Lina Salvi s-a născut în 1960 la Torre Annunziata (Napoli), iar din 1982 trăieşte în provincia Lecco. A publicat volumele de poezie „Negarsi ad una stella”, 2003; „Dialogando con C.S.”, 2011; „Lettere dal deserto”, 2014. Opera ei poetică a primit recunoaşteri şi premii. Poemele traduse în limba română au fost selectate din volumele „Socialità”, 2007 şi „Abitare l’imperfetto”, 2007.

 

Nu se auzeau vocile vânzătorilor

ambulanţi, ale adunărilor de piaţă

şi ale celor care preamăreau drapelul roşu.

Nu se mai pomenise un curier care să aducă

prin poştă diagnosticul unei boli,

de obicei aduce scrisori de amanţi

salutările prietenilor mai îndepărtaţi

dar, un diagnostic chiar nu,

chiar nu se mai pomenise.

Cartea poştală de un galben decolorat

spunea textual: „din examinări

făcute în contul şcolii

vă comunicăm că Ella este bolnavă

de scolioză”. Nici o urare

scuze, ce ştiu, ne pare rău.

Descifrarăm semnificaţia

La pagina o sută douăzeci şi trei din dicţionarul medical –

notificarea preţioasă, punctuală

nu conţinea ce trebuie făcut.

Pentru puţin timp îmi plăcu să mă gîndesc

la o glumă. M-aş fi descurcat

înghiţind clasicul sirop. În schimb

m-am obişnuit cu mirosul

de dispensar medical

cu băncile lucioase şi drepte

cu bustul care-mi reteza subţiorile.

 

*

Noua lovitură de graţie o datoram

naşterii unui partid.

Conotaţiile mele au fost exploatate

pentru a stabili noi minorităţi, diversităţi –

se vorbea de federalism, secesiune, despre cum

vom fi fost alungaţi pe pământurile noastre,

în casele noastre, despre cum anonimele

valize de carton s-ar fi dizolvat dincolo

de Pad, într-un inevitabil scenariu de

mizerie, de murdărie din oraşele noastre.

 

*

Locuiam cândva pe o plajă

locuiam praful, cenuşa

pe care craterul o îndepărtează  la vale

şi totuşi, de acea bucurie mai întâi

pământul tremură.

 

Locuiam stupoarea

darul să nu te faci piatră.

 

*

În patrulaterul închisorilor casele

nu au geometrii verticale

nu au turnuri vopsite de oţel

acoperişuri umflate de seminţe

dune însorite

 

în patrulaterul închisorilor

Ioan se juca

de-a Primul Război mondial

 

pe străzi se adunau

copii în bătăi cu pietre

 

*

Marea s-a mutat mai încolo

şi-a acceptat tăcerea

a înaintat pământul,

oraşul la vedere, pretinde

înfloriri între ziduri

deschideri perpendiculare

dinspre acoperişuri paturile desfăcute

rezidenţele reflectate.

 

Piatra şi-a găsit casa ei.

 

*

Să treci de această seară

printr-o consecinţă netă

într-un film

într-o mişcare de aer de gol,

pe care fiecare o duce cu el.

 

Cunosc răul, ceea ce ai lăsat

violenţa necesară a sării

acel frig care micşorează

la un apel nominal, toate arterele.

 

*

În fiecare joi e inventarul

vizitarea  camerelor

a sufletelor. Să te emancipezi

de secunde, de fluxul

unui nerv deschis.

E rândul tău să priveşti

cu detaşarea necesară

să cazi afară, în somnul

cel mai adânc, să locuieşti

imperfectul.

 

Prezentare şi versiunea română: Eliza MACADAN