Constantin DEHELEAN

Armonii

 

*

Unde pleoapele tale îmi ating pielea

înfloreşte o undă

ce se termină în inima mea…

 

*

Catifelată pielea ta:

izvorul unde ciutele se adapă,

unde eu îmi caut căldura pentru nemoarte

 

*

Părul tău îmi acoperă mîinile

ca o cîmpie nesfîrşită

orizontul

 

*

Mîinile tale îmi sărută inima

ori de cîte ori se împreună

într-o rugăciune

 

*

Glasul meu

este ecoul glasului tău

nerostit

 

*

Pasul piciorului tău

se adună într-un cerc

ce mă cuprinde

 

*

Sufletul tău tresaltă

într-o lacrimă pe care o sorb

murind