PORTRAIT D’UN HOMME

umbra pleoapei peste pleoapă

înghite şi răsfrînge

lumina

cărări – vaduri în piatră

 

(copitele cailor

poate

demult)

 

vaduri –

 

apa nu va mai curge

în vad

 

în piatră

urme de copite

 

vin şi pleacă

pleacă şi vin

 

INSTANTANEU

printre coloanele de marmură

ce conservă

cercul

şi linia dreaptă

 

o singură

coloană de carne

cu tălpile pătrunzînd

în podea

MAGIE

Căldură neaşteptată

în ritualul păgîn

ce zdrobeşte o frunză

în pumn

cu conştiinţa perfectei suprapuneri

a nervurilor moarte

pe liniile din palma mea

vie –

 

nu mi-a mai fost frică

 

 

PASAJ

cale ferată

bătută cu pasul

din tunel

în tunel

 

 

PASTEL

luna

craniu de pasăre mestecînd

axa lumii răsucită

ca o manivelă

de telefon interbelic

 

noi

mere roase pînă la cotor

de nişte dinţi invizibili

 

 

JURNAL

am strivit sub talpă

ceva

nu ştiu precis ce

n-am avut timp

decît să aud

ţipătul

 

(de atunci îmi exersez vocea

dacă-mi va veni sorocul

pentru un cîntec de lebădă)

 

ABSENŢĂ

ghicitorii în zodii

au cioplit în boltă un templu

artiştii l-au zidit în piatră

doar eu în mine

nu l-am găsit