Nicolae MAREŞ – ÎMPĂRAT ŞI PROLETAR DE MIHAI EMINESCU ÎN LIMBA POLONĂ (I)

În exegeza privind creația eminesciană făcută de George Călinescu în monumentala Istorie a literaturii române nu găsim nici un fel de referințe la poemul Împărat şi proletar. La rândul lui, Nicolae Manolescu aminteşte în Istoria critică doar un singur aspect cu privire la acest poem, respectiv „că [acesta] este, probabil, cea mai manipulată din toate poeziile lui Eminescu” (p. 386).

Despre traducerile inspirate realizate de unul dintre cei mai controversaţi poeţi polonezi ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea, Emil Zegadłowicz nu s-a scris în presa românească, pe măsură, nici chiar la apariţia integrală la Poznan a poemului, în 1932, şi nici ulterior. Despre efortul tălmăcitorului s-a ştiut mult prea puţin în România. Doar „la vârf”, am spune. N-a fost relevată nici activitatea prodigioasă de traducător al liricii româneşti desfăşurată de Zegadłowicz în anii 30 ai secolului trecut. De asemenea, nu s-a scris în România în legătură cu traducerea poemului Împărat şi proletar nici chiar în perioada când textul respectiv sau fragmente din el erau amplu propagate, incluse până şi în manualele şcolare.

În eseul de faţă încercăm să punem în valoare, traducerea integrală în polonă a poemului Împărat şi proletar (Cesarz i proletariusz) efectuată  în 1932 de Emil Zegadłowicz, reprezentant de seamă al modernismului (expresionismului) polonez, autorul primei antologii de lirică românească apărută în Polonia.

 

 

 

Contextul româno-polon în perioada interbelică

Înainte de a prezenta personalitatea traducătorului şi a modului în care poetul a realizat transpunerea, amintesc că în anii ’30 ai secolului al XX-lea, relaţiile politice, militare, economice, culturale şi pe alte planuri dintre România şi Polonia înregistrase deja un curs de dezvoltare ascendent, început imediat după redobândirea independenţei de stat a celor două ţări: la 11 noiembrie 1918 la Varşovia, respectiv la 1 decembrie în acelaşi an, la Alba Iulia.[1]

La scurt timp după aceste evenimente s-a simţit din plin la cele două popoare o sete tot mai acută, mai ales în zona Cracoviei şi la Bucureşti, legată de o cunoaştere mai bună a valorilor culturale şi spirituale reciproce, apărând la ordinea zilei şi problema formării de cadre capabile să realizeze aceasta. Urmare şi a unor relaţii dintre ele mai cordiale, la nivel înalt, dezideratul menţionat a putut fi mai uşor edificat. Năzuinţa pentru a se asigura o mai bună cunoaştere a fost promovată de cei mai de seamă lideri din capitalele celor două ţări, în frunte cu Regina Maria, Nicolae Iorga şi Take Ionescu până la Piłsudski, Wędkiewicz sau Zegadłowicz şi Stanisław Łukasik din ţara prietenă şi aliată. Golul era însă atât de mare, încât fiecare pas făcut în această direcţie căpăta o însemnătate demnă de a fi relevată, mai ales că în Polonia nu lipseau persoane sau forţe politice care să se împotrivească acestei apropieri.

În treacăt fie spus încercările făcute în România pentru cunoaşterea şi răspândirea creaţiei romancierului Henryk Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel la începutul secolului al XX-lea, a poetului naţional polonez Adam Mickiewicz, cât şi a altor creatori polonezi de seamă au dat un impuls înfăptuirii unei bune cunoaşteri a patrimoniului cultural şi literar polonez în ansamblu.

În studiul de faţă mă voi mărgini în a sublinia efortul făcut de unii creatori şi cărturari polonezi pentru o mai bună cunoaştere a marelui poet naţional Mihail Eminescu în anii ’30, în fruntea cărora s-a situat poetul Emil Zegadłowicz.

