IATĂ-MĂ

Pe-un aşternut de sare şi emoţii

Care nu-i mult mai sus de firul ierbii

Pun cerul toartă la minunea roţii

Şi-ascund acolo vulturii şi cerbii

 

Nedumerit în zgura mea solară

Şi tulburat de frigul ce divide

Mă voi retrage cinci milenii iară

În universul unei piramide

 

Iubire şi revoltă mă-ntrupează

În mine frunze cad, lumina ţipă,

Dar iată-mă: eu sînt această rază

Pe care-o sui aripă cu aripă.

 

MARFARUL

Cu aripa din frunte-ncerc să zbor

Aceea care vindecă făptura

Dar căi ferate-mi fulgeră-n picior

Şi mă-ncovoaie şi mă dau de-a dura

 

Şi deraiez pînă devin cărunt

Şi-ncep din nou cazanele să fiarbă

Priviţi-mă cînd trec prin gări: eu sînt

Marfarul care-alunecă sub iarbă

 

Mă-nşeală la tot pasul un semnal

La semafoare mă pîndeşte clipa

Şi-ajuns în dreptul punctului vamal

Nu pot să-mi smulg din rădăcini aripa.

 

SENS

Mai trece-un tren prin liniştea ferată

Un şarpe violent, apoi un zvon

Pierdut şi-acela-n roua deportată

În iarba necositului peron

 

Robit de sufocanta aşteptare

Fumez tutun înmiresmat de ploi

Dar nicio stea nu bate-n semafoare

Ca să deschidă calea înapoi.

 

ABRUPT

Deschid fereastra; intră noaptea-n casă

De pe pereţi parcă se scurge zgură

Pe trupul ţintuit în rama groasă

A răsărit o proaspătă arsură

 

Duc palmele la ochi – oglinzi fidele

Prin care sui cărarea de zăpadă

O, muntele-i tot mai abrupt în ele

C-au început izvoarele să cadă.

 

HAI

Deci, domnilor, priviţi-vă de-aproape

Cu-aceste păsări care-n cîntec pier

V-au ruginit blazoanele sub pleoape

Tot zornăind în sînge vechiul fier

 

S-ar cuveni să vă lăsaţi la vatră

Auzul, văzul şi drapatul grai

Daţi sens acestor clopote de piatră

De care v-aţi legat destinul. Hai

Păşiţi cu-aceste crengi pe-această mare

Ce uneori în vis mai are chip

Nu vă miraţi că umbra mea dispare

Prin firele de sare şi nisip.