Austria (1887-1914)

Melancolie

Umbră albăstrie. O ochii ei întunecaţi deodată

Care în uşoara trecere îndelung mă privesc.

Sunete de chitară uşor toamna însoţesc

În grădină, în leşie maronie dizolvată.

 

Adevărata obscuritate a morţii pregătesc

Mîine de nimfe, la ţîţe roşii sug

Buze decăzute şi în leşia neagră

A flăcăului soare umede bucle plutesc.

 

Cîntecul unei mierle captive

Întunecată răsuflare în verde rămuriş.

Albastre floricele plutesc în jurul feţei

Singuraticilor, pasul de aur

Stingîndu-se sub măslin.

Se ridică subit în zbor cu bete aripi noaptea.

Aşa de uşor sîngerează umilinţa,

Rouă, care picură încet din ghimpele înflorit.

Strălucitoare braţe

Îmbrăţişează cu milă o inimă frîntă.

 

Asfinţit

Versiunea 5

 

Lui Karl Borromaeus Heinrich

Peste iazul alb

Au trecut păsările sălbatice.

Seara suflă din stelele noastre un vînt glacial.

Peste mormintele noastre

Se apleacă fruntea sfărîmată a nopţii.

Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.

 

Mereu răsună zidurile albe ale oraşului.

Sub arcul de ghimpi

O, fratele meu, urcăm noi indicatoare oarbe spre miezul nopţii.

 

Surorii

Unde mergi tu va fi toamnă şi seară,

Vînt albastru care sub copaci răsună,

Iaz singuratec spre seară.

 

Silenţios zborul păsărilor răsună,

Melancolia peste arcul arcul ochilor..

Zîmbetul tău slab răsună.

 

Dumnezeu a curbat pleoapele tale

Stelele caută noaptea, copil din Vinerea Mare,

Arcul tău frontal.

 

Soarele

Zilnic vine soarele galben peste deal.

Frumoasă este pădurea, întunecatul animal,

Omul; vînător sau păstor.

 

Roşiatic urcă în eleşteul verde peştele.

Sub cerul rotund

Pluteşte pescarul silenţios în barca albastră.

 

Încetişor se coace strugurele, bobul.

Cînd liniştea zilei se sfîrşeşte,

Este pregătit un bine şi un rău.

 

Cînd va fi noapte,

Călătorul ridică pleoapele grele încet;

Soarele din întunecata prăpastie răzbate.

 

În parc

Iarăşi plimbîndu-te în vechiul parc,

O! Liniştea florilor galbene şi roşii.

Şi voi jeliţi, voi zei blînzi

Şi aurul tomnatic al ulmului.

Nemişcat se înalţă pe iazul albăstrui

Stuful, amuţeşte seara sturzul.

O! atunci apleacă-ţi şi tu fruntea

În faţa dărîmatei marmure a strămoşilor.

 

Traduceri din limba germană: Mircea M. Pop