Mila Haugová s-a născut în 14 iunie 1942, la Budapesta. Copilăria şi-a petrecut-o în diverse oraşe din Slovacia, familia sa fiind deseori obligată să se mute. Fiică de deținut politic, scriitoarea a absolvit Institutul agronomic superior din Nitra (1959 – 1964), o vreme exercitîndu-şi profesia, apoi devenind profesoară de liceu. În urma ocupării Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, a emigrat în Canada. Revine, după un an, în patrie, iar în 1972 se stabileşte la Bratislava. Între anii 1986 – 1996 a fost  redactor la revista literară Romboid. În 1996 a beneficiat de un stagiu de studiu în USA. Trăieşte alternativ la Bratislava şi în Zajačia dolina. A publicat poezie şi proză. Volume de proză: Oglindă spre interior (Zrkadlo dovnútra, 2009), Lemnul dur al copilăriei (Tvrdé drevo detstva, 2013); Să scrii de parca ai respiria (Písať ako dýchať, 2014). Volume de poezie: Lut ruginit (Hrdzavá hlina,1980); Suprafaţă schimbătoare (Premenlivý povrch, 1983); Tandreţe posibilă (Možná neha,1984); Zile curate (Čisté dni, 1990); Paleoiubire (Praláska, 1991); Nostalgie (1993); Doamna cu inorogul (Dáma s jednorožcom, 1995); Alfa Centauri (1997); Femeia cu aripi (Krídlatá žena, 1999); Atlas de  nisip (Atlas z piesku, 2001); Grădina închisă (discursuri)/ (Zavretá záhrada (reči), 2001); Orfea sau Trecătoarea hibernală (Orfea alebo Zimný priesmyk, 2003); Arhivele trupului (Archívy tela, 2004); Plantă cu vis (Rastlina so snom, 2006), Manuscrise albe (Biele rukopisy, 2007); Dispariţia îngerilor (Miznutie anjelov, 2008), Lenta arcaşă (Pomalá lukostrelkyňa (2010); Fîlfîit din aripi (volum de haiku, selecţie din 11 poeţi); Plant Room (2011); Pelerina zeiţei (2012, antologie colectivă); Proglas. Traduceri şi interpretări (Proglas. Preklady a básnické interpretácie, 2012); Grădină: labirint: cuib (Záhrada: labyrint: hniezdo, 2012); Cetonia aurata (2013); canti…amore (2015); Peisajul din mine (Krajina vo mne, 2015). Este deţinătoarea mai multor premii literare. Poezia ei a fost tradusă în mai multe limbi.

 

 

Aripi de insectă 

Mişcare asemănătoare zborului,

ploaie de octombrie în creştere vizibilă,

precizia ochiului măsurînd adîncimea ceţii,

 

toate sînt aproape, se concentrează în jurul

viselor, dar nu ştie de ce nu sînt doi

care să se înţeleagă-n reciprocă

apropiere: cicatrizare. Alfa vede deodată:

 

cum îşi trage aripile enorme de insectă,

cît îşi doreşte să dispară această imagine,

cum se apropie de pragul cuvintelor auzite pe întuneric,

cum îşi aşterne patul, cum se scufundă cu el în adînc.

 

Mişcarea e a ta pînă cînd ai oferit-o,

mişcarea e a ta pînă ţine repaosul,

mişcarea e a ta cînd cazi în îmbrăţişare,

mişcarea e a ta,

 

cînd aştepţi

în somn adînc apropiat morţii,

 

gura sub pieliţa aerului,

durezi aici, atragi tăietura, nu trebuie să le

înţelegi pe toate: „E posibil ca în jurul

celor mai dense corpuri din Univers

 

spaţiul şi timpul să nu existe de fel.”

 

Origo

1

Orizont în care

nu exista nici un lucru pînă acum.

 

2

Apa se frînge în două.

Deschidere şi sacadare a respiraţiei.

3

Atenţie la suprafaţa apei.

Vorbire anticipată.

 

4

Nelinişte depăşită

cu ajutorul răbdării. Gura foamei.

 

5

Trezirea ierburilor. Întunecimea rădăcinii.

Iubesc tot ce nu depinde de mine.

 

 

Timpul de dinaintea creaţiei viselor

o fi în mine un loc despre care să nu fi ştiut

pînă acum?

 

să nu vibreze inima şi taina

să nu mai folosească limba întunecimii?

 

eşti aici

eşti vie

 

ţie frig

 

zăpada cade pe pămîntul îngheţat

luna se retrage în spate

 

aplecată din ceaţa matinală

spre plasa goală a peisajului

 

am nevoie de o grădină cu degete

să sap pe sub rădăcinile cuvintelor

 

în secunda aceasta se recunosc doar cîţiva

în viaţă (sîntem fiinţe care

au fost despărţite de o privire străină, bine,

să nu-mi răspunzi, dar măcar să crezi că

vocea ta fusese singura accesibilă,

de asta poţi să fii sigur, chiar dacă mişcarea

mea poate se dă la o parte, în ultima clipă,

din faţa mişcării tale.)

 

aş vrea să fiu (aerul lui)

tot ce va rămîne e transparenţă

 

Dualitate

Să vrei fără vrere.

Îmi lipseşte membrana semipermeabilă.

În curgerea întunecată o împotrivire contra ritmului.

Cai care vin la ogrăzile ameninţătoare.

De cu seară se liniştesc şi se adîncesc în sine, se dezvăluie nopţii.

Trupuri de femei se zbat între două ape.

Fetiţa se scufundă pentru totdeauna-n femeie.

Închisă într-o încăpere semiîntunecoasă.

Lumina de ieri îşi păstrează acolo strălucirea călduţă.

Descărcarea în tubul catodic, în aceleaşi condiţii, aceeaşi.

 

Ne-concordanţă

poarta întunecată a oceanului, întinsă

la pragul visului: trupul lasă

un culoar în ceaţa îngheţînd,

semnele dispar înainte de

a se consemna „în mijlocul acelor

lucruri care sînt mai vechi decît numele lor,

al acelora care sînt atît de bine

cunoscute Domnului…” dar trupul meu nu va fi trezit

nici de această viziune, formez o curbă

frîntă în toate punctele, pot să mă duc

mai departe sau

să mor, sufletul şi-a ales un alt cer:

adorm în aripile de zăpadă ale altui

arhanghel: probez o astfel de moarte.

 

Prezentare şi traducere: Dagmar Maria Anoca şi Lucian Alexiu