Zi de ianuarie

Pe palierul nostru,

un bătrân își ascultă boala

cum îi croncăne prin artere;

sprijinit pe cadrul metalic,

privește nimicul

cum umblă

în papucii lui de casă,

în halatul lui de poplin,

prin viața

care încet-încet

nu-i mai aparține.

 

La mezanin, cofetarul îmbujorat

pune plăcintele la cuptor.

Știe că pe la amiază,

clientela va amușina galantarele

pline de baclavale, marțipan și turtă dulce.

 

Undeva departe,

cu aspect de argint polizat,

hibernează, în vizuina lui,

cerul.

 

Lună la perigeu

În lava lunii ajunse la perigeu

sticlesc spinări de gânduri

cu vaier zimțat, pământiu.

 

Adâncit într-o floare de lotus,

liniștit,

Uroborus rostește o mantră

deprinsă din vechime.

 

Se clatină iar totul,

cu nu știu câte grade pe Richter;

încă o noapte în care murim

un pic și încă un pic.

Cineva în jur?

Nimic –

 

Ridicare din lut

Te logodești c-un munte, în lan cu iarbă-albastră,

se-adună cerbi când încă e vară la fereastră.

 

Pe brațe ți se culcă păduri cu dor de stele;

zâmbind, le-nmuguresc pe tâmple, brumărele.

 

Curând se face iarnă; în lut arborii țipă

și, transformați în păsări, din moarte se ridică.

 

Pluvială

Amiază. Adunate sub clopotul de pâslă al ploii,

păsările țipă;

un câine lățos trage de-o parte și de alta

fâșii de sentimente rătăcite pe străzi,

relicve de suflete cadrilate,

pe care le așază la zvântat

pe o tarabă plutindă.

 

Gerul jupoaie cu șapte limbi de foc

amurgul prăbușit

peste întreaga urbe.

Din ce în ce mai vizibile, ca-n galantare,

aripi noroite zac în dezordine

pe zidurile înaltelor case. Tăcere de lut.

 

Cu ochii sticlind în noapte ca pisicile,

șuvoaiele își caută rădăcinile

în pleistocen.

 

Bufonul

În cadranul irisului unui bufon

se ghemuiesc cohorte de îngeri

denudând sensul

orelor îmbrățișate

până la cenușă.

 

Semiumbră. Imagine în oglindă

a încăperii-peșteră

care începe să se micșoreze

pe măsură ce se multiplică.

Risipite pe parchet,

dorm câteva creioane –

au avut șansa

de a-i colora trecătorului

zborul spre liniștea zmeurie,

însă au reușit să contureze

un abisal licorn

uitat într-o mare

măcinată de alb

și un bufon

păstrând întipărită pe retină

nu doar durerea din casa lui Iair,

ci și taina

unui rest de soare.