A văzut lumina zilei în Algeria multietnică şi multiculturală colonială, într-o familie sefardă poliglotă. A copilărit şi crescut în Franţa, unde părinţii săi au emigrat la sfârşitul Războiului Algerian de Independenţă (1954 – 1962). Scrie de mai bine de două decenii, în franceză, texte lirice predilect cu rimă şi pentru cântece a căror muzică o compune. Îşi semnează textele cu o abreviere adaptată a numelui său, Jipéa. În textele mai recente, este un căutător de muzicalitate, ritm, rimă şi pictural, versurile fiind foarte scurte ca lungime şi repetitive ca sunet, iar poemul în ansamblu prinde contur geometric, filiform ori de stalactită. Prezenţă activă pe scenele serilor poetice pariziene, cu propriul său recital ori participant la scenele deschise, este membru al asociaţiei EuroPoésie (Rencontres Européennes Europoésie). Preşedintele acestui important grup literar parizian, poetul Joël Conte, a ştiut să facă din această asociaţie un loc universal al întâlnirilor lirice.

 

Poetul

Poete, cine eşti?

Poete, de unde vii?

Cum te-ai ivit?

Din ce colţ de drum?

Poezia nu are cetăţenie

Şi nici patrie.

Cuprinde tot ceea şade

Dincolo de hotare.

 

Să fie ea dară, ce vrem?

Dar cum credem că vrem?

Ivitu’s’a, bunăoară

Din adâncul sinelui?

Au fost blestemaţii[1],

Au fost răzvrătiţii,

Au fost drăgăstoşii,

Şi dintre cei cruzi au fost, fireşte.

 

Cei suprarealişti,

Cei naturalişti,

Mulţime de neştiuţi,

Avuţii, necitiţii,

Poeţii speranţei,

Poeţii clipei,

Cei măcinaţi de gânduri negre

Pe culmea disperării.

 

De eşti măreţie, Poete,

Ori decădere poate,

Verbul ţi-l potriveşti

Cu măiestrie…

Răsplătit fii… că eşti!

Răsplătit fie-ţi… viersul!

Jipéa, 7 august 1999

 

Odă unui îngeraş

Mihăieş scump odor,

Îngeraş în biet trupşor,

Mi-ai plecat prea timpuriu,

Înspre îndepărtatul nor.

Şi dacă aici, pe pământ,

Traiul ţi-a fost smerit,

Acolo sus, în Rai,

Etern vor susura bucurii.

 

Marea şi pâraiele,

Îţi poartă undit

Neprihănit

Albastrul ochilor.

 

Erai copilul meu,

Şi sânge din sângele meu.

Viaţa mea ţie îţi era jurată,

Iar tu ştiai, drag odor.

Nimb străluceai

Pe unde treceai,

Lumea fermecai…

Cine te-ar putea uita?

 

Ursitoarea crudă,

Îţi fu necredincioasă,

În clipa aceea tristă

Din zorii vieţii tale.

 

Vreau să-ţi păstrez,

Ba chiar mai mult de-atât,

Surâsul, bucuria,

Gingăşia.

Mihăieş, scump odor,

Tu, neostoitul meu dor!

Fii, dragule, răbdător!

Mă-aştepţi, o!, ştiu!

 

Jipéa, Septembrie 1994

 

În româneşte de Marilena Lică-Maşala

Paris, 15 aprilie 2016

[1] În original „Maudits”, aluzie la Poètes maudits (Poeţii blestemaţi), titlul antologiei lui Paul Verlaine, 1984. Printre poeţii „blestemaţi”: Tristan Corbière, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé, Charles Baudelaire, Paul Verlaine…