Ancuţa GURBAN DINU – Aspecte ontologice ale comuniunii în Psalmii lui Dorel Vişan: verticala şi orizontala Crucii

Moto: „Şi-atunci, atuncea îmi dau seama/ ce la-ndemînă-i Taina:/ cum că Iubirii/ îi e de-ajuns Iubirea//”. (Dorel Vişan, Psalm 154 [Dă-mi, Doamne, ochii înapoi – Un alt cîntec despre iubire])

 

Binecunoscutul intelectual român Dorel Vişan[1] debutează în 1995 cu poezii în revista Steaua. Pînă în prezent, a publicat următoarele volume de versuri: De vorbă cu Domnul (Timişoara, Popa’s Art, 1997), Vremea cireşelor amare… (Cluj-Napoca, Napoca Star, 1998), Voi veni cu fluxul (Timişoara, Popa’s Art, 1998), Păcate… (Cluj-Napoca, Cartimpex, 2000); Psalmi (Cluj-Napoca, Dacia, 2002). Ultimul volum este republicat în 2010, într-o ediţie bilingvă română-spaniolă Psalmi/Salmos[2] (traducător Christian Tămaş, Iaşi, Ars Longa), în 2011 (Cluj-Napoca, Dacia XXI) şi în 2013, într-o ediţie bilingvă română-franceză Psalmi/Psaumes[3] (traducător Christian Tămaş, Iaşi, Ars Longa). Psalmii (< gr. Ψαλμοί = cîntări acompaniate cu instrument muzical; imnuri religioase) lui Dorel Vişan nu sînt traduşi doar în spaniolă şi în franceză, ci şi în greacă (doisprezece dintre ei). De asemenea, poetul a primit propuneri ca psalmii să-i fie traduşi şi în ebraică.

Neglijat de critica românească, Dorel Vişan s-a numărat în 2010 printre cei doisprezece finalişti ai concursului internaţional de poezie mistică „Fernando Rielo” (au participat 208 concurenţi, din 32 de ţări), cu volumul Salmos (Psalmi). Este demn de apreciat talentul poetului român, întrucît doar un singur român a mai participat în urmă cu douăzeci şi şapte de ani la acest concurs: la cea de-a treia ediţie a festivalului din 1983, Marin Sorescu a cîştigat Premiul Mondial „Fernando Rielo” cu volumul El Ecuador y los Polos (Ecuatorul şi polii).

În cele ce urmează, ne vom opri asupra activităţii sale poetice, mai exact, psalmistice, deoarece aceasta din urmă este, din păcate, foarte puţin cunoscută de către publicul autohton şi, paradoxal, familiară celui european.

Dorel Vişan, psalmist

Dorel Vişan a început să scrie primii psalmi în Ungaria, după care, fiind părăsit timp de trei ani de zile de muza inspiraţiei divine, nu a mai reuşit să scrie niciunul. Revelaţia i-a venit în momentul în care face un pelerinaj la Mănăstirea Recea şi are o discuţie profetică cu părintele Ioan. Iată propria sa mărturisire: „Am început să scriu psalmi fiind în Ungaria. Lucram acolo la un proiect internaţional de teatru, am scris primii trei psalmi şi m-am golit de inspiraţie. Nu am mai avut niciun fel de inspiraţie. Orice scriam imitam de fapt pe cineva, pe David, pe Arghezi şi atunci nu am mai scris. Am venit în ţară după cîteva luni şi timp de trei ani nu am scris deloc. Apoi, am fost la Mănăstirea Recea, lîngă Tîrgu-Mureş. Acolo am discutat cu un preot, părintele Ioan, care mi-a spus numai atît, că voi avea o revelaţie. Ştiam despre domnia sa doar atît, că este un om special. Cînd am plecat, la poarta mănăstirii era o librărie de cărţi bisericeşti şi am intrat acolo şi am găsit o carte, a lui Ernest Bernea, ceva despre iubirea creştină. Răsfoind acea carte mi-a venit inspiraţia despre ce să scriu, ce să conţină psalmii. Fiecare trebuia să conţină ceva din omenesc, despre durere, lacrimi, suferinţă, bucurie, înstrăinare. Am început să scriu iar şi în trei ani am scris restul pînă la 50, dar i-am numerotat după David, de la 150 în sus”[4].

Mitropolitul Bartolomeu Anania explică în „Introducere la Psalmi” că, atît traducerea grecească, Septuaginta, cît şi cea ebraică, Vulgata, cuprinde 151 de psalmi: „Cartea Psalmilor cuprinde 150 de poeme. Numărul a fost stabilit înainte de apariţia Septuagintei: aceasta are, într-adevăr, şi un al 151-lea psalm, care însă poartă menţiunea „în afara numărului”. Acelaşi număr de psalmi îl cuprinde Vulgata; Fericitul Ieronim i-a tradus mai întîi după Septuaginta […], dar totalul e identic şi în traducerea făcută ulterior după textul ebraic” (Bartolomeu 2011: 902).

În ceea ce priveşte volumul Psalmi, observăm că Dorel Vişan începe numerotarea acestora de la numărul 151 – în continuarea celor scrişi de Regele David – printr-un „cîntec al încercării” (Răspunde-mi, Doamne, dacă poţi) şi se termină cu numărul 200, printr-o „Apocalipsă” (Ferice de cel care citeşte…). Este perfect legitimă alegerea numerotării acestora, pentru că orice suflet credincios, asemenea psalmistului David, are dreptul să-şi deschidă sufletul în faţa lui Dumnezeu şi să dea mărturie în scris despre ce înseamnă această încredinţare. Şi ce poate fi mai frumos decît aceasta?

