Exploratorul scoţian James Bruce găseşte (în 1773) într-o veche mănăstire din Abisinia (Etiopia), cîteva copii intacte ale Cărţii lui Enoh. Acei călugări din deşert reproduceau cu fidelitate Cartea, din generaţie în generaţie, imediat ce copiile lor se alterau. Manuscrisul se presupune că este de la sfîrşitul secolului al IV-lea – începutul secolului al III-lea înainte de Hristos, redactat după fragmente mult mai vechi. Cartea lui Enoh este una dintre cele mai vechi scrieri biblice, deşi ea a fost scoasă din Biblia canonică fiind catalogată drept apocrifă. Examinările lingvistice comparative ale tuturor ediţiilor disponibile au permis stabilirea, cu deplină certitudine, a faptului că, iniţial, Cartea lui Enoh a fost scrisă în versuri, stil care s-a pierdut în decursul traducerilor succesive. Doctorul în teologie Robert Henry Charles, în traducerea sa din 1906 a cărţii, distinge cinci secţiuni: Secţiunea I, numită şi Cartea Veghetorilor (cap. 1-36) începe cu o precizare a judecăţii finale. Un înger face cu Enoh înconjurul celeilalte lumi unde vede Şeolul şi Grădina Dreptăţii. Secţiunea II, numită şi Cartea Pildelor (cap. 37-71) este alcătuită din parabole privitoare la Fiul Omului, care îi sunt povestite lui Enoh. Aici parabolă are sensul de discurs elaborat în formă de viziune, o profeţie sau un poem. Secţiunea III, numită şi Cartea Luminătorilor Cereşti (cap. 72-82), este una astronomică. În ea se fac preziceri referitoare la dezordinea corpurilor cereşti la venirea judecăţii şi conţine un calendar solar asemănător celui de la Qumran. Secţiunea IV, numită şi Cartea Fantasmelor din Vis (cap. 83-90) cuprinde două viziuni de vis. Prima priveşte potopul care va pedepsi lumea (83-84). A doua este o analogie (85-90) a istoriei lumii de la creaţie la timpul final în care trăieşte autorul (probabil perioada macabee). Secţiunea V, numită şi Epistola lui Enoh (cap. 91-108) este  partea care conţine avertismentele lui Enoh (91-104), şi are încorporată în ea o apocalipsă a săptămînilor.

Enoh, potrivit Genezei, este al şaptelea patriarh după Noe. Profeţiile sale, atît de dezbătute de marii teologi ai timpului descoperă lumea cerească a îngerilor diferit de cum au făcut-o alţi profeţi incluşi în Vechiul Testament. Lumea cerească şi pămîntească văzută de Enoh pare o poveste, un cîntec care bucură, dar şi înfricoşează, în acelaşi timp. Viziunile lui Enoh sunt avansate, un adevărat „computer ceresc”, în care zilele, anii, anotimpurile, corpurile cereşti sunt explicate cu o precizie extrem de amănunţită. Dacă printre profeţii principali ai Vechiului Testament (Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel), găsim în special profeţii mesianice (alături de profeţii despre timpurile care vor veni, păcate şi judecata de apoi), Enoh diferă oarecum în profeţii şi descrie lumea nevăzută de om, lumea cerească şi multe întîmplări despre mişcarea corpurile cereşti în viitor. Cartea Luminătorilor Cereşti sau Cartea Astronomică, conţine revelaţiile lui Enoh primite de la călăuza lui cerească, îngerul Uriel. El îi povesteşte că anul solar este format din 364 de zile şi cel lunar din 354 de zile: „Oamenii s-au înşelat asupra acestor zile căci/ trebuie ţinut cont de aceşti luminători pentru a se face socoteala,/ ştiind că una este adăugată la prima poartă,/ a doua la a treia, alta la a patra şi ultima la a şasea./ Acesta este felul în care se împlineşte numărul/ de trei sute şaizeci şi patru de poziţii care formează tot atîtea zile.” Ambele date au fost găsite şi în documentele de la Qumran, inclusiv o formulă de calcul pentru calcularea lunilor ebraice lunare în luni solare. Enoh vede intrarea şi ieşirea soarelui şi a lunii prin porţi diferite (Est-Vest) şi relaţionarea astronomică a stelelor, a vînturilor, toate considerate elemente divine pentru crearea unei ordini divine  într-o lume locuită de oameni. „Am văzut douăsprezece porţi în cer/ la marginile pămîntului prin care ies soarele şi luna/ şi stelele şi toate lucrările cerului la răsărit şi la apus/. Şi către marginile pămîntului am văzut/ douăsprezece porţi pentru toate vînturile care ies/ din timp în timp pentru a se răspîndi pe pămînt./ Prin patru porţi ies vînturile de binecuvîntare şi de mîntuire/ şi prin celelalte opt vînturile de jale./ Cînd ele suflă, ele aduc stricăciune pămîntului/ şi locuitorilor săi, apelor şi tuturor celor ce trăiesc în ele./ Prin poarta aşezată la răsărit/  pleacă un vînt ce aduce distrugerea,/ seceta, căldura înăbuşitoare şi stricăciunea./ După aceste vînturi vin vînturile lui Notus/ care suflă prin trei porţi principale,/ prin prima, întoarsă către răsărit iese un vînt cald./ Vîntul din nord suflă prin trei porţi./ De la a şaptea,/ la miazăzi ies roua, ploaia, tăciunea şi stricăciunea./ De la cel de mijloc vine ploaia, roua, viaţa şi mîntuirea./ De la a treia poartă întoarsă spre apus, dar apropiată de miazănoapte/ vine grindina, gheaţa, zăpada, ploaia şi roua./ Vin în sfîrşit, din a patra regiune, vînturile de apus.” Şi acestea au fost descoperite în peştera de la Qumran scrise în aramaică. Esenienii şi după ei creştinii au adoptat calendarul solar, iar ritualul Templului din Ierusalim a fost condus după calendarul lunar. Enoh descrie amănunţit în viziunile sale toate elementele naturii şi cum a dezvoltat Dumnezeu partea nevăzută de om, cerul. El impresionează tocmai prin aceste amănunte extrem de bine definite. Cartea Astronomică este unică. Pomenită în Zohar şi în Epistola Sf. Iuda, cartea aceasta a exercitat o puternică influenţă asupra gînditorilor evrei şi creştini, inclusiv asupra autorilor Noului Testament. Cîteva teme familiare precum: introducerea răului în lume de către „îngerii căzuţi”, epoca mesianică, Noul Ierusalim, Învierea şi Judecata de Apoi sunt numai cîteva dintre ele. Bogăţia de detalii şi simbolismul folosit de patriarhul Enoh în descrierea viziunilor sale legate de îngeri şi demoni, de cerurile şi iadurile din lumea de dincolo sunt egalate doar de Revelaţia Sf. Ioan. În pofida caracterului său fragmentar, Cartea lui Enoh poate fi considerată expresia clară a trăirii şi cunoaşterii mistice din timpul Vechiului Testament cu consecinţe de netăgăduit şi în vremea celui Nou.

Referinţe:

Cartea lui Enoh, Editura Herald, Bucureşti, 2009

Biblia, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2009

Sf. Ioan Gură de Aur, Despre necunoaşterea lui Dumnezeu, traducere, cuvînt înainte şi comentarii Walther Alexander Prager, Editura Herald, Bucureşti, 2004