POEME: Gabriela CHIRAN

 

 

pregătire

 

am strâns de clanța

fixată de tine trainic spre a-ți deschide paradisul

 

și

tandru mi s-a strivit în palmă

 

zidul l-am atins acela pe care

anevoie

cu mâna ta l-ai pus în calea timpului

 

și

mi s-a zdrobit încetișor de dulce

de spinare

 

lin –

privind numai

la candelabrul pe care de un cer sărac l-ai prins

chiar tu

 

mi-au curs luminile în poală

 

iar fereastra lustruită cu privirea ta

ca mai devreme cu un ceas

să vezi cum

în sfârșit îți intră în casa astfel pregătită

Dumnezeu

 

foarte lent s-a stins

plouându-mi cu irizări pe față când

a străbătut-o ochiul

 

lasă

nu te cert

 

să se dărâme să se spargă toate

acum

cât nu le mai apasă

visul de lemn de piatră

de sticlă și metal

 

sub care

altfel

și pe tine cine știe? te-ar fi îngropat

 

 

bunurile mele

 

ce mai pierdere ce mai liniște

ce curaj să mai pipăi o cauză

să pui deoparte un drum

să dezgropi un sâmbure

de adevăr

ce curaj să dormi cu un gând diform strivindu-te în pat

 

bunurile mele

acelea pe care

le-am socotit – deși

vă spun: știam teoria predând-o chiar

altora

cu sacră convingere

de pe bara îngustă a vreunui cuvânt –

 

deci

bunurile mele

(poziția de fiică a tatălui meu poziția de soră a fratelui mai mic)

pe care

le-am socotit inviolabile

mi s-au retras definitiv

 

doar banii

sunt

cu cât mai categorică mi-e neputința

cu fiecare lumânare stinsă de

un vânt mereu nemișcător

– mai mulți

 

banii micul rest

blocat: nimic nu pot răscumpăra

 

și cum să mai adormi

în întunericul lacteelor zăpezi