L-am întâlnit pe Ovidiu Mihăilescu la o sărbătorire a Zilelor Revistei „Convorbiri literare”, când a venit cu în oraş să cânte, pentru că asta face, mai ales, în viaţa sa de zi cu zi.

Volumul său de versuri, poate şi de aceea, se deschide cu un ciclu intitulat Chitaro-poeme (cu subtitlul „poeme despletite din chitară… pod de strune peste genune”), care este urmat de Hai ku Klan („pod de pietre de sărit pe îndelete”), Şocuri de cuvinte, Noembriada (care, ne explică autorul într-un preambul la aceste poeme, şi-a luat titlul de la ideea unui concert care ar fi urmat să aibă loc în noiembrie…; subtitlul: „un pod între toamnă şi iarnă”), Drumuri prin România („pod de la Nistru la Tisa”), Cântece de trecut puntea,  şi se încheie cu Facerea.

Fiecare ciclu are amprenta lui, sunt şi versuri albe, dar mai ales ritmate/ cu rimă, poate sub semnul felului de a fi al autorului, pentru care folkul este terenul pe care respiră cel mai limpede. Aşa am şi privit şi eu aceste texte, sub semnul chitarei, al cântecului, al folkului (de altfel, primul text al cărţii – şi altele, mai apoi – are şi o strofă pe care o văd ca un refren al „cântecului”). În această grilă am simţit şi umorul, şi amărăciunea/ satira, şi durerea, dar şi bucuria de a trăi, de a fi tânăr, de a iubi şi a fi iubit, de a simţi viaţa din plin (dar, scrie autorul în Puntea vieţii: „Să treci prin viaţă ca pe-un pod de sfoară/ încrezător când visurile pier”), ori cele care, nerostite, se simt printre cuvinte ş.a.. Sunt şi texte cu subiecte/ pe teme care au frământat societatea noastră, cum e în poeme ca Tantra yoga ori La Re-soluţia din ’89, de pildă, ori, pe un alt palier, chinurile îndurate de intelectuali, de oamenii ţării în comunism – Purificare, dedicat „deţinuţilor politici morţi în gulagul comunist” sau Ierusalim („Nu e iubire fără de jertfă/ Fără durere nu-i naştere-n duh”). Sau amărăciunea pe care o „capeţi” când vezi scena politică din ultimii 25 de ani – Circ politic („Avem o Românie consternată:/ O lege ce se-aplică amânată;/ Un referendum bun complet greşit; / Şi un prezent frumos, deşi tâmpit!”).

Pe de altă parte, dincolo de cele spuse mai sus ori de căutări ori de alte analize privitor la aspecte formale (de pildă la poemele denumite aici haiku) ori de stil/ frazare ş.a., sunt în aceste texte ale lui Ovidiu Mihăilescu multe expresii aparte, care arată că pentru el cuvintele, prin care caută să arate frumuseţea sau tristeţea, dragostea sau bucuria sau pur şi simplu cum să păşeşti pe punte contează, şi le cântăreşte. Câteva exemple, doar: „o pădure plină de cuci”, „bâlciul cu corturi de rouă”, „femeie de aburi”, învelită „cu lungi gene de păpuşi”, „diamante oarbe”, „când noaptea-ţi sângerează-n gând”, „tristeţi cu petale rotunde”.

Aşadar, până îl voi asculta din nou pe Ovidiu Mihăilescu, am citit cântecele acestea de trecut puntea în care respiră cuvintele sub semnul chitarei, al cântecului, al folkului, grilă în care am şi lecturat-o, dar şi căutării unui drum al său în haina poeziei, care înseamnă şi muzică, şi viaţă, şi iubire, şi…

Ovidiu Mihăilescu, Cântece de trecut puntea, poeme, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte (Cântece de trecut puntea) de Alex Turcu, cuvânt de deschidere (Mustangul) de Ciprian Chirvasiu, cuvânt de final (Orient Express. Un fel de mustang cu aburi) Loreta Popa, Editura Semne, Bucureşti, 2013, 180 p.