A fost o împrejurare fericită pentru cultura românească că în opera de înţelegere şi pentru o mai bună cunoaştere s-au implicat şi câţiva diplomaţi dintre cei mai buni din acei ani: Mircea Babeş, Lucian Blaga, Ion Dragu şi mai ales Aron Cotruş. Cel din urmă, poate şi datorită faptului că a lucrat la Varşovia timp de mai bine de şapte ani, schimbând cinci ambasadori; scriitorul-publicist a reuşit să stabilească şi să menţină relaţii dintre cele mai fericite cu personalităţi importante ale culturii poloneze, în primul rând cu poetul modernist de factură expresionistă amintit mai sus, şcolit ca şi Cotruş sau Blaga, la Viena.[2]

 

Emil Zegadłowicz – propagator de seamă al liricii româneşti

în limba polonă

Să ne oprim asupra personalităţii distincte a acestui traducător din lirica lirica românească, despre care biograful Papei Ioan Paul al II-lea, George Weigel, aminteşte că Zegadłowicz a fost unul din „poeţii preferaţi ai lui Karol Wojtyła, pe care îl ştia pe de rost, şi din textele căruia declama”.

Emil Zegadłowicz s-a născut în 1888 în localitatea Biała Krakowska lângă Wadowice, fiu al profesorului de liceu Tytus Zegadłowicz şi al Elżbietei Kaiszarowna, cehă de origine. Copilăria şi-a petrecut-o în conacul de vară al tatălui său, cumpărat în localitatea Gorzenie Górne. A absolvit gimnaziul la Wadowice în 1906 şi va studia în anii următori polonistica, germanistica şi istoria artei la Universitatea Jagielonă, apoi la Viena şi Dresda. A debutat în 1908 cu florilegiul Floarea vieţii, urmat de cel intitulat Pe râu (1910), iar în anul următor îi apare volumul Întoarcere.

În 1915 tânărul poet s-a recăsătorit cu Maria Kurowska cu care va avea două fete; cea mai mică a decedat cu câţiva ani în urmă, trudind statornic – spre cinstea ei –să transforme conacul bunicului său din Gorzenie Górne în Muzeul care îi poartă azi numele tatălui.

În 1918 Zegadłowicz a publicat volumul Imagini, urmat de culegerile: Balade (1920), Picioarele Beschizilor, Rusalii. Pâine şi vin etc. În anii 1919-1920 tânărul poet a funcţionat ca referent şi apoi şef al serviciului literatură din Ministerul Culturii şi Artei, condus de omul de litere Zenon Przesmycki-Miriam. Se întoarce pe meleagurile natale, unde înfiinţează revista avangardistă „Czartak”, în paginile căreia publicau Janina Brzostowska, Edward Kozikowski, Jan Nepomucen Miller şi Tadeusz Szantroch.

În 1923 publică un ciclu de balade inspirate din folclorul popular al munţilor din sud-estul Poloniei, recunoscând că poezia sa „s-a ridicat pe fundal muntos, luminoasă fiind pe partea însorită şi întunecată pe partea lui umbrită. Ştiinţa poeziei am învăţat-o de la păstori (…) iar păcatele au fost şi au rămas aceleaşi: dragostea de a fi liber”.

În anii 1929-1931 îl întâlnim pe scriitor la Poznań, unde a înfiinţat cabaretul Aşchia, funcţionând mai ales în calitate de secretar literar la Teatrul Polonez din această localitate din vestul ţării.

Pentru întreaga activitate, în 1930 i se va decerna înaltul ordin Crucea de ofiţer a Ordinului Renaşterii Poloniei, iar în 1935 Laurii de Aur ai Academiei Poloneze de Literatură, cea mai prestigioasă distincţie literară din acele timpuri. În 1933, cu ocazia unui sfert de veac de la debutul literar, autorităţile oraşului natal i-au decernat titlul de cetăţean de onoare al localităţii Wadowice, unde i se va ridica şi un bust, care se mai păstrează şi azi. Recunoaşterea respectivă îi va fi retrasă peste trei ani, după  publicarea de autor a controversatului roman Zmory (Coşmaruri); monumentul nu i-a fost distrus – cum se întâmplă prin alte locuri – păstrându-se intact şi azi. Tot atunci a publicat volumele: Pâine şi vin (1930), Dumă în apărarea Sigetului (1932), Cânturi sileziene (1933), Lumina în tranşee (1933), Ziua neagră (1935).

Emil Zegadłowicz este şi autorul unor piese de teatru, printre care: Candela (1924), Noaptea Sfântului Ioan Evanghelistul (1924), Stânca de pe fruntariu (1932), Căsuţa din cărţi (piesă publicată şi jucată post-mortem, după 1954).

