Passionaria  STOICESCU

Joc albastru

Îmi place mult de tot culoarea albastră,

de la deschisă pân’ la vineţiu,

nu-mă-uita şi irişi pun în glastră

şi doar cu pix albastru versuri scriu…

 

Şi lucrurile-mi le vopsesc, de-o vreme,

doar în albastru, câte se pretează…

şi-aud albastrul infinit cum geme

în ele şi le binecuvântează.

 

Limba română are ochi albaştri,

am spus aşa, precum am şi simţit,

şi indignat-am nişte poetaştri,

profesor de iluzii m-au numit.

 

Albastră, sper, nu-mi fie, prin urmare,

şi gloria ce-am strâns-o-n scris cu anii,

că-i lumea mică, chiar dacă e mare…

dar gata, tac, să nu-mi trezesc duşmanii!

 

 

Monica PILLAT

Ţi-aş spune

Ce să-ţi mai spun despre mine,

Iubite cititorule, acum,

Când orice ştire devine

Un început de drum.

Imaginaţia ecoului face

Din ea, prin năzdrăvănii,

Un cântec cu note buimace

Pe care mai bine nu-l ştii.

 

Voi face ce-mi stă în putinţă

Să ies din conturul acel

În care nu-ncape credinţă

În timpul de mâine şi zel

Depune-oi ca orice sentinţă

 

Ce e împotriva culturii

Să fie măcar suspendată,

Deşi împotriva măsurii

Văd lumea că-i preocupată,

Dar lumea să zică ce-o zice,

Cenzura doar nu se aplice.

 

Că-n vremuri nu prea-ndepărtate

Avut-am cenzură din plin,

Văzut-am atunci că se poate

Să fii interzis pe deplin.

Neliniştea mea nu-i spre harpă,

Ci faptul că prea stau la pândă

Acei care-n scris văd doar marfă

Şi nu prididesc să o vândă!

 

Sterian VICOL

Strofe care puteau să fie poeme

***

Cum să mă dumiresc—mă întrebam deseori—

care strofă-i poem şi care-i catren,

când ele se-mpiedică de cititori

şi n-au în substanţă nici un pic de antren?!

***

Când mestec vara câte un spic de grâu

în speranţa că harfele lui mă inspiră,

cuvintele nu le mai pot ţine în frâu

şi muza-mi cu ele transpiră!

***

Uneori floare, alteori cui ruginit

în talpa cititorului, o poezie

e de fapt lacrima celui ce a-ntrezărit

pădurea în coala albă de hârtie!

***

O, scrisul cum leac poate fi pentru toate,

cum face el orice vis posibil,

el poate să fie chiar vindecare de păcate,

desigur, dacă-l faci ilizibil!

Ion SCOROBETE

ULEI PE PÂNZĂ

după ce am semănat multe cuvinte

în pădurile celeste ale poemului,

mi-am dat seama că se prea poate

să crească în câmpia romanului

mult mai repede şi mult

mai profitabil,

am înţeles asta după ce am început să ascult

şi zgomotele  din biblioteca mea şi, probabil,

faptul acesta, aparent ocult,

dar inedit,

m-a lămurit

 

abia după al patrulea roman din trilogie

am înţeles că oriunde ar fi semănate,

cuvintele toate,

devine inevitabil poezie,

dacă un elevat aristocrat eşti

şi ştii să le citeşti!

 

Theodor DAMIAN

Nu contează cine câştigă

Poeţii beau vin,

prozatorii beau bere

şi criticii, puţin câte puţin,

beau roua cărţilor efemere

şi fac burtă.

Aici, în America, au voie chiar

să bea până se fac turtă,

numai să catalogheze foarte clar

operele studiate,

ca să nu existe nici un semn de întrebare

asupra lor, şi, pe cât se poate,

să facă şi o corectare

a semnelor de punctuaţie,

pentru o mai bună receptare

a mesajului literar

şi pentru ca lumina cuvântului, cu graţie,

să pătrundă cititorul temerar.

Poeţii beau vin,

prozatorii beau bere

şi criticii beau apă minerală.

Aici, în America cel puţin,

e o mare zăpuşeală!

 

George CEAUŞU

anunţ matrimonial

caut femeie, de se poate

din galaxia noastr-aş vrea,

să-mi fie muză pentr-o carte

SF, desigur, despre ea

 

caut femeie inspirată

umană, dacă s-ar putea,

nu ţin morţiş să fie fată,

dar n-o refuz de-o fi aşa

 

şi gata, nu repet anunţu’

că-i foarte clar, nu e un vis,

de-acum şi până la solstiţiu

de n-o găsesc, mă las de scris!

 

Remus Valeriu GEORGIONI

Pergamentul viu

când iau în mână cărţile de joc

şi le filez, pentru prima dată,

simt şi ştiu imediat dacă am noroc,

sau dacă sunt bătut de soartă,

şi mă simt ca un crucişător eşuat

pe o alee cu incunabule

 

abia după aceea întreb înfiorat,

luându-mă şi după unele semne probabile:

e oare unul care

are decât mine o carte mai mare??

 

Traian PINTILIE

LIBER

Nu-mi spuneţi că-i uşor astăzi să fii

Poet în Timişoara, cu volume,

 

Liber, precum un mânz, să poţi să scrii

Orice şi despre orişicine-anume

 

Ochii să-ţi fie pururea deschişi

Asupra frumuseţilor din urbe

Şi paşii tăi mereu fie decişi

Să meargă drept, fără opriri şi curbe

 

Corabie să-ţi fie orice-cuvânt

Şi niciodat’ să nu ştii naufragiul,

Îndrăgostit mereu, prin legământ,

De adevăr, lui să-i aduci omagiul.

 

Dar cum vă spun, e-obositor de greu

Să fii aşa, prea multă libertate

E-ucigătoare, de aceea eu,

Sunt liber doar aşa, să scriu o carte!