Titlurile şi subtitlurile psalmilor

În ceea ce priveşte titlul psalmilor, observăm că acesta este reluat integral sau parţial în primul şi, uneori, în următoarele versuri, excepţie făcînd psalmii: 151 (Răspunde-mi, Doamne, dacă poţi – Un cîntec al încercării), 157 (Durerea adevărului împuţinat), 158 (Am socotit şi eu, Părinte – Un cîntec despre zădărnicie), 171 (Doamne, mă tem pentru Tine… – O cîntare a singurătăţii), 187 (este singurul psalm, care are ca titlu doar numărul), 191 (Domnul este scăparea mea – Întîiul jertfelnic) şi 197 (Dă-mi, Doamne, bucuria de-a fi plîns – O cîntare a lacrimilor).

Avînd în vedere subtitlul psalmilor, îi putem grupa astfel:

Psalmii cîntecului: „încercării”: 151 (Răspunde-mi, Doamne, dacă poţi – Un cîntec al încercării); „libertăţii”: 153 (Doamne, adu-Ţi aminte de mineUn cîntec de laudă pentru libertate); 156 (Cu silnicia mă îmbrac… – Un nou cîntec pentru libertate); „iubirii”: 154 (Dă-mi, Doamne, ochii înapoi – Un alt cîntec despre iubire)[5]; „neputinţei”: 155 (Sînt pui căzut din cuib… – O cîntare a neputinţei); „zădărniciei”: 158 (Am socotit şi eu, Părinte – Un cîntec despre zădărnicie); „întrebărilor”: 161 (Oare ce sînt eu, Doamne (?) – O cîntare a întrebărilor)[6], 173 (Doamne, ne-ai făcut oglindă gata spartă… – A doua cîntare a întrebărilor), 198 (Acoperiţi de aceleaşi stele – A treia cîntare a întrebărilor); „celor care se roagă”: 166 (Eu bat în Tine ca-ntr-o poartă – O cîntare despre cei care se roagă); „morţii”: 167 (Unde mă caută ochii tăi orbi – Un cîntec despre moarte); „nestatorniciei”: 168 (Strigat-am către Tine – O cîntare a nestatorniciei); „sufletului”: 170 (Aş da oricît, Părinte… – O cîntare a sufletului), 179 (Înverşunată luptă mă macină, Doamne – Un cîntec al casei sufletului); „singurătăţii”: 171 (Doamne, mă tem pentru Tine… – O cîntare a singurătăţii); „anului 2000”: 172 (Doamne, nu mai am putere nici să strig… – Un cîntec al anului 2000); „femeii-mame”: 174 (N-am decît vise, Doamne – O cîntare a femeii-mame); „trecerii”: 175 (Doamne, ce repede soartă mă mînă – O cîntare a trecerii); „pustiirii”: 178 (Opreşte-Te, Doamne, din castele Tale ninsori – O cîntare a pustiirii); „căinţei”: 186 (Doamne, sînt Iudă nevrednică – O cîntare a căinţei şi un strigăt); „rătăcirii”: 189 (Doamne, nu mai ştim drumul de întoarcere – O cîntare a rătăcirilor); „norocului şi nenorocului”: 194 (Norocul, cît mi l-ai lăsat… – O cîntare despre noroc şi nenoroc); „lacrimilor”: 197 (Dă-mi, Doamne, bucuria de-a fi plîns – O cîntare a lacrimilor);

Psalmii rugăciunii: 159 (Ajută-mă, Părinte – Întîia rugăciune), 160 (Doamne, cu faţa plînsă… – A doua rugăciune), 164 (Doamne, mă îngrozesc de semnele Cerului… – A treia rugăciune), 169 (Doamne, nu mă lăsa de batjocură – A patra rugăciune), 177 (Încearcă-mă, Doamne, prin foc – A cincea rugăciune), 181 (Doamne, dacă ai tăcut… – A şaptea rugăciune), 193 (Am cercetat inima mea, Părinte – A opta rugăciune), 196 (Doamne, scoate-mi inima de piatră – A noua rugăciune). La o primă lectură, ni se pare că lipseşte a şasea rugăciune, însă, dacă privim atenţi, observăm că aceasta se ascunde într-a noua (nouă nefiind decît un şase întors).

Psalmii plîngerii lui Ieremia: 185 (Mîhnită mi-e inima, Doamne – Întîia plîngere), 188 (Vai mie, vai ţie – A doua plîngere), 190 (Doamne, păcatul e mare – A treia plîngere), 195 (Sînt pradă-n voia vremii, Doamne – A patra plîngere), 199 (Ia-mă părtaş, Părinte, la Lucrarea Ta… – A cincea plîngere);

Psalmii trimiterii scripturistice: Cîntarea Cîntărilor: 162 (Asemeni Elenei în veci… – O altă Cîntare a cîntărilor), 184 [Domnul şi-a adus aminte de mine… – Imn păgîn (adăugiri la Cîntarea Cîntărilor)]; Pildele Mîntuitorului Iisus Hristos: 163 (Cînd cărţile vieţii le-ntorci – O altă pildă a Mîntuitorului); Psalmii Sfîntul Proroc David: 165 (Azi-noapte glasul m-a strigat din nou – Un Cuvînt înainte la Cartea Psalmilor); Grădina Ghetsimani: 183 (Tată, mă cere răcoarea – Noul Ghetsimani); Jerfelnicul: 191 (Domnul este scăparea mea – Întîiul jertfelnic); Buna Vestire: 192 (Din nou speranţele învie – Bună vestire); Apocalipsa: 200 (Ferice de cel care citeşte… – Apocalipsă);

Excepţie de la această clasificare o fac psalmii, care nu au subtitlu: 152 (Doamne, de-o veşnicie), 176 (Mi-e tot mai greu, Părinte), 180 (Scapă-mă, Doamne, de veşminte), 182 (Doamne, cînd m-ai zidit) şi 157 (Durerea adevărului împuţinat).

Conchidem că titlurile şi subtitlurile psalmilor înglobează în sine un mesaj divin, care cuprinde, aşa cum vom vedea, atît relaţia tainică a omului cu Dumnezeu, cît şi dezvăluirea sinceră şi pură a sufletului omenesc.

