LUI CARMELIUS GRAPHAEUS SCRIBONIUS
Toate poemele tale ce tu cu măreţul tău plectru
Le făurişi, au plăcut mîndrei Maria nespus.
Mult preţuit-a regina pe bardul ce Muza latină
Ştie s-o facă din nou ca să răsune suav.
Astăzi sonorele sistre latine să-şi curme-al lor cîntec,
Muze, voi azi lui Grafeu pizmă să nu-i arătaţi.
Căci în a noastră epocă el toate poemele docte,
Ce lăudate-s de toţi, să le întreacă ştiu.
El în bucolicul ritm zugrăveşte misterele sfinte
Ce, în al veacului veac, să le slăveşti eşti dator.
Tu, ce întreci pe poeţii chiar cei mai de seamă, pe tine
Însuţi şi lira ta cea dulce să cauţi s-o-nvingi.
Vei birui dacă rusticul plectru lăsa-vei deoparte
Şi te sileşte a slăvi faptele marilor regi.
Dragostea mea pentru tine mă-ndeamnă, Corneliu, aceste
Sfaturi să-ţi dau, cari, eu cred, ţie spre faimă ţi-or fi.
Pentru talentul tău epic nu vor lipsi subiecte:
Muza-ţi voios va slăvi faptele regelui nost.
El a supus nesfîrşita Libie, Galia mîndră,
El, Europei stăpîn, Asia va cuceri.
Dacă tu azi vei cînta cumplitele lupte-a lui Marte,
Vei birui, să mă crezi, chiar pe străvechii poeţi.
Dacă Virgiliu la-nceput a cîntat doar în ritmul bucolic,
Epice lupte cîntă şi pe Eneas apoi.
Traducere din limba latină de Ştefan Bezdechi, în ed. cit., p. 146—147″
RUGĂCIUNE
Sfînt Dumnezeu, ce-ai zidit pămîntul şi marea şi cerul,
Tu, ce c-un semn pironeşti aştrii de foc în tării;
Tu, dup-al căruia plac se-nvîrte-n orbita-i lucioasă
Luna şi soarele aprins tras de fugarii cei iuţi;
Tu, ce hrăneşti a pămîntului rodnic seminţe gustoase,
Tu, ce cu dragostea ta pe muritori ocroteşti;
Tu, în a cărui mînă se află a păcii zăloguri
Şi a lui Marte cel crunt însîngerate săgeţi;
Ce să-ţi aduc ca prinos, potrivit mulţumirea-mi s-arate
Şi să slăvesc mai smerit numele-ţi sfînt de trei ori?
Prea meritate pedepse ne-aduc ale noastre păcate;
Mîna ta poartă pe drept biciul ce acum ne-a lovit.
Cum un părinte sever cu grele loviri pedepseşte
Ale copiilor săi nesăbuite greşeli,
Astfel şi tu ne mustrezi pe noi ce-notăm în păcate
Şi după vrerea-ţi, acum grele pedepse ne-am luat.
Dat-ai ades după vesele timpuri şi vremuri grozave
Iar după vifor şi ploi, zile senine dăduşi.
Astfel divina putere deprinsă-i să-şi schimbe purcesul
Iarăşi şi iar deschizînd îndurătorul ei sîn.
Traducere din limba latină de Ştefan Bezdechi, în ed. cit., p. 147
CASIERULUI REGINEI
Şchioapătă şi-i amărît cînd e să plătească parale;
Cînd însă-i vorba să ia, nu şchioapătă deloc.
Domnul să dea ca să meargă mereu cu picioarele strîmbe
Şi să se-ndrepte atunci cînd va fi crucificat.
Traducere din limba latină de Ştefan Bezdechi, în ed. cit., p. 147
LUI SILESIUS LOGUS
Oare la ce bun pe acest chinuit prin torturi aşa crunte
Să-1 ocărăşti aşa crud, „Catus” zicîndu-i mereu,
Şi a lui umbră să sudui cu grele cuvinte,-ndrăzneţe,
Care şi tu, în curînd, o să ajungi în Tartar?
E o cruzime prin vers pe cei fără viaţă să-i sfîşii
Şi să mai batjocoreşti leşu-ngropatului om.
Nu ispăşita pedeapsă socoţi, ci de-o falsă nălucă
Dus eşti, haine, cînd tu greu-i păcat zgîndăreşti.
Mîntuitorul Isus nu astfel de sfaturi ne dete,
Ci la creştini el a dat altfel de învăţături.
Pentru greşiţi, de la Domnul să cerem iertare şi-odihnă
Veşnică, ce tuturor ziua aceea le-o da.
Ziua aceea le-o da, cînd fi-vom spălaţi de păcate,
Cînd vinovaţilor ea grele pedepse le-o da.
Nu sfîşia prin ocara-ţi cadavru-ngropat şi-ncetează
De a mai face război celui ce-acum i-un strigoi.
Cată-n culori mai frumoase a-mbrăca tot ce ceasul din
urmă
Va fi adus pentru-orice slab şi sărman muritor.
Adu-ţi aminte de propria-ţi moarte, de-a soartei urgie,
Şi-apoi, te rog, zi: „Aici somnul să-ţi fie tihnit”.
