Şarpele şi pasărea

Când şarpele se-mplătoşa

Cu mii de straturi de tăcere,

Când întunericul vuia

Făcând din suflet o părere,

Pe cerul fisurat de nemişcare

O pasăre-nsetată de cuvinte

Se-naripa şi-n fâlfâit de soare

Spre şarpe-aluneca în minte.

Şi-a lor iubire temătoare

Într-o fantasmă a-ngheţat:

O pasăre şerpuitoare

Alături de un şarpe-naripat.

Deznădejde

El era zmeu înălţat

când nu bate vântul.

Ea era ocean îngheţat

pe care-l topeşte cuvântul.

El era tăcere ce nu se ostoaie,

Ea era flacără ce creşte în ploaie.

El era totul, iar ea nimic,

El era soare adunat într-un spic.

El era nemuritor,

Iar ea trecătoare.

Nu există de sus ajutor,

Cerul e doar o culoare.

Îngândurare

Soarele se usucă şi se desprinde de cer.

E negură în sufletul ei.

Gândurile galopează nebune şi pier

Ridicate în eterice şei.

Doar unul singur nu se poate rupe de minte

Şi-o înconjoară ca-ntr-un inel.

Nu mai visează la două nespuse cuvinte,

Ci numai şi numai la el.