Motourile scripturistice şi literare ale psalmilor

Unii psalmi – 179, 184 şi 191 – au un moto scripturistic, ceea ce dovedeşte pasiunea psalmistului pentru Cuvîntul dătător de Viaţă: I Corinteni 3, 7: „[…] nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească”; Apocalipsa 21, 2: „Şi am văzut cetatea sfîntă, noul Ierusalim, pogorîndu-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei”; Ieşirea 17, 6: „Iată Eu voi sta înaintea ta acolo la stînca din Horeb, iar tu vei lovi în stîncă şi va curge din ea apă şi va bea poporul”.

Alţi psalmi – 180, 192 şi 194 – au un moto literar, fapt ce arată înclinaţia psalmistului spre cuvîntul creator de sens artistic: Pascal, Pensées (« La grandeur de l’homme est grande en ce qu-il se connaît misérable »), Tudor Arghezi, Sarcină sacră („Sînt greu cum era grea Fecioara/ Din Duhul Sfînt, şi-s chinuit şi trist”), Honoré de Balzac, Talismanul miraculos (La Peau de chagrin): („[…] bagajul celui care umblă după noroc trebuie să fie cît mai uşor”*).

Modalităţi de adresare lui Dumnezeu

Dorel Vişan I se adresează lui Dumnezeu în diferite moduri, fapt ce demonstrează legătura unică pe care o are cu Acesta în istoria propriei mîntuiri. În funcţie de acest aspect, identificăm două categorii de psalmi:

Psalmii recunoaşterii dumnezeirii: „Doamne” – 151, 152, 153, 154, 155, 157, 158, 160, 161, 163, 164, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 184, 185, 186, 187, 189, 190, 191, 192, 193, 195, 196, 197, 198, 199; „Domnul” – 165, 184; „Mîngîietorul” – 186; „Elohim” – 188. Dorel Vişan I se adresează lui Dumnezeu ca Fiinţă transcendentă, Creatorul întregului univers. Putem vorbi aici de un dialog pe verticală între Dumnezeu şi psalmist.

Psalmii recunoaşterii dublei paternităţi (Dumnezeu Tată/Părinte şi Dumnezeu Copil): „Tată Ceresc” – 152, 184, 185, 193; „Părinte” – 153, 154, 155, 156, 158, 159, 163, 164, 168, 169, 170, 171, 172, 175, 179, 180, 185, 186, 191, 193, 194, 195, 198, 199, 200; „Cerescule Tată” – 153, 156, 164, 168, 169, 175; „Cerescule Părinte” – 163; „Tată” – 183, 192, 195; „Părinte ceresc” – 190; „Copil” – 152, 192. Dorel Vişan Îl percepe pe Dumnezeu în trei ipostaze accesibile înţelegerii umane: „Copil”, „Tată” şi „Părinte”. Prin intermediul acestora, psalmistul întreprinde un dialog pe orizontală cu Acesta. Altfel fie spus, conştientizarea iubirii paterne a Divinităţii îl ajută pe psalmist să trăiască iubirea Sa dumnezeiască.

Ipostazele lui Dumnezeu sau „Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul Omului?” (Mt. 16, 13)

Deşi nu Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu după Fiinţa Sa, prin atributele divine, psalmistul remarcă prezenţa, lucrarea în lume şi transcendenţa Acestuia. Întrucît însuşirile nu epuizează Fiinţa lui Dumnezeu, ne oprim la următoarele trei:

Atribute naturale: spiritualitatea: „Nici cînd de înălţimea Ta mă-nfricoşez/” – 191; „Căci Tu singur eşti curat cu inima/” – 195; ominprezenţa sau supraspaţialitatea: „De ce zideşti spre a surpa, Părinte,/ Cînd eşti puternic şi de necuprins (?)/” – 185; atotputernicia: „Doamne! Eşti atotputernic şi eşti mare/” – 151; „Atunci îţi simt mărirea/ şi-atunci cred că Tu, singur, ajungi desăvîrşirea./” – 154; „Ce mare şi puternic eşti, Doamne,/ că pier înainte de a ajunge în calea Ta…// […]/ iar privind măreţia Lucrărilor Tale/ sînt prizonier ca marea cînd se închide scoica.//” – 161; „Prin buzele celor ce se-ntîlnesc/ În marea Ta minune/ La timp de rugăciune.//” – 166; „Tu eşti piatra stîncii mele/” – 172; „Eşti mare, Doamne,/Şi mare este tăria Ta/” – 173; „Stînca mea şi scăparea mea, Doamne,/” – 173; „De ce zideşti spre a surpa, Părinte,/ Cînd eşti puternic şi de necuprins (?)/” – 185; „Judecă-mă, Părinte, numai întru puterea Ta/” – 186; „Vino, Doamne, şi alungă prin Atotputernicia Ta/” – 186; „[…] de înălţimea Ta mă-nfricoşez/” – 191; „[…] ca să pot puterea şi mărirea să Ţi-o cînt/ – 192; „Să măsor mereu Atotputernicia Ta/ Cu neputinţa mea,/Căci de la Tine vine toată puterea,/ – 193;

Atribute intelectuale: atotştiinţa: „ca să plesnească întru Taina naşterii/ pe care numai Tu o cunoşti…/” – 160; „Şi priceperea Ta este fără hotare./” – 173; „Umbra Ta cutremurătoare/ Atoateştiutoare/” – 178; atotînţelepciunea: „Mă adap din învăţăturile Tale./” – 196;

Atribute morale: dreptatea: „Am nădăjduit în dreptatea Ta,/” – 158; „Judecăţile dreptăţii Tale să păzesc,/” – 195; „Căci Tu eşti foc şi-i arzi pe cei nevrednici/” – 195; adevărul: „Să aflu adevărurile Tale şi să-ţi fiu pe plac…/” – 177; „Deschide-mi buzele/ Doar spre lauda adevărului Tău/” – 186; mila: „[…] îndurarea Ta e în toate…” – 153; „Căci a Ta este mila şi judecata…” – 164; „Dar eu voi cînta mereu îndurarea Ta/” – 168; bunătatea: „Domnul şi-a adus aminte de strigătele mele/ Şi mi-a trimis ajutor din preaplinul Lui” – 184; „Căci Tu eşti limanul înviforaţilor” – 195; iubirea: „Iubirea Lui mi-o dă mie./ Ea este mare cît calea soarelui de la răsărit la asfinţit” – 184; „Cînd iubirea Ţi-o pui cuminecătură/” – 184; „[…] cercetezi şi vindeci neputinţele mele./” – 186;

