Cîntec lui Esenin

Ţipăt neuitat şi neiubit

Primăvara a uitat să doară

Timpul plînge acum în asfinţit

Pentru şoapta care o să moară.

 

Visul tîmplei ne-a uitat pe veci

Grija s-a întors într-o clipită

Cînd pe buze tu, cu braţe reci

M-ai cuprins în veşnica-mi risipă.

 

Clopote în ganguri nu mai bat

Tu mă laşi pentru întîia oară

Eu pentru întîia oară zac

Şi nu merg la votcă-n astă seară.

 

Vremea s-a urcat lîngă fereşti

Viaţa a-nvăţat să nu mai moară

Am s-te duc iubito în căleşti

Şi-am să pierd pentru întîia oară.

 

Frunzele se sparg în ochii muţi

Glasul meu prin toamnă se va scurge

Cînd vom asculta cu ochii sluţi

Visul tău, ce-n iarbă, mă va plînge.

 

Timpul a uitat de dorul tău,

Să despice fire în fereastră

Doamne, cît ai vrea un derbedeu

Să mai pună floare într-o glastră.

 

Şoaptele mi le-am uitat pe veci

Nu mai ştiu în lume cum e cursul

Dar cu-a tale buze moi şi reci

Vreau să îmi cîştig pe veci recursul.

 

Nu mai pot în toamnă să te am

Nici la treburi nu mai sînt ca lumea

Doamna mea, îmbracă-te-ntr-un ram

Cînd ne desfrunzim, ca ieri, pădurea.

 

Glasul meu e stins pe-un alt trotuar

Lasă-I tu, nu-l ridica de-acolo

Şi cu foaia smulsă-n calendar

Vino să fugim, pe icik pe colo.

 

Parcurs

În glasul monoton al roţilor de tren

Te strig cu adierea din ultimul refren,

Cîntat în cîrciumi slute, sordide-n absolut

Cînd împărţeam risipa în care ne-am avut.

 

Bilet de clasa a doua, cu-ntoarcere firească

Mi-ai dăruit femeie, în clipa-aceea albastră

Cînd doar tăcerea vremii mai tremura

În noi împărtăşind speranţa din lada de gunoi.

 

Am coborît adesea în gara fără nume,

Crezînd doar în povestea de-a ne avea cumplit

Şi-n toamna ta de snoave, de zgomot şi de glume

Mai împărţeam tăcerea din visul adormit.

 

Plecat e astăzi trenul, şi gara e departe

În noi, e numai iarnă, zăpezi privind în ochi

Te chem, te strig femeie, cuvîntul ne desparte

Cînd cîrciuma e plină, cu cîntec, de deochi…