Tîrziu
Este atît de tîrziu
încît un arheopterix
îmi bate cu aripile în fereastră
iar chipul meu capătă pe rînd
trăsăturile străbunilor
O linişte străină
îmi străbate sîngele
prin cuvînt se adună
urmele unor vieţi îndepărtate
şi-n ochii întredeschişi
lumina îşi arată vîrstele
Este atît de tîrziu
încît mă tem
de propriul zîmbet
August
Se termină şi vara aceasta
peste zăgazuri şi maidane
peste ţevăraia ruginită a construcţiei abandonate
la căpătui liniilor de troleibuz,
unde nu mai aşteptam nimic
unul de la celălalt
întinerind de dor
cu garoafe de jar
în mîinile ce au scris
nesfîrşite pagini despre
despre tăblia ce indică sfîrşitul oraşului
din care cineva a fugit
cu toate întrebările
prin desertul din noi
către margine
Aproape toamna
Car în spate
sfîrşitul acestei zile de August
ca pe un prieten rănit
în războiul rece
dintre iluzii şi nuanţele acestora
şi un perete de frunze
se zideşte în privirile noastre
lumina se şterge de oglinzi
iar amintirile altor vise
ne brăzdează inima
O linişte albă
macină miezul copacilor
păsări se strîng
înfricoşate la geamuri
şi dincolo de izbînzi
valurile mării
arată nisipului
cum dragostea
este
un anotimp vulnerabil
Demnitatea iernii
Ca un pumnal stă frigul
în inima acestei seri
ce ni se scurge printre lacrimile
ivite pe obrajii veseli
ai capătului de tinereţe
unde rămînem
prinşi în arhitectura unei
posibile provincii
ascunse în promisiuni
şi-n ţipătul de adio
al mereu altor clipe
refugiate printre ninsori
ce-şi refuză căderea
O cameră single
Singurătatea poate fi sinonimă cu limba engleză
într-un hotel de trei stele
auzind televizorul deschis
al vecinului de palier
rămaşi între mobilierul sărăcăcios
un paratrăsnet
al amorului modern
mai bătrîni cu un gînd
mai tineri cu o aşteptare
cu mîinile încordate în îmbrăţişări
şi Aprilie în zîmbet
cînd kilometrii de duminică
se aşează între noi
iar mica oglindă
ca o lamă de briceag
ne deformează chipul
gata să mergem cu propria vîrstă
pînă la limita suportabilităţii
hrănindu-ne cu tăcerea celuilalt
tulburata de ritmul lent al melodiei
No more I Iove you
Noiembrie
Ziua ni se ascunde în cearcăne
Frazele se înghesuie intr-un singur cuvînt
şi o ploaie măruntă
înlăcrimează geamurile
Prin lumina udă păsări
zboară în grupuri mici
peste depozitele de speranţa
de la bariera oraşului
Tandreţea se zgribuleşte
în abecedarele de anticariat
Crizanteme ne umplu liniştea
cu un parfum din veacul trecut
E o linişte alba peste acoperişuri
Frigul din containere se aduna
in gesturile celuilalt
Prin aeroporturile lumii
nimeni nu mai aşteaptă pe nimeni