Spiritele mari se întîlnesc. Cît e de adevărat! Şi ce frumos cresc şi înfloresc în liniştea zilelor şi a nopţilor!
Totul e sub semnul „miracolului”: Viaţa, Prietenia… Din acest miracol al prieteniei se nasc spectacole – Mari spectacole! Se scriu cărţi – Cărţi adevărate, de bucurat sufletul! Cît de bine ştie şi înţelege asta actriţa Genoveva Preda, senior al Teatrului românesc, autoare de cărţi. Cele două volume pe care le-a semnat pînă acum le consideră „muzica sufletului” său. Pe primul l-a intitulat: „Destinul unui spectacol. Cioran l’homme à fragments”, pe coperta celui de-al doilea a aşezat inspiratul titlu: Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei Mavrodin. „Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei Mavrodin”. Tare i-ar fi plăcut Poetei acest titlu, dar… Irina Mavrodin a noastră şi a francezilor, Irina Genovevei „s-a mutat într-o stea”: „De multe ori mă uit noaptea pe cer şi mă întreb care o fi steaua Irinei Mavrodin” – scrie autoarea. E chiar prima propoziţie din lucrare, cea mai importantă. Dacă „te-a prins” – cartea e reuşită, dacă nu-ţi spune nimic – „te-a pierdut”. Genovevei Preda i-a ieşit de minune, căci respirăm odată cu ea, de la început pînă la sfîrşit, de la primul la ultimul rînd. Cu cît meşteşug a zidit totul! Cu cîtă artă a construit fiecare secvenţă, fiecare capitol.
Amintirile, istoriile ei „de povestit” ne iau în stăpînire încetul cu încetul. Ne cuceresc „petit à petit” şi ne poartă prin lume alături de ea, eternul-copil, şi de Marea Doamnă.
Pe Muntele Saint Michel, în portul Saint Malo sau la Sète, Paris, Bucureşti, Sibiu sau Răşinari, la Cisnădioara firul destinului celor două se încarcă de vrajă şi mister. Sub umbrela pasiunii lor comune pentru Emil Cioran se nasc spectacole, evenimente, cărţi… ziditoare. Cele mai multe, întîmplător sau nu, în Anul Centenarului! „Centenarul Cioran” „Omagiu lui Cioran” sînt capitole scrise cu pana sufletului. Cu tandreţea, iubirea şi respectul unui prietene care se uita la Profesoara universitară ca la o „sfîntă desprinsă dintr-o icoană”. Vă mărturisesc cu mîna pe inimă (ca participant direct la Colocviile Cioran): rar mi-a fost dat să văd semnele unei prietenii atît de speciale. Nu mi-e greu deci să mi-o imaginez pe Genoveva cu braţele pline de flori alergînd spre casa din Apolodor. Pentru a se scălda în frumoşii ochi gri-verzi ai Irinei, pentru a vorbi despre cărţi, muzică ori politică, sau pur şi simplu, pentru a asculta… sunetul ploii: „Sînt îndrăgostită de ploaie şi o simt ca pe-o protectoare mare a poeziei mele”.
Galeria de portrete din capitolul „Ilustraţii” o prezintă pe Eseistă, surprinzător pentru orice lector, ca pe-un adevărat star de cinema: frumoasă, fermecătoare chiar, la început, în tinereţe, apoi tot mai „distinsă” şi mai „nobilă”. „Adîncul privirii” ei e mai degrabă demn de Marele Ecran decît de… buchisitul cărţilor. La fel şi surîsul ei – pare a spune Genoveva. (Cam aşa ar trebui să-i reţină memoria timpului pe toţi scriitorii. Tineri şi frumoşi, în perioadele lor de glorie, de succes)!!! În cîte filme ale vieţii a jucat distinsul Cavaler al Artelor şi Literelor statului francez?! Cîte zboruri şi cîte sfîşieri s-au adunat în clepsidra ei pînă la… plecarea în sferele muzicii celeste?
Paginile de manuscris în facsimil şi dedicaţiile din capitolul amintit (Ilustraţii) ne-o face şi mai dragă pe Traducătoarea de limbă şi de suflet care a tot „alergat cuvintele, s-a tot luptat cu ele şi le-a îmbrăţişat” decenii la rînd. Ţîşnită din cîmpul cu maci, aşa cum i-a povestit Marii Prietene, fiecare poem al ei e o rugăciune şoptită: „Fă-ţi rugăciunea, Irina! Scrie, scrie!” „Cînd nu scriu, mă simt vinovată… ”.
Concepută artistic de aceeaşi Genoveva Preda, lucrarea editată de Scrisul Românesc. Fundaţia-Editura, este o adevărată „bijuterie”, o „floare rară”, o carte frumoasă pe care şi-ar dori-o oricine – cititor român ori francez. Un grand merci doamnei Alina Ioniţă („umbra autoarei”) semnatara versiunii franceze. Un grand merci pentru acest Exerciţiu de admiraţie – vorba lui Cioran – născut din întîlnirea celor două spirite alese: Irina Mavrodin şi Genoveva Preda.