Alexandra Bianca DUMENCU

ne pas aller

eşti într-un film & eşti într-un pub. Trece

razant cineva cunoscut blugii ăia conversii ăia datul

din mîini fluieraaatul fluieri şi-ţi sar de gît duzine

de chelneriţe în film au plase cu carne tocată

în mîini

 

nu bei & nu taci la dreapta e-o masă mai lungă el e

mai trist ea e mai acră de-o juma de oră

îi zice să nu pleci

 

are o idee fixă cu plecatul are în faţă o carte albă

strălucitoare cu o floare mare pe copertă cu pete verzi

de la suc

 

să nu

pleci, intră frigul pe sub geam/ pe sub uşa

măcinată de du-te-vino. vocea ei

sună a colanţi coloraţi sub carte e o zonă curată neatinsă

de vremurile noi & ziua asta

 

e lungă aşa ca-n filme. în vacanţă am călătorit

cu avionul cineva vizitase un muzeu ce de

picturi ce de sculpturi scotea

pe gură îl văd şi-n somn cum scoate muzee pe gură

 

o vezi în somn şi pe ea o cauţi pe sub cearşaf n-o prinzi

niciodată avionul se prăbuşeşte în ocean/ poate tu-1 comanzi

sau e doar filmul, fără love story fără tentacules

 

fără johnny depp poliţistul cu flori uriaşe care înoată

printre supravieţuitori

cu amintirea vie a fetei, filmul se taie trece razant

cineva cunoscut cu sacou în dungi cu parfum intens

lalique

encre

noire ca o durere veche cineva te bate pe spate să nu pleci

…şi înfloreşte/ uneori lumina pleacă singură

cu aceeaşi ironie

lasă în urmă arsură şi mai mulţi kilometri

agonia asta capătă sens sub privirea-atingere

te face gheaţă de la piept în sus

doar uneori ai noroc că e sîmbătă seara

lin

#ninge doar pe partea rotunjită de scîrţ albastru

 

cumpărător de voci vs. vînzător

sînt nebună după rafturi & după voci. te dizolvi ca

sub acetonă tu eşti fiul umbrei/ cînd te desfaci

apa stă deasupra sub cenuşă

sînt doar versurile tale ştirbite de justificări

 

de aici nu cobori, vezi doar o pisică

neagră peste rîndurile scrise/ cînd e să ningă

gîndurile tale putrede se înmoaie

ojă galbenă & iar te dizolvi

 

nu cedezi uşor. căderea vine aşa rîndurile se îngroaşă

 

ca atunci cînd te laşi de fumat şi te agăţi

de plasticul rupt ori mai vechi

 

nu vreau să te slăbesc din voce te pui

în tavă te faci bucăţi/ eu te cumpăr vînzător de rafturi & de odihnă

 

nebun după mine ca după vocea piţigăiată de-acum

10 ani

 

je veux dilater ma vie

azi îţi vine în minte scena cu balul, ţi se măreau

dimensiunile sub influenţa căldurii

 

te agăţai de părul blond

al tipei bătrîne sau de colţul mesei/ prietenii

aveau toţi

feţele proaspăt spălate

gletuite cu var negru

umerii lor erau nişte balansoare/ umbrele

creşteau aveau altă vîrstă

în timpul scurs pe podeaua alunecoasă

o da pe cînd ochii tăi. o da ochii tăi

caută tot mai repede

coapsele ei reci de ieri dimineaţă cum se micşorează

cum se apleacă & cum dispar în grădina cu flori multe

cu

cireşii înfloriţi de la balul din primăvară

 

fără doar şi poate în capătul pupilei

dilatate de sticla ochelarilor

că pierzi ochelarii bunicii dinspre mama & tot tu-i găseşti gata curăţaţi adormi şi

 

mama te trezeşte oraşul întreg te

trezeşte că e vremea că tot ce se furişează în somn piere

 

azi te desprinzi greu de patul cel mare. curat lucru

este somnul un depozit vechi cu înclinaţie mică uşor de urcat uşor

de coborît păstrează nealterate sunetele

pe mărăşeşti lîngă catedrală (tu te bîţîi

ca un taur şi nu mă atingi)

 

adormi iar ca-ntr-un film sacadat, te pierzi parcă în braţele calde ale unui

ins obscur pe o canapea

lăsată acolo de multă vreme aşa crezi tu

 

iuvenes ludio

iată-mă/ iartă-mă că

dau din casă ce nu se dă. sînt o pasăre plouată caut zilnic hrana

sub perne piese decupate

pe un pat umed şi încovoiat, dimineaţa mă vede

ca pe o umbră şi spre seară mă întregeşte iar

 

uneori mă hotărăsc să unesc fiecare bucată fiecare vers fugar

 

poezia lui

mă prinde ca un scotch perna se înmoaie

toata lumea doarme cineva cîntă cineva e al pacino

în scent of a woman

 

sub patul de hîrtie e hrană destulă cît pentru

17 ani cît pentru încă 17

mă ameţeşti chicoteşti & în cameră tavanul

străluceşte subit ploaia are azi gust şi culoare

pînă cînd umerii noştri se leagă

sub cerul straniu această mare cutie de puzzle

 

uneori dansez cu Lolita

uneori pînă în camera ei vezi fulgii

se măsoară reciproc gazul se stinge

căldura te înţepeneşte & nasul e verde

uneori nici bricheta nu se-aprinde

de cînd ştie că Lolita aleargă în propria scăpare

spatele ei se înnegreşte cît timp ea se freacă de copaci

 

Sway. poate că ştiu despre iarnă

poate că nu

ştiu poate că lumina din tavan ştie

despre asta je faime şi iar tavanul se încinge aduce versuri

tine coniac de cel bun dar pot să zic oricînd

 

e ca şi cum îţi intră praf în ochi

 

şi aşa buzunarul stîng devine

suport de şerveţele tastatura e o coajă

ce se taie touch-ul e un fluier, imaginezi un colţar aşezi

din ochi creta colorată profa se apropie ia cercurile

 

şi te faci că fumezi în cafenea citeşti

despre vise speli bine viermii

roz de pe tricou/ poate nu ştiu şi

 

faci geometrie pe sîrmă, es tut mir leid masa se învîrte

tot la fel es tut mir leid masa se învîrte

tot la fel

şi poate că

ninge

nu pe pămînt pe gresia roşie şi fluturii în putere dau repede

la lopată

 

Premiul I şi al revistei „Poezia” la Festivalul Naţional de Poezie „C. Conachi”,

ediţia a XXIII-a, Tecuci, 9-10 octombrie 2015