Actor, clown, poet, povestitor, dansator francez. S-a născut într-un cuplu mixt, mama fiind originară din Guadeloupe, iar tatăl din Guineea. A copilărit în suburbia pariziană Saint-Denis, apoi la Chambly, în departamentul Oise. Scrie din adolescenţă. Colaborează cu mai multe teatre, grupuri şi asociaţii artistice, printre care Théâtre de l’Eau, Les Zigonez, Groupe de Travail Anonyme, Zon’Art, şi Art Studio Théâtre (director-fondator, Kazem Shahryari).
În memoria lui Aimé Cesaire
Cerule! A dispărut o bibliotecă…
El, fiul! Fericitul! Subtilul! Minunatul! Strălucitorul!
El, de Negritudine[1] născător, alături de nemuritorul Senghor, slăvind pe vecie dragostea de tradiţia culturală a negrilor…
El, patriarhul insulei[2] sale natale! El, Phoenix suprarealist. El, ecou al omenirii şi al propriilor figuri de stil. Pe scurt, Césaire nu va avea, poate, loc, în Panteon, dar ce mândru ar fi Panteonul cu Aimé Césaire, iar lui Aimé Césaire ce bine i-ar sta în Panteon…
Îmbrăţişare
Liră
Şovăi
Pe buzele tale
Zeiţă,
Îţi ciufulesc părul de foc,
Pe gâtul tău, Prinţesă, stăpân mă fac,
Iar parfumul tău
Mă-mbată, hoinar zburător[3],
Când degetele tale de zână tâmpla mi-o prind,
Iar pleoapele tale se-nchid
Fără suflu, în sărutul meu…
Înger drag! Sălbatic mă prinzi
Şi-ntre braţele tale tentaculare mă-nchizi!
Drace! Iată-mă pradă!
Dumnezeule! Iată-te regină!
Împărăteasă a inimii mele,
Mândru prizonier îţi sunt, visez
Însorit.
Ochii tăi,
Înstelaţi,
Zvăpăiaţi,
Mă devoră;
Irişi divini,
În îmbrăţişarea noastră, lacrimi.
Trupul licăr îţi este sub mângâierea mea!
Madonă, murmurând te-aud,
Când buzele-ţi sărut…
Diavoliţă, ochii tăi albaştri,
Celeste mărgele de ocean,
Lucesc, strălucesc, ard…
Iată-ne fără aer!
Ce zvăpăiată eşti,
Neastâmpărată, fremătândă,
Unduire frenetică, vie,
Tulbure, febrilă, tremurândă…
Iată-te leoaică,
Iată-te sirenă,
Iată-te tigresă
Ţâşnind…
Şi, în curând,
Privirea de sultană îţi va adormi…
Soarele ursuz…
Ce frumos e soarele
Când se înalţă departe de trestii…
Ce mare e soarele
Când ocroteşte pruncii…
Ce tânăr e soarele
Când îşi poartă ardoarea
Departe de casă…
Ce înţelept e soarele
Dacă lin colindă copacii
După furtună…
Ce nebun poţi fi
De vrei să-mbrăţişezi cucuveaua!
Cerule, fă să fie rege Soarele! Împărăţia lui
Să strălucească! Ce paşnic e Soarele prin Legea
Sa, divină!
O, cânt e Soarele
Şi nimb al cerului!
O,
O, Soare ursuz, cum îţi laudă lira
Colibele!
Ce puternic e Soarele!
Dar, fiţi atenţi, nu-i place nici un pic Iadul…
O, tu, Soare ursuz! Nu moartea îţi este ursita!
Căci auriu rămâne Soarele, chiar şi când doarme!
Cazi zăpadă, cazi…
Cazi zăpadă, cazi…
Grădini prin iarnă să arzi,
Prin iarna prinsă-n brazi,
Dimineaţă fie-mi inima azi…
– Ce frumoasă eşti!, gândesc,
Punte îmi vei fi sub paşi,
Cazi zăpadă, cazi…
În româneşte de Marilena Lică-Maşala
Paris, 15 octombrie 2015
[1] Negritudine: mişcare literar-culturală, cu pronunţat caracter politic de conştientizare a valorilor africane într-o lume a albilor, ce-a luat naştere în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, pregătind un puternic val anticolonial şi independenţa statelor africane. Printre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai Negritudinii, sunt: Aimé Césaire, Léopold Sédar Senghor, Léon Gontran Damas, René Depestre, Birago Diop, Guy Tirolien.
[2] Aluzie la faptul că Aimé Césaire (1913-2008) s-a născut, a trăit şi a murit pe Insula florilor (Martinica), teritoriu francez din Antile.
[3] În original, vampir.