Marco Bellini s-a născut în 1964 în Brianza, Lombardia. A publicat volumele de versuri Semi di terra, LietoColle, 2007, Attraverso la tela şi Le parole, Pulcinoelefante, 2008, E in mezzo un buio veloce,  Ed. Seregn de la memoria, 2010 şi Sotto l’ultima pietra, La Vita felice, 2013. Poeziile sale sînt prezente în numeroase antologii. Pentru opera sa poetică a primit premii şi recunoaşteri. Textele traduse în limba română fac parte din placheta de versuri inedită Voce del verbo andare.

 

*

Prin iarbă o ţigară mai scoate fum

pietricele dincolo de margine; un lac

întins de nume mai păstrează

resturi fără voce. Acestea sînt

întîlnirile care se pun în mişcare

în timp ce mă îndrept

dinspre copilăria reprimată în carne

resturile  între mîini mă duc acolo

ca să te-anunţ c-ai pus seminţe negre

în pămînt iar pîntecele gol

cere-un răspuns ca să miroase-a tată

un răspuns acum

cînd nu mai ai nimic de apărat

şi poţi să fii

nefericirea oricărui bărbat.

 

*

Trasai timpul din mijlocul

pădurii; învăţat de copaci

citeai nervurile frunzelor

ca să supravieţuieşti distanţei

dintre un act şi amintirea lui. La fel

şi-acum, în ziua asta

eu vreau ca orice gest să îl opresc

să stau în mijlocul cîmpiei depărtate

unde-ai lăsat uneltele

acolo unde ploaia şi frunzele

şi-au tot vorbit

acolo să aştept

să-mi spună cît e ceasul

un clopot obosit

ce-acasă te-aducea.

 

A opri

este cuvîntul-matcă al verbului

care te-aduce.

 

 

*

Pămîntul ce se-mbracă în noroi

cînd plouă, în crăpături

cînd soarele rămîne mult,

ce mai păstrează din tine

acum cînd ai trecut?

Şi ca să faci mişcarea

care te-a pulverizat

oare-ai avut şireturile încheiate?

 

Totul piere

se ţin lanţ sfîşierile

prea multă viaţă se evaporă, prea repede

dezarmaţi ca noi, fără un front

spre care să-ndreptăm cuvintele.

 

Rămîne impulsul de-a te aştepta

rămîne colţu-acela

din care să încerc.

 

 

*

Te găsesc în pauza de cafea

cînd amestec încet

ca o sudoare mi te naşti în creier:

salopeta albastră de muncă

ţine cu braţele

o drujbă îţi amanetează muşchii

lemnul consolator strîns în magazie.

 

Te găsesc în traficul de pe centură

remorcat îţi smulg

un sfat ca să aleg banda de mers

să ţii minte

noi măsuri de luat

încă o ocazie să rîdem apropiaţi.

 

Acum caut.

Cuvînt-matcă al verbului a găsi

e ocazia.

 

 

*

Avem nevoie de o liturghie nouă

făcută din trimiteri

fragmentate care-au fost

se mai găsesc, privind

se potrivesc  împreună

azi cînd înşiruiesc verbele

după acţiuni

şi calc peste hazard

şi pentru tine.

 

Acum în trecere.

Cuvînt-matcă al verbului a merge

este hazardul.

 

 

*

La urma urmei şi o cutie e de-ajuns

nu va fi mult

dacă trecutul nu te prinde.

 

O îngropi noaptea

un colţ în grădină se găseşte, va fi însemnat

cu o ramură ruptă.

 

Apoi nu spui nimic

treci doar din întîmplare

avînd grijă la noroi.

 

Iar dacă în joacă, mingea

ar ajunge aproape şi ceva ar rămîne

lipit de geometria pielii?

Ar fi o întoarcere neprevăzută

o comunicare neagră în bucuria alergărilor

deşeuri radioactive făcute sudoare a pămîntului.

 

Nicio teamă

va fi energia nouă a îmbrăţişărilor

mingii dincolo de linie s-o stabilească.

 

Copiii vor şti să cureţe. Ei

Au verbul pentru acţiune, ei

ştiu modul.

 

*

Aş vrea să fie un act de iertare

această alunecare a ta în pagini

această ocupare. Întrebare

discretă şi distantă

şi totuşi întrebare

pe care-o formulezi în minte.

 

Aşa te-nstăpîneşti de

anumite ore împrăştiate

descompuse între degete

de retrăit toate

pentru fiecare ipoteză de bilanţ.

 

 

*

Ţineai ţigara între degetul mare şi arătător

îndreptată spre palmă. Treceai la degetul mijlociu

cînd trebuia s-arunci chiştocul

măiestrie învăţată pe şantier.

 

La nevoie, în timp ce spuneai:

„Nu învăţa să fumezi”

cu vîrful degetului mic

scuturai scrumul.

 

Acesta e gestul rămas, mişcarea

pe care nu am mai găsit-o.

 

*

Acum lasă

în această plecare şi întoarcere fără centru

fix să fim şi să stăm

inconsistenţa  e

o formă nouă.

 

Acum lasă

eu am învăţat-o: te-ai topit

ai restituit pronunţînd

un imens mulţumesc, capabil să ţină

împlinită orice figură.

 

Acum lasă.

Cuvînt-matcă al verbului

e modul.

 

*

Chiar azi

cînd ai plecat în aerul eliberat

de un nou prezent

pun la loc prăpastia lăsată

şi toată aşteptarea ce-mi rămîne.

 

Azi cînd sînt

sămînţa ta pierdută.