Recviem lui Brâncuşi
Moto: “Priviţi lucrările mele până le vede-i.
Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut”.
(C. Brâncuşi)
La Masa Tăcerii, ultimul rămas,
aşteptat-am în zadar,
tăcerea să prindă glas.
În jurul ei, istoria neamului meu,
pulsează metronomic prin gâtul
clepsidrelor-scaune:
tic-tac, tic-tac, tic-tac…
La Poarta Sărutului,
îndelung am zăbovit,
în zadar aşteptând,
despietrirea sărutului… împietrit.
Sărutul săruturilor,
sărutul record –
cel mai lung sărut –
cel de la Poarta Sărutului!
Coloana Infinitului –
coloana vertebrală a neamului meu.
Lujer de crin, cu rădăcina-nfiptă
în cripte de voievozi şi sfinţi.
Un nesfârşit poem,
mai lung chiar decât Ramayana,
decât Mahabharata –
poeme-maraton.
Coloana Infinitului,
în teologia maestrului,
e mai înaltă decât Everestul.
Ea nu-i doar cât se vede.
Partea-i nevăzută continuă să urce.
E infinită.
Acel ce-o urcă, niciodată
nu-i va atinge piscul…