Ipostazele psalmistului faţă de Dumnezeu

Fiindcă în ipostaza psalmistului se ascunde sufletul oricărui om, care Îl caută pe Dumnezeu, decelăm şase „chipuri” pe care acesta le ia în faţa dumnezeirii:

Mustrător. Îi reproşează lui Dumnezeu necazurile pe care i le dă: „La grea-ncercare m-ai pus, Doamne,/ Grea cruce mi-ai sortit să car/ Cu suliţă prea aprigă în coaste m-ai străpuns/ N-ar fi nimic, de-aş fi alesul Tău, măcar…//” – 151; „De ce, Doamne, cînd mă cred mai în putere/ Laşi un grăunte de greutate pe inima mea/” – 180; „Tu mă supravegheai de la distanţă…/Şi îmi trînteai în talgerul opus cîte-un necaz…/ […]/ Mi-ai drămuit amar şi fericire…/Mi-ai ars pe acelaşi rug păcate şi hazard…/” – 194; se consideră umilit de Dumnezeu Tatăl Care Şi-a jertfit Fiul pe Cruce, pentru ca el să poată fi mîntuit: „Ce pildă măiastră/ şi la ce umilinţă m-ai supus/ cînd l-ai urcat pe cruce pe Iisus/ ca să mă mîntuiască.//” – 154; Îl ceartă pe Dumnezeu, fiindcă îl lasă să persevereze în răutate şi mîndrie: „De ce mă laşi, Părinte,/ să stărui în netrebnicie/ şi jertfa ce era menită/ să şteargă răul lumii/ s-o judec cu trufie.//” – 154; nu înţelege de ce Dumnezeu se preface că nu-i aude vaietul şi strigătul: „Zadarnic în neputinţă mă vaiet şi strig către Tine,/căci nu înţeleg de ce Te prefaci că nu mă auzi (?)./” – 155; Îl roagă să nu-i amintească de păcatele făcute în tinereţea sa: „Doamne, nu-mi tot pomeni/ de păcatele tinereţilor mele/ şi nu-mi tot pomeni de neştiinţa mea,/” – 155; Îi mărturiseşte că simte cînd îl părăseşte: „simt cum Te lepezi şi mă părăseşti/ şi cum iubirea urii-i lasă rîndul…//” – 156; Îi reproşează că nu-i ascultă rugăciunea şi că-l lasă să stăruie în păcat: „Cu buze fără de viclenie m-am rugat/ către Tine, Doamne, dar nu m-ai ascultat.//” – 158; „Eu bat în Tine ca-ntr-o poartă/ Şi simţurile-mi/ bocănesc în lemn/ Şi nopţi de-a rîndu-aştept/ Să-mi faci un semn/” – 166; „Strigat-am către Tine,/ Dar nu mă bagi în seamă/” – 168; „De ce nu-mi răspunzi, cînd Te chem (?)/ De ce nu mă prinzi/ Cînd mîna ţi-o-ntind?/ De ce Te fereşti/ Şi mă laşi în restrişti/ Şi mă laşi în păcat/ Şi-n credinţa neghioabă că nici nu exişti?//” – 171; Îi reproşează că i-a sădit în suflet multe păcate: „Mi-ai pus în suflet, Doamne,/ Putere de năpîrcă,/ […]/ Mi-ai pus în suflet, Doamne,/ Tristeţea, o risipită turmă/ […]/ Mi-ai pus în suflet, Doamne/ Durerea, ca slujbă de vecernie/ […]/ Mi-ai pus în suflet, Doamne,/ Minciuna, ca să mă lumineze/” – 170; Îl întreabă de ce nu poate să-i şteargă păcatul: „Oare de ce nu poţi să-mi ştergi păcatul/Şi mă obligi să fac şi eu ce-a făcut altul…/” – 198.