Din primăvara anului 1931, scriitorul se va dedica tot mai intens activităţii de traducere din poezia universală. Atunci îl cunoaşte pe poetul transilvănean Aron Cotruş, imediat ce acesta şi-a luat în primire postul de  ataşat cultural şi de presă al Legaţiei Regale a României la Varşovia. Publicistul din Haşag a fost angajat şi promovat la Palatul Sturdza în 1929, perioada în care la cârma Ministerului Afacerilor Străine se afla Nicolae Titulescu, timpuri în care diplomaţia culturală începuse să fie tot mai prezentă, datorită şi sprijinului acordat de Nicolae Iorga, mai ales în cazul Poloniei.

Cotruş era autorul unei plachete de poezii care începuse să apară încă din 1911; a fost membru în Comisia Interaliată de Propagandă împotriva Puterilor Centrale, iar în 1928 preşedinte al Sindicatului Presei din Ardeal şi Banat, aşadar chiar în ajunul cooptării sale printre cadrele Ministerului Afacerilor Străine. La scurt timp de la angajare, tânărul diplomat a fost trimis pentru un scurt sejur  la Milano, iar de aici a fost detaşat la Varşovia. Capitala Poloniei însemna un post important pentru diplomaţia românească în perioada interbelică. Aici, Aron Cotruş a procedat, la fel ca ilustrul său predecesor pe aceste meleaguri, Lucian Blaga, cel care în 1927 a stabilit relaţii dintre cele fructuoase cu scriitori şi publicişti polonezi, printre care Kaden J. Bandrowski şi cu şefii unor publicaţi şi agenţii de presă în scopul promovării valorilor culturale ale poporului român. Nu avem nici o mărturie în ce măsură poetul transilvan era la curent cu Dosarul Blaga sau al prezenţelor româneşti în Polonia, relaţii coordonate atunci de o seamă de diplomaţi destoinici din centrală şi de la Ministerul Propagandei, nou înfiinţat. Arhivele româneşti dovedesc cu prisosinţă că personalul diplomatic de la Varşovia şi-a concentrat activitatea, indiferent de grad, în direcţia unei mai bune cunoaşteri a valorilor româneşti în Polonia. Din partea şefilor de misiune sub care a lucrat Aron Cotruş: Gheorghe Creţianu, Grigore, Bilciurescu, Victor Cădere, Constantin Vişoianu şi Alexandru Duiliu Zamfirescu se pare că a avut nu numai mână liberă, ci tot sprijinul lor. Altfel n-ar fi putut călători în lung şi în lat prin Polonia, de la Varşovia la Poznan, Cracovia, Silezia şi Lwow, unde va fi prezent în martie 1934 la premiera piesei Meşterul Manole, de Lucian Blaga (sebeşanul era atunci consilier diplomatic la Viena): de aici avea să scrie elogios prietenilor şi în presă despre montarea reuşită şi modernă a piesei sale. Pe de altă parte, soţia lui Cotruş, pianistă de formaţie, va fi o propagatoare de nădejde a creaţiei enesciene în Polonia. Au fost şi anii în care George Enescu în persoană va face turnee la Varşovia.

Abia ajuns pe Vistula, Aron Cotruş[3] l-a cunoscut pe Zegdłowicz. La fostul Minister al Propagandei se păstrează scrisoarea oficială de mai jos adresată directorului direcţiei, viitorul ambasador al României în Turcia şi la Sofia, Eugen Filotti, fost ataşat cultural la Praga, în perioada în care  Blaga funcţiona la Varşovia. Am întâlnit mărturii ale faptului că poetul transilvănean din Lancrăm tânjea atunci să îi ocupe locul lui Filotti la Praga, la terminarea misiunii acestuia. Şi aşa se va întâmpla, în septembrie 1927, Blaga detaşat fiind  de la Varşovia pe Vâltava, fără să fi lucrat în capitala poloneză nici cel puţin un an.