Traducere din limba latină de Ştefan Bezdechi, în ea. cit., p. 148
ÎMPOTRIVA UNUI BÎRFITOR
Ce flăcăreşti, o, haine, ce-ai ajuns o poveste-a cetăţii?
Toate isprăvile-ţi sînt date acum în vileag.
Poate să fie ceva mai spurcat ca a ta stricăciune
Sau ca murdarul tău trai, ori caracteru-ţi infam?
Tu nici o fată de treabă nu laşi să pătrundă în stricata-ţi
Casă,-n al tău adăpost, fără ca tu s-o sileşti
Să se supună în chip ruşinos silniciei lui Venus
Şi să îşi piardă astfel al ficioriei odor.
Tu îţi petreci cu stricate femei o mulţime de vreme
Şi te desfată grozav al curtezanelor joc.
Iată de unde provine şi boala ce trupul îţi paşte,
Iată, perfide, de ce pute puhavul tău hoit.
Nu este, deci, de mirare că tainele ce-ncredinţate-ţi
Fură, le dai în vileag şi că credinţa ţi-o calci,
Căci mădularele-ţi s-au încins de licoarea lui Bachus
Iară de minte al tău cuget cu totu-i lipsit.
Mai schimbător ca Zefirul tu eşti sau ea boarea lui Eurus,
Ca Băltăreţul din sud, prevestitorul de ploi.
Des, cînd eşti beat, ţi se pare că ceru-i deschis şi de-aceea
Zvon răspîndeşti că război crunt va veni peste noi.
Deci, cînd viaţa-ţi pătată-i de viţii atîta de multe
Iar al tău trai e-ntinat de un păcat ruşinos,
Spune-mi de ce tot bîrfeşti al statornicului prieten renume,
De-orişice om cu a ta gură turbată te legi?
Mare virtute-i să ştii a-ţi cunoaşte a ta proprie viaţă!
Limba flecară ades a vătămat pe cei răi.
Asta-i credinţa cu care-ţi plăcea să te lauzi atîta,
De ai putut divulga tot ce ţi s-a-ncredinţat?
Din fericire, nebune, nu-ţi destăinui orice taină,
Căci tu pe faţă, cum ştii, grabnic arama ţi-ai dat.
Oameni cuminţi mai păstrează atîtea secrete de-a tale,
Care-ţi vor face cîndva, crede-mă, mult sînge rău.
Nu vezi că toţi te arată cu degetul şi c-ale tale
Nelegiuiri au ajuns fabula -ntregului tîrg?
Încă te şi semeţeşti, cînd eşti mai sărac decît Irus,
Tu ce te tragi dintr-un neam josnic, din tată sărman,
Şi, după ce eşti deprins să duci o viaţă stricată,
Ai şi curajul pe toţi încă să-i batjocoreşti?
Nelegiuite, pedeapsă-ţi vei lua dup-a ta fărdelege,
Dacă în ceruri mai sînt dreptele divinităţi.
Are să vină o vreme cînd tu, cu dobîndă destulă,
Seamă-ţi vei da şi pedeapsa, ce-ai meritat, o să iei.
Traducere din limba latină de Ştefan Bezdechi, în ed. cit., p. 148-149
CĂTRE SECOLUL DE ACUM
Ce secol fost-a vreodată mai sinistru?
Ce ciumă crîncenă mai aducătoare de moarte?
Ce pedeapsă mai crudă decît aceea a Styxului
Şi a lăcaşului lui Pluto cel nemilos?
Ce venin mai funest decît tine,
Secol îngrozitor?
Cine, rogu-te, şi-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud
Decît otrava ucigătoare din Colchis?
Sau pedepse mai grele decît ale lui Hercule?
Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război
Atît de crud în sînul muritorilor
Ca tine, secol criminal şi perfid,
Vrednic de cuvinte de blestem?
Colo, călăreţul păgîn, pustiind hotarele Italiei,
Pradă lăcaşurile sfinte,
Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc
Vai, pe noi, pannonii distruşi
Şi cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrînte,
Ne extermină din cauza discordiei
Unor duci şi principi
Care se închină în religia preasfîntă a lui Hristos;
Dincolo, flotele duşmanilor, pline de tîlhari,
Tulbură întinsul apelor mării.
Otrava stă ascunsă în inimile noastre,
Dogme nedrepte răspîndesc moravuri nemiloase.
De aceea războiul, foamea şi ura
Nimicesc, vai, ţările noastre.
Milă nu mai este,
Iar discordia ce bîntuie toate ţările
Aduce primejdie celor buni.
Acest secol atît de crud
Răpeşte sfînta linişte, distruge, ucide.
Dar încotro mă răpeşte acum un suflet olimpic?
De ce anume mai degrabă nu mă plîng?
Matei, singurul meu frate, a pierit în floarea vîrstei.
Pe de o parte, mă stăpîneşte durerea,
Pe de alta, mă bucur că a scăpat
Fără ca acest secol perfid şi nelegiuit
Să fi întinat moravurile sale.
Traducere de I.S. Firu, în ediţia Umanistul Nicolaus Olahus, 1968, p. 149-150