Rugător. Se roagă în genunchi privind spre Dumnezeu: „Şi nu mai ştiu, genunchiul umil/ Îl plec spre Tine/” – 152; „Îmi rumeg gîndul şi urîtul vieţii/ Şi în genunchi îmi duc tînjala/” – 182; „Stau în genunchi pe prundiş/ Şi nu ştiu, mă rog/ Ori plîng amar/” – 183; Îl roagă pe Dumnezeu să-i dăruiască libertate, smerenie şi dreptate: „Lasă-mă liber, Cerescule Tată/ Să-mi caut umilinţa-n mîndrie…/ Lasă-mă liber să mă încaier cu mine/ […]/ Deşteaptă în mine Dreptatea/ […]/Şi să-mi cîştig… Libertatea… (!)//” – 153; Îl roagă să primească lumină, curăţenie trupească şi sufletească şi mîntuire: „şi seara să cinez/ şi numai cu lumina/ să mă îndestulez.// Să-mi fie masa un altar curat/ ca tot ce-i pur/ şi simplu/ şi-n om nevinovat.// Şi toate să-ncolţească/ în trupul meu/ şi inima/ floare de mac să-mi fie/ şi-un cîntec pentru Veşnicie.//” – 159; Îl roagă să aibă răbdare cu el: „Rabdă-mă, Doamne, să pot nădăjdui/ şi înveseleşte-mi inima…//” – 160; Îl roagă să nu-i pietrifice inima şi să nu mai fie prefăcut cînd plînge: „Doamne, nu-mi împietri inima/ Şi nu mi-o face tocilă învîrtitoare/ […]/ Să pot să nu mai fiu făţarnic, Părinte,/ Atunci cînd plîng.//” – 163; Îl roagă să-i asculte strigătul: „Pleacă-ţi urechea la strigătul meu/ Căci sufletul mi s-a săturat de făţarnici/” – 168; Îl roagă să nu-l dispreţuiască: „Doamne, ridică-Te – cărbuni aprinşi/ Şi nu mă lasa de batjocură/” – 169; Îl roagă să-i ierte păcatele: „Curăţeşte păcatul meu, că mult este,/ Să-mi fie sufletul alb” – 169; „Doamne, suspin întru mărturisirea/ Păcatelor mele,/ Plîng întru rugăciune către Tine,/” – 193; „Ridică-mi poverile, Doamne,/ Ridică-mi samarul păcatelor mele,/” – 199; Îl roagă să-i dea încercări: „Încearcă-mă, Doamne, prin foc,/” – 177; Îl roagă să-l lase singur pentru a se putea înţelege: „De ce nu mă laşi gol în lume/ Ca să mă pot înţelege singur/” – 180; Îl roagă să înlăture răul şi duşmănia din calea lui: „Alungă răul şi pizma din calea mea/ Şi lacrima mea va fi luminată/ Iar numele Tău slăvit în veci.//” – 181; Îl roagă să îndepărteze încercările vieţii: „Vino, Doamne, şi alungă prin Atotputernicia Ta/ Strigarea şi încercarea/ Şi pîrîciunea şi spurcăciunea/” – 186; Îl roagă să-i lumineze întreaga fiinţă, să-i dea putere şi să-l înveţe să ierte: „Iar mie luminează-mi cele dinlăuntru/ Şi toate mădularele, cu voinţa ta,/ Dă-mi puterea creştină/ […]/ Învaţă-mă, Mîngîietorule, să ştiu ierta,/” – 186; Îl roagă să-l întărească în credinţă şi în respectarea poruncilor: „Întăreşte, Doamne, Credinţa mea,/” – 193; Întăreşte-mă întru poruncile Tale,/” – 196; Îl roagă să-i dea înţelepciune: „Dă-mi înţelepciune şi putere/ Să sîrguiesc la fapta creştinească/ Şi viaţa cea îmbunătăţită…/” – 193; Îl roagă să-l ferească de patimi: „Păzeşte-mă de patima cea întunecată/” – 196;

Solitar. Îi strigă lui Dumnezeu singurătatea sa: „Sînt singur, Doamne/ Dar încă nu atît de singur/” – 152; „Caută spre mine cînd Te strig, Doamne,/ căci sînt părăsit şi sărac/” – 155; „Şi rabdă-mă, de cîte ori sînt singur,/ Să mă întorc spre Tine.//” – 171; „Dacă mi-ai dat ceva să fiu bogat,/ A fost doar bogăţia lacrimilor în singurătate.// – 174; „Şi plînge cu lacrimile Tale Dumnezeieşti/ Peste oaza pustiului meu,/” – 178; „Cînd mă părăseşti, mă strîng în mine/” – 182;

Păcătos. Îi recunoaşte lui Dumnezeu propria ticăloşenie: „Slugă netrebnică şi fără faimă/ […]/ Rabdă-mă, Doamne, pentru dragostea/ Şi ura ce le nutresc pentru Tine/” – 152; „Rupe un lăstar de virtute din Tine/ Şi altoieşte-l în trupul meu/ Ce colcăie de păcate…//” – 153; „Doamne, am părăsit Legea Ta/ Şi pe mincinosul Baal l-am crezut./ – 164; „Cuvintele greşelilor mele sînt departe/ De mîntuirea mea, Părinte,/” – 169; „Aruncă-mi o zdreanţă din veşmîntul ceresc,/ Să acopăr goliciunea sufletului meu/ De care mi-e ruşine/” – 171; „Şi repede buruiana cea rea/ A prins rădăcină în sufletul meu../” – 175; „Îmi intră urîtul în mine,/” – 176; „Doamne, sînt Iudă nevrednică/ […]/ Judecă-mă, Părinte, numai întru puterea Ta/ Acum cînd cercetezi şi vindeci neputinţele mele./” – 186; „Şi-n trupul meu plin de păcat/” – 192; „Ia, un căzut în adîncul patimilor nenumărate,/ […]/ Mă osîndesc numai pe mine de păcat/” – 195; se consideră lipsit de nobleţe sufletească: „Cît de mărunt/ şi ce meschin sînt, Doamne,/” – 154; este conştient că libertatea l-a făcut să săvîrşească păcate: „Cînd libertatea păcatelor mele/ din pajiştea-nflorită/ spre mlaştini îmi întoarce turma/ şi pînă la ceruri gura mi-o înalţă/ şi limba-mi încearcă ascunse ţinuturi/ căzută-n minciună în lene şi-n furturi//” – 156; îşi duce cu credinţă crucea: „şi cărîndu-mi crucea înainte/”– 158; Îl roagă să-l ierte: „Doamne, păcatul e mare,/ Că nu ne mai ajung genunchii/ Să ne rugăm de iertare…/” – 190; „Nu mă lua în seamă, Doamne,/ Cînd mă buric şi strig ca un smintit/ Că nu te pot vedea/” – 191; „Nu mai tresar că eşti sau nu mai eşti/[7] [8]” – 192;

Smerit. Îi împărtăşeşte lui Dumnezeu evlavia sa: „Doamne, cu faţa plînsă/ mă întorc smerit spre Lăcaşurile Tale/” – l60; „Oare ce sînt eu, Doamne, să-ţi aminteşti de mine (?)/ oare ce sînt eu, Doamne, ca să mă cercetezi (?)/” – 161; „Mi-e tot mai greu, Părinte,/” – 176; „Azi îmi mărturisesc fărădelegea/” – 177;

