KIM Sowol
(1910-1937)
Flori sălbatice
Pe munte florile-nfloresc
Florile înfloresc
În orice anotimp
Florile înfloresc
Pe munte
Pe munte
Florile care înfloresc
Toate înfloresc la fel singure
Păsărelele care cântă pe munte
Iubind florile
Pe munte
Se zbenguiesc
Pe munte cad florile
Florile cad
În orice anotimp
Florile cad
Altădată, încă-o ignoram
Că în fiecare anotimp luna răsare-n fiecare noapte,
„Altădată, încă-o ignoram…”
Că aş tânji, o, atât de profund.
„Altădată, încă-o ignoram…”
Că aş fixa cu ochii luna, oricât de luminoasă ar fi,
„Altădată, încă-o ignoram…”
Că, în prezent, tristeţe doar e luna,
„Altădată, încă-o ignoram…”
Fire de iarbă smulse
Pe colinele din spatele nostru înverzeşte iarba,
În matca nisipoasă a izvorului ce străbate pădurea
Umbra firelor de iarbă înverzită duse de curent pluteşte…
Iubitul nostru Nim unde se află oare ?
În fiecare zi gândul nostru e înteţit de Nim,
In fiecare zi, stând pe colina din spate,
În fiecare zi smulg fire de iarbă şi-n apă le arunc.
În timp ce firele de iarbă se duc clătinate
Purtate de apa izvorului care curge,
Curentul agită uşor inima mea.
Iubitul nostru Nim unde se află oare ?
Fără un loc unde să-mi odihnesc biata inimă.
In fiecare zi smulg fire de iarbă şi le arunc în apă
Si inima mea seamănă cu firele de iarbă ce se duc.
Alcool
Alcool-apă, apă-alcool
Alcoolul şi apa sunt veri. Totuşi,
Dacă bei apă, aceasta-ţi limpezeşte spiritul, în timp ce,
Dacă bei alcool, acesta-ţi exaltă corpul şi spiritul întreg.
Alcoolul est evantai, burduf de forjă şi joc de ruletă.
Burduful de forjă, jocul de ruletă, jocul de ruletă:
Fiu, totodată, al vântului şi al spiriduşilor.
Alcoolul este evantai, burduf de forjă şi joc de ruletă.
Alcool cordial care te îmbată când îl bei,
Burduf de forjă când totul e bine; însă când merge rău,
Alcool răcoritor care dezleagă inima-nnodată.
Alcoolul sunt eu când e-n venele mele.
El aţâţă pentru o afacere bună
Şi se stinge pentru o afacere rea.
Ei, tu! Să ridicăm paharul! Pentru că noi bem
Ca afacerea noastră să meargă. De ce să dea greş?
Alcool-lichid, bani-lichizi,
Alcoolul înseamnă bani, alcoolul şi apa sunt lichide.
Alcoolul consumat diminuează orice elan şi dispare.
Să bei alcool înseamnă să bei bani, să bei lichid.
Nopţile din Seul
Lampadare roşii.
Lampadare albastre.
Lampadare albastre pentru marile bulevarde.
Lampadare roşii pentru străzile înfundate.
Lampadarele scânteiază.
Lampadarele slăbesc.
Lampadarele din nou evanescente
Lampadarele veghează în nopţile lungi ca şi moarte.
Până şi în clarurile şi obscururile
Locurilor necunoscute ale străfundului inimii mele,
Lampadarul roşu se pierde în lacrimi.
Lampadarul albastru se pierde în lacrimi.
Lampadare roşii.
Lampadare albastre.
Cerul nocturn îndepărtat este negru cu totul.
Cerul nocturn îndepărtat este negru cu totul!
Se zice că străzile din Seul sunt agreabile
Se zice că străzile din Seul sunt agreabile.
Lampadare roşii.
Lampadare albastre.
Locuri necunoscute ale străfundului inimii mele
Lampadarul albastru este foarte solitar.
Lampadarul roşu este foarte solitar.
Zi de ploaie
Zi de ploaie… Altădată,
Cântam acest cântec de Verlaine:
«Plânge în inima mea…»
Dar astăzi, zi de ploaie,
Mă mulţumesc să zic: «Ia te uită, plouă» (…)
Traduceri din limba franceză de Ion Roşioru