Trei prefeţe a scris distinsul critic şi istoric literar Ioan Holban la volumele Dezleagă-mă (2006), Izvor de cer (2007), Inanna, volumul de faţă apărut la Editura Timpul, Iaşi, 2009, aparţinând Constanţei Apetroaie.

Cea mai importantă zeitate feminină, îmbrăcată cu cerul şi încununată cu stelele, zeiţa dragostei, a războiului şi fertilităţii în mitologia asiro-babiloniană Inanna, i-a fost sursă de inspiraţie Constanţei Apetroaie. Poeta prin această primă poezie a volumului face portretul bărbatului. Să fie oare vorba de mitul platonician al androginului, când femeia îşi caută bărbatul pentru contopirea într-o singură fiinţă, ori altă întruchipare a ciobănaşului moldovean din Balada Mioriţa?: „Nimeni nu poate lega/ Bărbatul de rouă…!/ …Nici frunza cea nouă!//…Şi nici un alt capăt/ De tine visat,/ Frumosul meu bărbat/ Nu te va lega…/ Zeu înflăcărat,/ Ploaie şi văpaie,/ Noapte-ncremenită,/ Fire risipită…!// Numai eu cu dorul meu/ Cu brâu-i de Curcubeu/ Te-am legat de Dumnezeu./ Te-am legat de veşnicie/ Florile să ţi le ştie…/ Te-am legat/ Şi dezlegat,/ Ca liber să fii,/ Să cânţi, să întârzii,/ Să alergi, să zbori,/ Să uiţi c-ai să mori,/ Să vezi, să-mi rămâi,/ Ciocârlie-n tril,/ Tată şi copil…!/…Să-mi trimiţi în gând/ Razele-ţi dansând…!”

Observaţia este binevenită deoarece poeta se pregăteşte de nunta mioritică fiind o „crăiasă/ a lumii mireasă”, culoarea albă reprezentând puritatea, sinceritatea sentimentelor, concepte care stau la baza întregii poezii, a volumului: „Mă pregătesc,/ Mă pregătesc de nuntă…!/ Vai, vălul alb/ Nicicând nu l-am purtat!… Voi fi un nufăr alb,/ În plină vară…!/… Şi pentru prima dată/ Adorat…!”(Mă pregătesc de nuntă)

Versurile: „Uit că mai sunt,/ Văd doar că eşti…” din poezia Îmi înfloreşti iubirea amintesc de Ce bine că eşti, ce mirare că sunt din poezia Cântec de Nichita Stănescu, iar apropierea de marii scriitori ai neamului nostru, o ancorează pe poetă într-o stare de exuberanţă totală ori de beatitudine cosmică.

Constanţa Apetroaie, atunci când afirmă că: „Sunt fericită, Doamne, fericită!/ Cum nu am fost în nici un an!/ Atâtea flori, mă cântă, mă alintă,/ Şi trec apoi în rodul meu din ram!// Ele-au făcut din mine primăvară!/ Şi m-au făcut să uit c-am fost şi fulg!/ Şi m-au făcut să uit de iarnă./ Când rodu-n ramuri mi-e belşug…!”, în poezia Explozie, ar putea deveni stare sau boare cosmică: „Şi-am devenit o stare…/ Un fel de boare…/… Ceva care plutea/ Şi-avea, ca şi ei,/ Catifea în priviri…!/… Şi laolaltă eram/ Imensităţi şi iubiri…!”, în Vis de ghiocel, încât aseamănă lumea cu cerneala/ Cu care Dumnezeu/ Semnează veşnicia…! în poezia Destin.

Iubirea este tema fundamentală a prezentului volum de versuri şi dacă ne-am ghida după celebra zicere ut pictura poesis, culoarea dominată a poeziilor este albul, aşa după cum am mai afirmat.

De un farmec deosebit şi de o frumuseţe aparte sunt poeziile de factură populară, dacă ne-am opri la poezia Floare de alun sau Fă-mă, Doamne, cingătoare pe care le cităm în continuare: „Floare, floare de alun/ Visului tău mă supun!/ Spune-mi, floare de alun,/ Cum să fac să fie bun/ Tot ce vreau să fac acum?!/ Cum să fac ca dragostea,/ Floare veşnică de stea,/ Să-mi rămână pururea…?!/ Spune-mi floare vreo magie/ Să fac albul veşnicie;/ Şi pe oameni tot mai buni/ Tu vrăjito să-i cununi./ Frumuseţea să-i adune/ Şi doar ea să-i împreune…!//..Tu nu plângi că floarea ta/ Mai n-o ştie nimenea…!/…Iar fructul ţi-ai învelit/ În tărie şi în mit…!” şi „Fă-mă, Doamne, cingătoare,/ Curcubeu de muritoare,/ Pasăre cuvântătoare!//Să mă poarte cel plecat,/ Să mă poarte cât va fi/ Chiar şi dincolo de-a şti…!// Să mă poarte-ntotdeauna,/ Că i-am dăruit cununa/ Fără să îl ţin legat/ Şi nici timpul să-i împart…”

Despre cărţile Constanţei Apetroaie au scris: acad. Constantin Ciopraga, prof. univ. dr. Al. Husar, criticul şi istoricul literar Ioan Holban, Nicolae Busuioc, Horia Zilieru, Emilian Marcu etc.

„Ca în Zburătorul lui I.H. Rădulescu, în poezia Constanţei Apetroaie este acea furnicătură a omului mereu tânăr în căutarea visului de cer aprins…”, constata Emilian Marcu.