Recunoscător. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite: „şi paşii mi se poticnesc pe calea dreaptă/ ce duce către Tine,/ în altă parte caut şi străbat/cărările ce le-ai zidit în mine…//” – 156; „iar Tu neclinit, aproape de mine, continui Lucrarea,/ cu vîntul mă baţi/ şi cu ploaia mă speli ca pe-un prunc,/ cu o mînă pe drum mă îndrepţi/ şi cu alta-mi întuneci cărarea…/” – 161; „Şi numele Tău va fi slăvit în veac,/” – 177; „Dar eu ştiu că cei ce Te caută pe Tine/ Nu duc lipsă de niciun bine…/” – 180; „Doamne, Bunătatea îşi are sălaş în inima mea/ Şi ştiu că numai prin ea/ Calc urmele Tale întru dreptate./” – 181; „Domnul şi-a adus aminte de strigătele mele/ Şi mi-a trimis ajutor din preaplinul Lui/ Să-mi învioreze sufletul/ Iubirea Lui mi-o dă mie./” – 184; „Tristeţile şi chinul/ Dispar ca fumul de tămîie,/ Din nou speranţele în mine-nvie.//” – 192;

Ipostazele psalmistului faţă de aproapele său

Fiind un om al dragostei, psalmistul Îi cere lui Dumnezeu, pe de-o parte, să reziste în faţa de duşmanilor (persoane fără conştiinţă de sine şi dumnezeiască) şi, pe de altă parte, să-şi arate dragostea faţă de aproapele (persoane cu conştiinţă de sine şi dumnezeiască) prin săvîrşirea faptelor de milostenie trupească şi sufletească.

Conştientizarea existenţei duşmanilor: „Mi-ai dat duşmani să-mi sfîşie-al meu gît.//” – 151; „căci sînt părăsit şi sărac/ iar duşmanii mei sînt fără de număr…// Sînt pui căzut din cuib în iarba udă,/ zadarnic trupu-mi firav se zbate şi asudă/ cînd mă pîndesc din tufe, cobe glasuri de iudă./” – 155; „fă-mă să nu fiu ruşinat şi de rîsul vrăjmaşilor mei./ Căci n-am stat pe scaun în adunarea deşertăciunii/ şi nu m-am cîrdăşit cu cei ce viclenesc.//” – 155; „Departe de netrebnici/ să mă apere, Doamne,/ de ură şi de răi/” – 157; „Am păzit căi aspre să mă despartă/ de răii acestei lumi şi de vrăjmaşi.//” – 158; „Întunecă, Doamne, lumina ochilor/ vrăjmaşilor mei ce nu mai seacă,/ să nu fiu de batjocura lor/ […]/ Încurcă-le, Doamne, cărările/ bătute de talpa minciunii deşarte/ să nu mă vadă cînd mă risipesc/ şi mă simt într-o mie-nzecită de locuri,/” – 160; „Cei care m-au văzut m-au crezut prost/ Şi m-au batjocorit…/” – 169; „Scapă-mă cu mîna Ta/ De oamenii lumii acesteia/ Care se îndestulează/ Lingînd din palma străinului/.” – 172; „Le-am împrumutat dragoste în pătrări/ Şi ei mi-au întors ură în cupele lor –/ Le-am întins bine/ Şi ei mi-au măsurat rău./ I-am învăţat să zboare/ Şi ei mi-au smuls aripile/” – 181;  „Părinte, inima mi se întoarce-n mine/ Cînd văd cum duşmanul prinde putere/ Cînd văd pe cei cu care m-am iubit/ Trădîndu-mă cu sufletul deschis/” – 185; „Să nu se bucure duşmanii mei/ Şi să rîdă de mine./” – 186; „Îmbărbătează-mi inima, Părinte,/ Prin Tine să-l zdrobesc/ Pe cel prigonitor şi pe vrăjmaş…//” – 191;

Experierea dragostei faţă de aproapele: „Mai bine vorba,/ În sabie s-o schimb,/ Şi cu iertarea să-l ucid/” – 163; „Surori ale mele şi fraţi/Învăţaţi să nu respiraţi/ Şi aburul gurii voastre coclite de ură/ Se va preface-n ofrandă şi fum de tămîi/” – 167; „Eu, care-am plîns deasupra/ Celui bătut de soartă/ Şi-am suspinat alături/ Cu orice slăbănog.//” – 168; „M-am smerit înaintea oamenilor,/ Dar ei nu m-au înţeles./” – 169; „Poftindu-l drept oaspete pe omul spîn/ L-am aşezat la masă şi… s-a făcut stăpîn./” – 179; „Dar pe bolnav l-am cercetat,/ Pe cel străin l-am aşezat la masă/ Şi morţii-n cinste mi i-am îngropat,/ L-am învăţat pe cel neştiutor,/ Am dat un sfat celui în îndoială/ Şi pe-ntristaţi i-am mîngîiat./ […]/ Şi cana mi-am întins-o celui însetat…/ […]/ Şi am tăcut şi am iertat…/” – 195;

Dubla oglindă: Sfînta Scriptură şi mitologia greacă

Psalmistul Dorel Vişan ne demonstrează că este un foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi – citează din Biblie, deţine informaţii despre locuri, personaje şi evenimente petrecute în Vechiul şi Noul Testament – şi, totodată, al mitologiei greceşti – posedă cunoştinţe indispensabile înţelegerii profunde a lumii.

Versete din Biblie: „Doamne, nu-mi tot pomeni/ de păcatele tinereţilor mele/ şi nu-mi tot pomeni de neştiinţa mea,/” – 155 [„Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni” – Ps. 24, 7]; „Căci n-am stat pe scaun în adunarea deşertăciunii/ şi nu m-am cîrdăşit cu cei ce viclenesc.//” – 155 [„Nu am şezut în adunarea deşertăciunii şi cu călcătorii de lege nu voi intra. Urît-am adunarea celor ce viclenesc şi cu cei necredincioşi nu voi şedea” – Ps. 25, 4-5]; „Cu buze fără de viclenie m-am rugat/ către Tine, Doamne, dar nu m-ai ascultat.//” – 158 [„Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie” – Ps. 16, 1]; „În Tine am nădăjduit şi nu m-am ruşinat,/” – 169 [„Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac” – Ps. 30, 1]; „Curăţeşte păcatul meu, că mult este,/” – 169 [„Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu că mult este” – Ps. 24, 12]; „Eşti mare, Doamne,/ Şi priceperea Ta este fără hotare./” – 173 [„Mare este Domnul nostru şi mare este tăria Lui şi priceperea Lui nu are hotar” – Ps. 146, 5]; „Căci Tu eşti limanul înviforaţilor,/ Cel ce ridică păcatul lumii/” – 195 [„[…] Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. – In. 1, 29]; „Şi a rugului minune, ce cît ardea mai tare/ Deloc se mistuia…/” – 195 [„[…] şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.” – Ieş. 3, 2]; „În pace mergi, Credinţa Ta te-a mîntuit…/” – 195 [„[…] Credinţa ta te-a mîntuit; mergi în pace” – Lc. 7, 50]; „Tatăl este nădejdea mea/” – 196 [„[…] Domnul este nădejdea mea […]” – Ps. 70, 6].

