Erotice
- În fiecare poartă,
regăsirea soarelui şi a lunii,
în mugur, a apei şi-a rodirii…
Doar în dor,
regăsirea mea şi-a ta,
cu miile de tone de zile de frământări,
cu speranţe şi zări
pe care nu le-am ajuns încă,
pe care nu le-am trecut,
paşii şi-aripile descurajate
de cea mai mare stâncă,
mâinile, tălpile
făcându-ni-se de lut…
Dar o clipă măcar,
fără incertitudinea că într-o zi
regăsirea chiar în inimile noastre va poposi…
- Inimile noastre au construit
vârful cu dor şi casa zidirilor
întru copii, drumurile toate,
de la noapte la zi,
şi rădăcinile plopilor în malul clisos…
Inimile noastre au băgat os în os,
luceafăr în stea, cărare în drum,
au condus pârâul în râu, râul în fluviu,
plăcându-le mult să lâncezească în delte…
Şi-n toată această vreme habar
n-aveau ce fac, pân’ s-au trezit peste ele
cu ghiersul de leagăn al unui copac
şi cu toată lumina Universului
adusă de soare în dar…
III. În multe lucrări, pe care altădată le ştiam,
acum deloc nu mă mai descurc,
ca, de pildă, lacul înotând să-l parcurg
sau să trag nicotină din narghilea ca un turc…
Nici măcar să pricep din ce direcţie,
toamna, frunza arţarului cade,
nici pe hopa mitică în ce poziţie şade, de obicei,
nici ce-i
în măr, ca substanţă,
sau în gelozie, ca sentiment…
Un tegument,
implacabil şi apăsător,
îmi păstrează fiinţa într-o cutie de dor…
Şi stau acolo scris,
proscris şi în cópie,
până răsare luna dincolo de tine
şi-un miros de áfine coapte
precum un tren fantastic, bizar şi în noapte,
de mine s-apropie…
- Fac ce fac, şi iar
îmi fuge somnul,
apa liniştii de noapte nu-i suficientă,
să-i arunc cârligele-n nadă,
nici ochiul peştelui prea strălucitor,
să le vadă… Încât plutesc ca nimic,
ca un abur prefăcându-se-n ţuică,
în alambic:
acum cad într-o stare,
de-ndată în altă stare,
nu mai suntem amândoi,
ci fiecare cu fiecare…
Şi-aşa buimac stau,
fără speranţa nativă de-a mai fi,
până te descopăr iarăşi pe tine
lipită de roşeaţa primilor zori de zi…
- Ca mâine-am să mor,
iar tu vei rămâne în urmă
sclavă a amintirilor-gaiţe
ce-n viaţa-ne ştiu cum se scurmă…
Alungă-le pe uliţa uitării de poţi,
montează-le lagăre, roţi,
vâsle, aripi, motoare,
să se ducă…
Apoi răsuceşte-te pe partea
ce nu doare,
şi, părăsită, năucă,
cazi în neştire…
Estimp, de dincolo,
eu să mă-ntorc, ca-n poveşti,
să presar cenuşe pe drum,
firmituri de pâine, tărâţe,
fire de iască… Nemărginire…
Să nu mă rătăceşti…