Leoaicei cu miros de trufă

 

Nu te-am văzut! Probabil nu erai femeie…

Şi toţi bărbaţii vieţii tale (ah! Ce proşti!)

ţi-acopereau profilul de camee

îmbătrînindu-te. Absurzi. Anoşti.

 

Şi parcă nici n-aveai aceste forme rotunjite,

şi nici mirosul cald, iconoclast, flamand,

n-aveai în ochi sticlirea de George Sand

şi aerul iubirii ne-mplinite.

Lipsea acel ceva de care azi eşti plină,

ca o leoaică tînără pe perne moi,

lipsea mirosul dulce de trifoi.

Şi coapsei îi lipsea o serpentină.

 

Lipsea cochetăria de femeie complicată,

înfăşurată-n orişicare gest,

lipsea aroma de incest

din care azi te naşti, înfiorată.

 

Şi dacă pînă azi n-ai fost femeie,

ci doar aromă, adîncimi, emoţii,

primeşte, dintre abaţii şi sacerdoţii,

înfiorarea versului… şi-o orhidee!

 

Exilat

 

Oraşului din muguri de lumină,

biet urs de pluş cu nas de marţipan,

i s-au născut copii din crinolină

înfăşuraţi în candel moale. Pe-un divan

stau aşezate cinci păpuşi de abanos,

cu ochii trişti, în rochii de mătase,

iţindu-şi picioruşele de os

dintre rochiţe. La fereastră, şase

toreadori de mucava vopsită

aleargă tauri de hîrtie

printre corăbii mici. În bol, pitită,

lîng-un bondar cu aripi moi

stă o furnică veştejită

cîntîndu-i greierului. Doi

urşi grei de pluş, cu tobe mari

mai hibernează şi nu ştiu

că-s aşezaţi lîngă canari.

Şi-n fiece cotlon al casei mele,

ca-ntr-o poveste fermecată

Trăieşte cîte un personaj

înfăşurat în zahăr, ca-ntr-o vată.

Pe rînd îl scot pe fiecare

să-l plimb printre bucăţi de nor.

Şi apoi îl culc, printre cuvinte

şi îl sărut, de somn uşor.

Promisiunea Levantului

 

Dacă vei păşi în oraşul meu,

o să întîlneşti mii de sacagii pe străzile-miracol.

Fiecare poartă un recipient de cleştar

din care curg picături de hidromel.

Li-s dulci bătrînilor giuvaergii

canaturile droşcelor încărcate cu turtă

Şi dintre valtrapuri de atlaz

se iuţesc, pe şosele de alabastru,

milioane de licurici înzorzonaţi

cu limpezimi de şofran.

În fiece cotlon zăreşti cîte un teatru de păpuşi

înlăuntrul căruia, marionete din zahăr candel

fac jonglerii cu stafide şi pricomigdale.

Am supus, pe graniţele de marmeladă,

fete morgane. Grăniceri. Şi odalisce din coacăze.

Ele aşează în paşaportul fiecărui imigrant

Naufragii pe mări din sirop de mentă

şi penele corăbiilor din mătase.

Desenez în fiecare dimineaţă

un cer de poveste.

Aşa că, dacă vei păşi în ţara mea,

o să devii şi tu locuitor fermecat

al Regatului de dincolo de negură.