Locuri, personaje şi evenimente biblice: Cina cea de Taină: „Pe care să calci la Cina de Taină…/” – 152; Iuda Iscarioteanul: „Iude afurisite… cum mă pîndiţi,/ Cobe cu zîmbete pe buze./” – 183; „Doamne, sînt Iudă nevrednică/” – 186; Sfîntul Proroc Solomon: „să-mi fac şi eu o vie,/ asemenea înţeleptului de la Baal Hamon/” – 158; Dealul Golgota: „Prin dragoste urcînd Golgota/” – 163; Tarsis şi Ofir: „Argintul cu greu cărat din Tharsis/ Şi aurul adus din Ofir/” – 164; zeul Baal: „Şi pe mincinosul Baal l-am crezut/” – 164; cedrii Libanului: „Am înălţat pomi roditori, precum cedrii Libanului,/” – 169; apa Meriba: „Dar mereu am fost încercat ca apa Meriba,/” – 169; Judecătorul Samson: „Au legat făclii la cozile vulpilor, ca şi Samson” – 169; „De ce nu-mi dai puterea lui Samson/” – 185; Faraon: „Şi s-au purtat ca muştele cîineşti ale lui Faraon,/” – 169; rîul Iordan: „Şi mă scufundă-n mlaştini de Iordane/” – 170; „Să spele/ În Iordane rîuri de nisip/” – 178; Sarra, Rebeca: „Ca Sarei şi Rebecăi, numele să ţi-l laud/” – 174; Sfîntul Proroc Amos: „Cerescule Tată, dă-mi o vedenie/ Ca şi păstorului din Tecoa/” – 175; Sfîntul Apostol Pavel: „Încearcă-mă, Doamne, prin foc,/Aşa cum l-ai luminat pe apostolul din Corint…/” – 177; „Ci cu prigonitorul Pavel mă poartă pe cărare…/” – 195; Sfîntul Proroc Daniel: „Să pot să-i dovedesc pe ticăloşi/ Aşa cum Daniel a dovedit bătrînii/” – 177; Susana: „Care cu strîmbătate au mărturisit/ Împotriva nevinovatei Susana./” – 177; femeia samarineancă: „Şi ce greu îl îndură trupul meu gol…/ Înşelătoare Samariteancă…/” – 183; pîrîul Chedron: „Pîrîul Chedron e secat…/” – 183; templul lui Dagon: „Ca templul lui Dagon pe noii filistini să-l nărui,/” – 185; Domnul Iisus Hristos: „Pe care calcă Noul Iisus sîngerînd/” – 188; Sfîntul Ioan Botezătorul: „Ca Sfîntul Ioan în deşertul fierbinte,/” – 189; stînca din Horeb: „Lasă-mă-n truda şi-n amarul meu/ La stînca din Horeb/” – 191; Sfîntul Proroc Moise: „Şi-asemenea lui Moise – sus pe munte –/” – 191; „Şi a rugului minune, ce cît ardea mai tare/ Deloc se mistuia…/” – 195; Sfînta Elisabeta, mama Sfîntul Ioan Botezătorul şi verişoara Sfintei Fecioare Maria: „Asemenea pruncului din pîntecele/ Îmbătrînit şi sterp al Elisabetei…/” – 192; orbul vindecat de Mîntuitorul Iisus Hristos: „Ca orbul, ce-a văzut, spălat la ochi cu tină…/” – 194 ”; Sfîntul Dismas, tîlharul aflat de-a dreapta Crucii Mîntuitorului: „Strig şi eu ca tîlharul:/ Pomeneşte-mă, Doamne, întru al Tău Sălaş/” – 195; Simon cel lepros: „Cînd stai tihnit la cină cu Simon cel Lepros,/” – 195; femeia bolnavă de doisprezece ani de hemoragie, vindecată de Mîntuitorul Iisus Hristos: „Cînd şi eu mă ating de haina Ta/ Cum a făcut femeia desfrîntată…/” – 195; Sfîntul Proroc David: „Jurat-am ca şi David/” – 195; rugul aprins: „Şi a rugului minune, ce cît ardea mai tare/ Deloc se mistuia…/” – 195; Sfîntul Proroc Iezechiel: „Descoperă-mi cuvintele Tale/ Cum le-ai descoperit lui Iezechiel,/” – 196; Salomeea, fiica Irodiadei: „Şi dans neostenit de Salomee/” – 199; Isaac, fiul lui Avraam: „Precum Isaac zic: ceasul morţii mele nu îl ştiu/” – 199; Sfîntul Patriarh Avraam: „Şi în curînd voi fi sătul de zile ca Avraam/” – 199.

Personaje mitologice greceşti: Elena: „Asemeni Elenei, în veci/ să îndurăm crudul blestem/” – 162; „Şi nu-s în stare – precum Elenei –/ Să-ţi ridic osanale şi cîntece din flaut/” – 174; Afrodita: Şi-asemenea Afroditei să îţi sacrific iezi/” – 174; Odiseu: „Odiseu îndărădnic, mă sfîşiu/” – 189; Atropos: „Faceţi-o voi, pe care gîndul nu vă duce nicicînd/ La Sora Atropos. Amin.//” – 189;

Concluzii: Analizînd în profunzime volumul Psalmi/Salmos, am ajuns la concluzia că Dorel Vişan este, fără îndoială, un poet mistic, plin de autenticitate şi originalitate, cu o viziune impregnată de Taină, care aminteşte de: Sfîntul Ioan al Crucii, Angelus Silesius, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Aron Cotruş, Ion Barbu, Lucian Blaga, Daniil (Sandu) Tudor, B. Fundoianu, Traian Dorz, Ştefan Augustin Doinaş, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Paul Aretzu, Marta Petreu, Aura Christi etc.

