,,Între foaia pe care se inspiră versurile mele şi stejarul lăudat, inspiraţia e semnul singurătăţii, fluturînd, pentru o clipă, în bătaia vîntului cosmic, dintr-un secol (fără vindecare), timpul care s-a scurs. Eu cine-s?” (,Mărturisire)

La această tulburătoare şi dificilă întrebare pe care şi-o pune (şi ne-o pune) scriitorul Sterian Vicol încercăm noi să răspundem în cele ce urmează.

Scriitorul s-a născut pe 9 mai 1943 în localitatea Ţuţcani, judeţul Vaslui, din părinţii Dumitru Vicol şi Ilinca Racoviţă. După absolvirea Liceului Pedagogic din Galaţi urmează cursurile Facultăţii de Filologie de la Universitate din Bucureşti. Este ziarist, publicist, profesor, referent cultural, redactor-şef al revistei ,,Porto-Franco” din anul 2000, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1983.

Debutul literar i-l găzduieşte revista ,,Amfiteatru”, iar cel editorial, cu volumul Harfele grîului (Editura ,,Eminescu”, Bucureşti) are loc în 1976. Dintre volumele publicate amintim:

Corabia seminţei, Editura ,,Eminescu”, 1978, Edena, Editura ,,Junimea”, 1981; Vînătoarea nocturnă, Editura „Eminescu”, 1981; Sigiliul grădinii, Editura „Eminescu”, 1983; Lacrima învingătorului, Editura „Junimea”, 1984; Repaosul focului, Editura „Eminescu”, 1985; Vindecarea în păcat, Editura „Porto-Franco”, 1991 (antologie); Daimonia, Editura „Geneze”, 1995; Corabia – labirintul Celălalt (volum bilingv român-francez), Editura „Geneze”, 1996; Sînt putred de tine, Editura „Eminescu”, 1998; Domnişoara Cucută, Editura „Cartea Românească”, 2001; Clipa tăind subţire hohotul zăpezii, Editura „Junimea”, 2003; Norul şi inima”  (Editura ,,Opera Magna”, 2006; Memoria lui Femios” (proză – Editura ,,Timpul”, 2011).

Este prezent în numeroase antologii şi deţinător al prestigioase premii de la filiala Iaşi a U.S.R., al Republicii Moldova, al Societăţii Costache Negri – Galaţi. S-a bucurat de referinţe critice privind opera sa din partea unor personalităţi de seamă ca: Al. Piru, Laurenţiu Ulici, Mihai Cimpoi, Daniel Cristea-Enache, Radu G. Ţeposu, C-tin Trandafir, Zaharia Sîngeorzan, Lucian Chişu, C-tin Cubleşan, Virgil Cuţitaru,  Adrian Secară, Tudor Muşat, Mihai Dinu Gheorghiu, Cristian Livescu ş.a. Unele comentarii critice au apărut şi în volume.

Mă voi referi în demersul meu doar la cîteva volume ale lui Sterian Vicol, care m-au impresionat în mod deosebit.

Volumul de poezii Vînătoare nocturnă are o dedicaţie de suflet: ,,Soţiei mele, Elena”, şi un motto din creaţia blagiană: ,,Uşor nu e nici cîntecul, zi şi noapte – nimic nu-i mai uşor pe pămînt: căci roua e sudoarea privighetorilor ce s-au ostenit toată noaptea cîntînd.” Poetul Sterian Vicol, dobîndind ,,Învăţături în casa bătrînului orb” şi uimit de ,,Corabia din mijlocul cîmpiei” porneşte pe un drum ,,Fără întoarceri” la o ,,Vînătoare nocturnă”. El coseşte ,,Iarba cuvintelor” şi inspirîndu-se dintr-un ,,Fapt cotidian” pictează un ,,Tablou din copilărie” sau ascultă,,Orga izvoarelor sub cetate”. Gustînd din ,,Mierea tăcerii”, şopteşte o argheziană ,,Rugă de seară” şi întreprinde o ,,Călătorie nocturnă” pentru a participa, nu fără primejdie la această ,,Vînătoare nocturnă”.

Am încercat să pătrund în laboratorul de creaţie al poetului Sterian Vicol şi am constatat că, îmbinînd dulcele stil clasic cu cel modern, poetul scoate în evidenţă simboluri vechi de cînd lumea cărora le dă sensuri noi şi frumuseţi inedite (corabia, ciocîrlia şi privighetoarea…).

Ca-n basmul Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte poetul Sterian Vicol vine din lumea lui în lumea noastră, o lume stranie şi pustie în care ,,nimeni nu mai e, să-mi spună/ Unde-i linia ferată, unde-i cimitirul/ Dacă mai este, sau măcar o cîmpie…”.

În volumul Vînătoarea nocturnă întîlnim un poet autentic, pe deplin format, creaţiile sale avînd o bogăţie tematică remarcabilă, cu un stil poetic propriu, elegant, armonios şi un registru lingvistic larg, cu imagini şi metafore inedite.

De la poezie la proză. Microromanul autobiografic ,Memoria lui Femios, scris ,,În amintirea bunicilor şi părinţilor mei”, reînvie mitul lui Phemius, unul dintre cîntăreţii la citeră care le cînta peţitorilor, la ospeţe, în casa lui Odiseus. Avem de-a face cu un bildungsroman, care cuprinde istoricul transformării copilului Terică în om creator în toată puterea cuvîntului, într-un sat care supravieţuieşte atît în faţa vitregiilor naturii, cît şi în faţa tăvălugului istoriei. De la facerea lumii pe malurile Prutului şi ale Elanului istoria a scris cele mai dramatice pagini: pe aici, încă din timpul prinţului cărturar Dimitrie Cantemir, a trecut războiul în atîtea rînduri lăsînd în urma lui cîmpurile presărate cu morţi. Este un roman antisovietic şi anticomunist, satul opunîndu-se atît rusului cît şi colectivizării adusă de el.

