Uimire

Capete de şoapte sparg lumina nopţii

Strecurîndu-mi visul de a te avea

Picături de glasuri se-mpletesc cu sorţii

Tîmplei de speranţă, că vei fi a mea.

 

Tace şi rugina patului de doliu

Scîrţîie neunsă poarta dintre noi

Te aştept pe prispă ca să-ţi dau fotoliul

Rugului din suflet cînd ardeam în doi.

 

Transformare

Din şoapta mea găsită în noroi

Tu ai făcut cuvinte prefăcute

Infirmi de jocuri şi de plîns în doi

Am aruncat cenuşa poemelor trecute.

 

Şi-n glas de primăvară cu iz de os domnesc

Rostogolindu-ţi clipa de-a mă avea aproape

Te-ai aşezat pe treapta pe care se-ntîlnesc

Mici picături de rouă născute între pleoape.

 

În spargeri de lumină bat amintiri de-o clipă

Şi-n lumea de orgolii a viselor pustii

Se pierd vecernii spuse în veşnica-mi risipă

A clipelor în care transform ce pari a fi.

 

Nu înălţa cuvîntul, dă foc ascuns mirării

Şi ziua nu mi-o-ntinde ca lucru adormit

Sîntem petale frînte în zbaterea uitării

Cînd noaptea cade aspru pe focul domolit.

 

Toamnă

Picături de şoapte sparg timpanul nopţii

Strecurîndu-ţi dorul de a mă avea,

Strîmb, mă-ndrept spre clipă respirînd din sorţii

Criptei ridicate ce mă aştepta.

 

S-a închis şi cripta, ţi-ai închis odaia

Poţi pentru o clipă să boceşti cumplit,

Iată că spre seară a-nceput şi ploaia

Curăţînd tămîia ce s-a răspîndit.

 

Timp

E rece aici

şi tîmpla mi-e spartă

Potopul fuge de pustiu

Cu dor în fereşti

Te-aştept la o poartă

Zidită de mine, noaptea tîrziu.

 

Prin sînul tău plin

Văd punţi de plăcere

Licoarea în suflet îmi e prea grea

Te-aştept să adormi

Pe faguri de miere

Hai prinde-mă-n joacă, frumoasa mea.

 

Te-aştept să te-apleci

Cînd casa mi-e goală

Vino şi umple odaia din vis

Încarcă-mă-n clipă

Cu cer şi cu smoală

Cu cremene udă şi foc interzis.