Evgheni EVTUŞENKO

RECUNOŞTINŢĂ

Trăgînd perdeaua încet
peste-al copilului pătuţ,
mi-a zis şoptit: „Eu cred c-a adormit”.
Stinse şi becul cel de sus…
Alunecînd foşnit şi lin,
capotul ei pe scaun a căzut…

Noi despre dragoste
nu am vorbit deloc,
am fost…cuminţi,
ea îmi şoptea ceva-n ureche, gîngav,
o literă de „r” pierzînd-o printre dinţi –
`n şiragul lung de albi mărgele…
„Dar ştii, eu am scuipat demult
pe viaţa mea,
zău, mă uimeşti!
Bărbat în fustă, cal de povar-am fost.
Şi uite, dintr-odat`, să rîzi –
sînt iar… femeie!”

Să-i fiu recunoscător
a mea-ar fi datoria,
cel ce-apărare-am căutat în corp… neapărat.
În noianul de albituri
ascunsă-i faţa de ruşine eu,
un lup flămînd şi… rătăcit.

Dar ea, ca o vulpiţă strînsă-n colţ..
întruna îmi vorbea,
îmi mulţumea,
în lacrimi calde toţi obrajii mi-a şoptit,
m-ardea ca focul,
de ruşine, mă-ngheţa…
O, Doamne!
Ar trebui cu rimă s-o-nconjor,
şi să mă pierd, încremenit,
în părul ei de catifea,
dar nu, femeia! mie-mi… mulţumeşte!
pentru că eu, bărbat!
sînt… cu ea!

Cum s-a ajuns
să se întîmple asta pe pămînt?
Pe semne viaţa şi-a pierdut
din sensul ei primar –
al cui păcatul?
femeia-am confundat-o,
am umilit-o…
pîn` la… egalitatea cu bărbatul!

Ce crude vremi a`noastre pregătite,
perfid, viclean, cred,
de mai multe veacuri,
bărbaţii deveniţi – muieri,
femeile –
aproape ca bărbaţii!

O, Doamne,`n curbura umărului ei neted,
se-nfipse degetele mele mari…
înfometat şi gol…
Iar ochii ei frumoşi şi umezi,
plini… de plăcere,
priveau sclipind la mine,
strigînd şi mulţumindu-mi…
în tăcere.

apoi penumbra i-a-nghiţit încet…
abia se-ntrezăreau în întuneric,
ca nişte lumînări plăpînde în biserici…
Căt de puţin îi trebuie femeii,
Doamne,
s-o socotim…

şi să se simtă–n veci –
Femeie!

Mereu se va găsi o mînă de femeie
Mereu se va găsi o mînă de femeie
uşoară, răcoroasă,
de tine ei fiindu-i milă,
iubindu-te poate niţel,
ca pe un frate,
să te liniştească…

Mereu se va găsi un umăr de femeie,
în care tu, aprins,
să sufli
căzut pe el
cu capul tău destrăbălat şi uşuratic,
încredinţîndu-i somnul tău rebel.

Întotdeauna se vor găsi ochi de femeie,
care durerea toată a ta
s-amortizeze,
iar dacă nu chiar toată – o bucată,
o mare parte,
să vadă şi să simtă suferinţa ta.

Există pentru tine însă
o mînă de femeie – deosebită,
mult mai dulce…
Cînd ea de chinuita frunte-a ta s-atinge,
îţi simţi destinul,
veşnicia te străpunge!

Există pentru tine-un umăr femeiesc,
ce nu se ştie pentru ce ţi-e dat,
nu pentru-o noapte, nu,
pentru vecie!
Şi asta-ai înţeles-o tu demult.

Şi sînt aşa ochi de femeie,
privesc mereu la tine melancolici,
trişti,
pînă-n ultimele de viaţă zile –
sînt ochii dragostei
şi conştiinţei tale.

Dar tu trăieşti fără probleme,
nu ţi-e de-ajuns acea o mînă,
acel umăr şi-acei ochi
îngînduraţi, frumoşi şi trişti,
pe care i-ai trădat
de-atîtea ori!

Şi iată, răzbunările sosesc:
„Trădătorule!” –
din răsputeri ploaia în faţă-ţi spune,
„Trădătorule!” –
crengile-n faţă te plesnesc,
„Trădătorule!” –
ecoul s-aude-n pădure…

Te-agiţi şi te frămînţi..
tu însuşi nu îţi ierţi nimic…
Şi numai acea mînă limpede,
curată,
te va ierta mereu…
deşi e supărată.

Şi numai acel umăr obosit,
te va ierta pe tine iar şi iar,
astăzi şi mîine,
şi altădat`…
Şi numai acei ochi
trişti şi…frumoşi,
îţi vor ierta ei tot,
ce n-ar fi trebuit nicicînd
să poată fi  iertat…

Traduceri de Nina Gonţa

Alexandru BLOK

Cînd eşti înfrînt şi hăituit

Cînd eşti înfrînt şi hăituitde oameni, de tristeţe sau de griji,cînd, sub scînduri grele de sicriu,tot ce cîndva te încînta, acum e adormit,cînd prin oraşul pustiit, bolnav şi disperat, te-ntorci, într-un tîrziu, acasă, iar genele ţi-s grele de chiciura groasă –

atunci, opreşte-te pentru-un moment,

ca să asculţi tăcerea nopţii:Vei prinde, cu auzul, o cu totul altă viaţă,pe care, ziua, n-o poţi desluşi.  Tu altfel vei privi…fumul de rug, îndepărtarea uliţelor ninse,  noaptea,  ce-n linişte-şi aşteaptă dimineaţa peste livada albă şi pufoasă.

O carte printre cărţi – e cerul;

Vei regăsi în inima ta goală, pustiită,din nou, al mamei tale chip spre tine aplecat, şi, în această minunată clipă -desenele pe sticla de fanar,frigul ce sîngele-l îngheaţă, a ta iubire – sloi de gheaţă – în inimă-ţi vor izbucni – recunoştinţă – toate.Pe toate – le vei binecuvînta.Că viaţa e cu mult mai mult,  decît quantum satis al lui Brand[1], tu vei afla,şi că această lume-i minunată, şi… că ea, dintotdeauna, a fost aşa!

Traducere de Nina Gonţa

[1] Brand – eroul poemului dramatic al lui G. Ibsen (1865).