Satul, personaj principal, este văzut ca uriaşul din basme, înfrînt în cele din urmă. Realist-obiectiv, romancierul Sterian Vicol devine, uneori, nostalgic şi sfîrşeşte prin a deveni elegiac pentru că raiul copilăriei şi adolescenţei sale a început să se destrame. Nota de mister este dată de ,,un glas puternic care făcea să zumzăie geamurile de la casă”; glasul spiritului adîncurilor, glasul destinului, glasul apocalipsei. Cu fiecare pagină, iese la iveală poetul: bacovian uneori: ,,În lumina de amurg/ Sună stins pe trotuare/ putredele felinare” sau ,,Tu, femeie, eşti mai presus decît izvorul din pustie/ Tu eşti un rîu subteran în viaţa poetului”…

Partea a doua intitulată ,,Cel ce-şi arde corabia” conţine ,,Jurnalul lui Terian” şi în aceste poeme în proză Sterian Vicol îşi pune sufletul în palmă şi ne invită ca să vedem cu ochii noştri dar şi cu cei ai inimii şi ai conştiinţei athanorul unde-şi fierbe nisipul aducerilor aminte pentru a obţine aurul ideilor şi versurilor sale. Poezia sa este plîns în oglindă, iar poetul este un apostol. Paginile emană nelinişte, teamă, speranţă, poezie şi o imensă dragoste faţă de viaţă, faţă de poezie, faţă de întregul univers.

Dar Memoria lui Femios continuă cu ,,Ielele şi elegiile lui Terian”. Poetul Sterian Vicol îşi petrece ,,Zilele şi nopţile” la Ţuţcani, Galaţi sau Independenţa, rodul acestora fiind adunat într-o carte de poezii: ,,Zilele şi nopţile cîte-au fost,/  nimeni nu le ştie pe de rost,/ e ca şi cum ai număra, pentru cine,/ cîte zboruri sînt în mierea de albine?// nopţile şi zilele în secolul pervers/ te-ademenesc şi te aruncă într-un vers/ ca pe-o sămînţă stearpă-n lumea de apoi/ cînd corabia visată putrezeşte între noi.” (Zilele şi nopţile)

Actul creaţiei este divin şi ,,Fiecare vers” pare şoptit de Dumnezeu, poetul fiind robul care-l rescrie. ,,Iubind şi biblic şi femeia nocturnă, poetul scrie cu cerneală şi vin, pînă rămîne pe geamuri o urmă de sînge, la care mă înclin!”

Robit scrisului, poetul îşi defineşte astfel pasiunea şi harul: ,,Scrisul nu-i altceva decît otrava pe care singur ţi-o pregăteşti şi rămîi dependent de ea: Poezia!” (Scrisul)

Elegiile puiului de stejar se dedică domnişoarei Bristena, şi sînt poezii izvorîte din amintiri, din iubirile juvenile trăite în satul de altădată clocotind de viaţă, din nopţile albe petrecute la Ţuţcani, la Independenţa sau la Galaţi, la umbra stejarului, poetul rostindu-şi şi rostuindu-şi astfel cîntul ,,Între chitară şi biblie”. Asemeni lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu şi Rainer Maria Rilke (Elegii duineze), Sterian Vicol scrie o lirică de transfigurare, evantaiul temelor şi motivelor însumînd idei (iele) şi sentimente variate, de la candoarea copilăriei şi adolescenţei pînă la iubirea pătimaşă, apoi la solitudine şi tristeţe şi presimţirea morţii pe care o priveşte cu seninătate: ,,Să te odihneşti – spunea tatăl meu – în propria ta cădere care va fi”. Un distih din elegia a doua este un adevărat crez poetic: ,,O, învaţă-mi privirea dreaptă să-mi fie/ Vîrf de stejar rămas în poezie”.

În sfîrşit ,,Cartea de duminică sau Rîpa Zbancului” este scrisă de Sterian Vicol cu o pană de înger: ,,Se ştie, Poetul nu e înger dar/ nici îngerul nu e poet” dar ,,Și îngerul şi poetul s-au născut/ într-un cuib de vultur” (Cineva anume). Locul central în această carte e ,,Rîpa Zbancului”: ,,Rîpa nu-i o groapă cum ar părea/ la prima vedere, ea, Rîpa Zbancului,/ atîrnă de cer ca un leagăn prin care/ copii şi părinţi ating marginea lumii.” Pentru el ,,În fiecare duminică  spre noapte, cînd de-atîtea zăpezi se poate muri, de la Rîpa Zbancului pînă-n Dealul unde odihnesc părinţii, se naşte pruncul Poeziei şi Stejarul tînăr încă mai înţeapă cu verdele Lui!” (Sunetul apei). Alte poezii, alte simboluri: cîinele, cîrtiţa, moartea…

Poetul Sterian Vicol îşi ocupă ,,Zilele şi nopţile” cizelînd ,,Fiecare vers”, ,,chiar dacă e duminică, iar la ,,Rîpa Zbancului” el ascultă cîntecul amintirii, ,,Sunetul apei”, ,,Strigătul şoptit” şi ,,Vîntul de seară”. ,,În fiecare duminică” în sufletul său cresc ,,Puiul de vultur” şi ,,Ghinda puiului de stejar”

Revenim la întrebarea de început: Cine este Sterian Vicol?

Este un scriitor important al epocii sale, al literaturii române şi europene. El este însuşi ,,Stejarul”.