Nostalgii de toamnă

Pe cerul azuriu-albastru

Se plimb-un norişor fugar

Eu, templul tău de alabastru,

Îl mângâi rar, tot mai rar.

De sus cad frunze galbene în iarbă,

Iar plopii stau tăcuţi şi singurei;

Eu număr fire albe-n barbă

Şi mă gândesc  la anii tinerei.

Eram bun călător pe munte

Şi mă plimbam adesea printre nori,

Acum lipesc de carte a  mea frunte

Şi pierd în zare ochii visători…

De ce te zbaţi, inimă-rândunică,

Doar viaţa trece pas cu pas…

Tu ai alături o harnică furnică

Şi ai cui spune-n veci un bun rămas!