergînd, a fost cînd s-a apropiat de Damasc, fără de veste, a strălucit peste el o lumină din cer” (Fapte 9, 3; 26, 13; 27, 6). Şi din acea lumină Pavel aude o voce. El realizează că prin lumină i se arată o persoană, dar el nu vede persoana ci doar lumina. De aceea întreabă: „Cine eşti?”.

„Ei nu vor avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, că Domnul Dumnezeu îi luminează pe ei”. „Şi noapte nu va fi acolo” (Apoc. 22, 5).

Slujbele Bisericii Ortodoxe cîntă lumina şi îi luminează pe cei curaţi cu inima. În fiecare duminică, înainte de începutul Liturghiei şi la sfîrşitul Utreniei, Biserica cîntă; „Întru lumina Ta, Doamne, vom vedea lumina”. Iar după Sfînta Împărtăşanie credincioşii cîntă: „Văzut-am lumina cea adevă­rată, luat-am Duhul cel ceresc”.

O rugăciune din Evhologiu, la sfinţirea apei celei mari, vede Sfînta Treime ca lumina şi ca izvorul luminii tuturor făpturilor: „Treime mai presus de fire, prea bună, întru tot dumnezeiască, făcătoarea fiinţelor îngereşti şi a celor cuvîntătoare (omeneşti), bunătatea prin fire, lumina neapropiată, care luminezi pe tot omul care vine în lume, străluceşte şi în mine, nevrednicul robul Tău”.

Dacă numai zîmbetul curat e lumină pură şi o persoană se deschide ca lumină curată altei persoane, tot aşa Dumnezeu se descoperă în lumină numai persoanei umane curate la inimă. Curăţenia e starea de lumină, capacitatea de primire în sine a luminii celuilalt. Aşa putem înţelege cuvîntul Mîntuitorului: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Dumnezeu este lumină pentru că este iubire. Şi este iubire pentru că se poate comunica în mod desăvîrşit în interiorul Său. Sfîntul Grigorie Palama zice: „Dumnezeu este El însuşi în Sine însuşi, cele trei ipostasuri dumnezeieşti fiind şi înconjurîndu-se întreolaltă în chip natural, întreg, veşnic, fără ieşire în afară, dar şi neamestecat şi bine orînduit”. Cei ce vor fi în faţa luminoasă a lui Hristos, „vor străluci şi ei mai vîrtos decît razele soarelui”.

Capitolul întîi al Evangheliei lui Ioan îl identifică în mod special pe Cuvîntul cu lumina. Căci El a venit în lume ca să aducă lumina sau s-a făcut lumină accesibilă lumii. Dar a venit tocmai El, pentru că El este lumina prin raţiunile lucrurilor şi prin ale fiinţelor conştiente. A venit ca să întărească lumina creată prin lumina Sa, întrucît, prin slăbirea comuniunii cu El în urma păcatului, această lumină slăbise, căci era acoperită în mare parte şi deformată de întuneric şi de o falsă lumină.

Să căutăm mereu această lumină pură cel mai mult în interiorul şi nu în exteriorul nostru. Şi să le dăruim celor din jurul nostru din această lumină, să îi îmbrăţişăm cu ea.

Note:

Biblia comentată, Poezia Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000

Înviere şi viaţă. Eshatologia în învăţătura Sf. Grigorie Palama – Pr. Porphyrios Georgi, Editura Andreiana, Sibiu, 2015

Biblia, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009

Sfîntul Grigorie de Nyssa – Scrieri, Partea Întîia, traducere de Preot Prof. D. Stăniloae, Preot Ioan Buga, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982

Imne, Sfântul Roman Melodul, Editura Bizantină, Bucureşti, 2007