Angine
(Demiparodie)
Captive-n inefabila tranziţie,
sătule de miriştea uitării şi deglutiţie,
Gine, Niculine, Nadine, Valentine, Nine,
ondine neîncepute-n starea de sine,
zboară-n nisipoasele clepsidre,
zîmbind ca macii supţi de hidre,
căci amplele promisiuni de joi
captive sunt pe-un miez de nucă şi-n foi −
rezemate de zidul cuvîntului şampanizat,
sărat aliterează timpul înfrigurat…
Iubitul abstract le-a plecat hamal
în portul visurilor cantabile − halal
poet al străzilor, rugină pe timp,
sătul de roşu-alternativ, de ghimp’,
cu fluturi în călcîie, cu tolba sufletului fadă,
descinzi din erezii second hand, din cuponiadă…
“La liberté commence où l’ignorance finit.”
Aprig i-au ars pe arcadieri deşerturi răscolite,
− mirificul efect de Terra pe termite −
sunt nouăzeci la sută idoli de strajă,
suflete la ofertă, antologii de cultură şi prajă,
femei-aripi, lacrimi de rug, ecouri de rubin,
iubiri perseverente, viziuni de chersin :
nădejdea şi suratele ei tinctoriale
s-au dăruit şlefuirilor de goluri mensuale…
E craterul lumii plin de emoţii valeriene…
Trăieşte puţin măceşul între hienele cotidiene…
Mă iartă, demiurgule erast
de microunivers pervers,
dacă-n balastul tău cranioclast
rapsodiile-mi nu le-am submers !
Vremuri de volbură
Rîurile ochilor codaţi
învolburînd urechea,
Întrebările rănilor în triunghi
pitindu-se-n lunci de copci,
Păstăile amintitelor A, M, O,
hrănindu-ţi deşertificarea piramidei,
Colţul mistreţului, fost-de-cîmpie-acum-de-aur,
trădîndu-şi căprioara,
Textul dactilografiat eclatant de sferic
sărind imberb peste rînduri,
Chemarea brumată-livadă-de-zarzări,
cotrobăind încă-n izvoare…
Suntem îngereşti mîine-mîini, aripi yin-yang,
forfotind pe claviatura mileniului,
Silabe scanate-n curcubeu,
ţîşnind panere cu fructe,
Suflete-cămăşi împunse-n două verbe,
împătimite-n patru,
Icoane-n busuioc de-alinat o turlă netrupească,
încercînd înaltul,
Două potire de zori-de-zori,
nenuntite pe de-a-ntregul în vin,
Sol tot mai pur în azur şi lebădă-n dulce volbură,
îmbrăţişîndu-se
tot-mai-alb,
tot-mai-aproape-de-alb…
Pe-acest perete al fiinţei…
Am ţesut un curcubeu pătrat cu bine
peste neorînduiala-ncercănată-n mine
şi-am răsărit la fereastra ta din stei,
cu broască ţestoasă şi răcănei,
cu perdeaua slinoasă a lui unu şi trei,
cu potire încuiate pentr-un drept temei.
Într-o zi cu decolare spre berze,
tăiat-am cîmpiile şi trenurile-adverse
cu hermesiene aripi de-alint
ţi-am intrat, sfioasă,-ntr-un colind…
Aş lega-n decoloratele-ţi frînghii
vrajba frunzelor-uscate pe care o mai ţii
printre anii două-mii pitită, ticsită
de atîtea larme ciudate,-mpietrită,
aş trimite nearsele-ţi cioturi de ruguri
la începuturi, în fluturi, în muguri,
la izvoarele de-altiţă dalbă
unde umbra inimii îşi are scaldă.
Mi-aş revărsa mai dornic picturile cu stele,
de-ai vrea, pe-acest perete al fiinţei tale-mele…