 

Legation Royale de Roumanie             Varşovia, 30 aprilie, 1931

a Varsovie

Service de la Presse

nr.345

 

Domnule Director,

Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că am propus poetului Emil Zegadłowicz traducerea în limba polonă a unui volum de poezii alese din Eminescu. Traducerile au şi fost începute şi în toamna acestui an Antologia Eminescu va putea apare în vitrinele polone. Sunt sigur că strălucitul tălmăcitor în limba polonă al lui Faust de Goethe va da o haină aleasă poeziei celui mai mare poet român, vrednică de poezia celor mai mari poeţi ai lumii.

Secretar de presă,

Aron Cotruş

 

Tot în aprilie 1931, Aron Cotruş a expediat o altă scrisoare directorului Eugen Filotti, rugându-1 să-i trimită la Varşovia, pentru criticul literar Emil Skiwski, „cărţile cele mai valoroase despre Eminescu, apărute în limbile franceză şi germană, precum şi traducerile de poezii din Eminescu apărute în limbile de mai sus. Domnia sa are nevoie de aceste cărţi – menţionează poetul român – pentru un studiu despre Eminescu, studiu care urmează să deschidă volumele de traduceri din Eminescu”; proiectul a rămas – nu cunoaştem din ce cauze – nefinalizat.

În schimb, Zegadłowicz va fi cel care va  traduce şi va publica, în ordine, mai întâi  Culegere de poezie românească, intitulată: Teme româneşti  în care au fost cuprinşi următorii poeţi: V. Alecsandri (1), M. Eminescu (2), T. Arghezi (3), G. Bacovia (2), L. Blaga (1), Aron Cotruş (7), Nichifor Crainic (2), I.A. George (1), O. Goga (1), E. Isac (2), N. Iorga (2), A. Maniu (2), Al. A. Philippide (1), M. Săulescu (l), I. Vinea (2). Faptul că traducătorul introduce şapte poeme din Cotruş şi doar unul singur din Blaga se datoreşte, evident, relaţiilor cordiale de prietenie stabilite între cei doi, cât şi influenţei noului său prieten român asupra hotărârilor pe care le lua traducătorul. Surprinzător ni se pare faptul că unele nume de referinţă lipsesc din această primă lucrare: George Coşbuc, George Topârceanu sau Victor Eftimiu.

La nici un an, Antologia este urmată de traducerea şi publicarea poemului Împărat şi proletar (1932), în ediţie bibliofilă. Asupra modului în care a fost realizată traducerea vom stărui în eseul de faţă, cu convingerea că transpunerea poloneză este – în forma în care a văzut lumina tiparului – prima traducere a poemului peste graniţă. Ea a  fost continuată în vara anului 1933 cu apariţia unui nou volum, primul consacrat în întregime poetului naţional şi care cuprinde 30 de versuri şi poeme. Ca întindere tipografică acesta a fost egalat numai în anii ’80 de volumul publicat de Danuta Bieńkowska la Ludowa Spółdzielnia Wydawnicza din Varşovia.

Aşadar, Aron Cotruş a stabilit o prietenie literară rodnică cu Emil Zegadłowiz, devenindu-i acestuia un îndrumător ideal în cunoaşterea literaturii şi culturii românerespectiv un veritabil – ghid – cum scria traducătorul în prefaţă.  Totodată, diplomatul avea să îl recomande grabnic şi autorităţilor româneşti din domeniul propagandei culturale, care îl vor invita în vara anului 1931 la Cursurile Universităţii de vară de la Vălenii de Munte. Aici îl va cunoaşte pe Nicolae Iorga (în perioada respectivă prim-ministru), rămânând copleşit de erudiţia şi cultura sa. La Biblioteca Academiei Române din Bucureşti  am găsit unul din volumele dragi autorului polonez şi care conţine balade inspirate din bogatul folclor polonez, ilustrat fiind cu lucrări grafice al unor artişti plastici de excepţie, aspect pe care îl consemnăm pentru prima dată în analele istoriei relaţiilor bilaterale româno-polone.

[1] Nicolae Mareş, Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2013.

[2] Nicolae Mareş, Lucian Blaga – diplomat la Varşovia, Opera Omnia, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012; ibidem Blaga în limba polonă, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014

[3] Nicolae Mareş, Aron Cotruş – Scriitor şi diplomat prea mult dat uitării, Acasă – 2011 pp. 59-63: ibidem Scriitor şi diplomat – 120 de ani de la naştere, Biblioteca Bucureştilor, XIV, nr. 1. Pp. 32-35-2011).