Lacrimi şi păsări

In memoriam: Jacques Prévert (1900-1977)

Se topesc în icoane mici de rouă

florile primăverii în care luna se coace

în ferestre îndoliate.

Oraşul e un copil biruitor care plînge.

Sclipirea gheţii e-o petrecere pe ultimul drum.

Pînă să plece dintre noi

Locuia într-un de poezie cum locuieşte

Într-o floare omagiul luminii.

El locuia în pîntecul întunecos al oraşul

Luminilor din care ochii lui decupau realităţi

egale cu poezia vieţii.

Locuia într-o dimensiune aproape incredibil

De minusculă: cu pereţii acoperiţi cu tablouri

De Miro, cu poezii de Tristan Tzara şi Breton.

Nu 1-am văzut niciodată dar ştiu că a fost

toată viaţa de partea celor nefericiţi.

Nu l-am văzut niciodată dar ştiu că toată

Simţirea lui a fost îndreptată spre cei fără

Speranţă şi alinare

dăruindu-şi sufletul şi gîndurile;

aceştia simţindu-l ca pe unul de-al lor.

De atunci, din unsprezece aprilie

1977 cînd împlinea doar 77 de ani

atîtea borze n-au nai găsit murmurul

izvorului dulce al cuibului părăsit

de sufletul postului iubitor de păsări;

atîţia cocori şi-au aflat zborul în bornă.