Prin urmare, Dorel Vişan ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu catafatic, recunoscîndu-I atotputernicia şi măreţia. Acest catafatism contrastează cu apofatismul, deoarece, oricît s-ar strădui să-L descopere, Dumnezeu rămîne, în fond, incognoscibil şi incomprehensibil. Cu toate acestea, psalmistul a înţeles mesajul suprem al dumnezeirii – Iubirea – „Şi-atunci, atuncea îmi dau seama/ ce la-ndemînă-i Taina:/ cum că Iubirii/ îi e de-ajuns Iubirea.//” (Psalm 154 [Dă-mi, Doamne, ochii înapoi – Un alt cîntec despre iubire]) –, Care se ascunde în verticala şi orizontala Crucii. Aceasta este, de fapt, cheia de lectură a psalmilor vişanieni.

 

Bibliografie

***, Biblia sau Sfînta Scriptură, tipărită cu binecuvîntarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfîntului Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2008

Arghezi, Tudor, Versuri, vol. I, ediţie şi postfaţă de G. Pienescu, prefaţă de Ion Caraion, Bucureşti, Cartea Românească, 1980

Bartolomeu, Anania, „Introducere la Psalmi”, în Biblia cu ilustraţii, vol. III: Cartea a doua Paralipomena, Cărţile Ezdra şi Neemia, Cartea Esterei, Iov, Psalmii, Bucureşti, Litera Internaţional, 2011, pp. 901-908

Milca, Andrei, „Vişan, Dorel”, în Eugen S. (coord. gen.), Dicţionarul general al literaturii române, vol. VII (Ţ-Z), Academia Română, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2009, p. 341

Pop-Bistriţeanul, Irineu, „Mai înainte”, în Dorel Vişan, Psalmi/Salmos, Iaşi, Ars Longa, 2010, pp. 6-11

Tuchilă, Costin, „Chipul singurătăţii”, în Dorel Vişan, Căutător de destine: Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, Iaşi, Ars Longa, 2008, pp. 139-146

Vişan, Dorel, Căutător de destine: Puşa Roth în dialog cu Dorel Vişan, biografie artistică şi postfaţă de Costin Tuchilă, Iaşi, Ars Longa, 2008

Vişan, Dorel, Psalmi/Salmos, traducere în limba spaniolă de Christian Tămaş, cuvînt-înainte de dr. Irineu Pop-Bistriţeanul, episcop-vicar, „Dă-mi, Doamne, bucuria de-a fi plîns” de Romulus Vulpescu, Iaşi, Ars Longa, 2010

Vulpescu, Romulus, „Dă-mi, Doamne, bucuria de-a fi plîns”, în Dorel Vişan, Psalmi/ Salmos, Iaşi, Ars Longa, 2010, pp. 202-211

Vulpescu, Romulus, „Dorel Vişan [prezentare]”, în Astra blăjeană, an XIV, nr. 2, iun. 2010, p. 33

 

Siteografie

http://jurnalul.ro/cultura/carte/psalmii-lui-dorel-visan-la-paris-653112.html (accesat la 15.07.2015)

http://jurnalul.ro/cultura/carte/solaritatea-psalmilor-scara-la-cer-557773.html (accesat la 15.07.2015)

http://jurnalspiritual.eu/actorul-dorel-visan-acolo-unde-am-copilarit-eu-dumnezeu-facea-parte-din-familie/ (accesat la 15.07.2015)

http://www.amosnews.ro/arhiva/lansare-carte-psalmi-dorel-visan-editie-bilingva-romana-spaniola-24-05-2010 (accesat la 15.07.2015)

http://www.dailymotion.com/video/x2gy2i1 [Psalm 154 (Dă-mi, Doamne, ochii înapoi – Un alt cîntec despre iubire)] (accesat la 15.07.2015)

http://www.dailymotion.com/video/x2gxm32 [Psalm 161 (Oare ce sînt eu, Doamne (?) – O cîntare a întrebărilor)] (accesat la 15.07.2015)

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/dorel-visan (accesat la

15.07.2015)

[1] Valabil la adresa: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/arte/dorel-visan (accesat la 15.07.2015)

[2] Valabil la adresa: http://www.amosnews.ro/arhiva/lansare-carte-psalmi-dorel-visan-editie-bilingva-romana-spaniola-24-05-2010 (accesat la 15.07.2015)

[3] Valabil la adresa: http://jurnalul.ro/cultura/carte/psalmii-lui-dorel-visan-la-paris-653112.html (accesat la 15.07.2015)

[4] Valabil la adresa: http://jurnalspiritual.eu/actorul-dorel-visan-acolo-unde-am-copilarit-eu-dumnezeu-facea-parte-din-familie/  (accesat la 15.07.2015)

[5] Valabil la adresa: http://www.dailymotion.com/video/x2gy2i1 [Psalm 154 (Dă-mi, Doamne, ochii înapoi – Un alt cîntec despre iubire)] (accesat la 15.07.2015)

[6] Valabil la adresa: http://www.dailymotion.com/video/x2gxm32 [Psalm 161 (Oare ce sînt eu, Doamne (?) – O cîntare a întrebărilor)] (accesat la 15.07.2015)

* « […] que léger soit le bagage de qui poursuit la fortune ».

[7] Arghezi 1980: 45 [„Pari cînd a fi, pari cînd că nu mai eşti;/” – Psalm (Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere”)].

[8] Ibidem: 50 [„Eşti ca un gînd, şi eşti şi nici nu eşti,/” – Psalm (Pentru că n-a putut să te-nţeleagă)].