Şerban CODRIN

(105)

Pe ziuă, de urechi ţi-atârni ce vrei,

Păcate şi-inventare infidele,

Notificate-n versuri cât mai rele

Sub modă populară de cercei…

În stânga; piatra scumpă-i dintr-un zid

Al raiului de-origine divină,

O minunată formă de ruină,

De-aceea se-ntrevede translucid…

De lobul drept, cu armonie-agăţi

Un curcubeu adânc, de promenadă,

La solduri târguit, într-o cascadă,

Pe jumătate, ori pe nici un preţ…

Oricum ar fi cerceii, se-aud şoapte:

Ai şi mai şi bijuterii de noapte…

 

(106)

Blestem să cadă pe piciorul tău!

L-aud călcând cu-arcadicii pantofi

Supremul bine şi supremul rău

Pe străzi cu nume vechi de filozofi…

Să-i fie forma statuară, dar

Nicicum să urce până în zenit,

Pericol să aprinzi canicular

Un astru-anume foarte însorit…

Să ţi-l ascunzi perfect într-un ciorap,

Ca pe bijuterii sub cinci peceţi…

Un fir sărind, să ai dureri de cap,

Azi, mâine, ieri şi-oricâte alte dăţi,

Să îţi consult pe loc, de fericit,

Piciorul coborât din infinit!

 

(107)

în ciuda sufletului îndurând

Prea multe stopuri şi asfalt prea mult,

Sus, împrejuru-oraşului flămând

Au înflorit cartofii nu demult…

Ceva ciudat, ceva dintr-un mister

Se-ntâmplă-anapoda pe înălţimi,

De se ridică inima la cer

Şi trotuarul freamătă sublim…

Sălbăticia din tropăituri

Se frăgezeşte-n pasul muzical,

Refuzul de-a fi tot mai dur, mai dur

Câştigă armonii de ritual…

Curând s-o stinge floarea de neant,

Să redevină-oraşul trepidant…

 

(108)

Cu pălărie tocmai înflorită,

Cam ştrengăriţă-n felul nimănui,

O întâlnesc în seara de elită

Pe domnişoara Floarea-Soarelui.

Cum n-a dansat măcar din întâmplare

Sub fardul transpirat la-ntâiul bal,

Prea pariază pe destin cu-ardoare

Şi în iubitul supranatural.

Mai are inepţii de poetesă

Şi voluptăţi de înger păzitor,

De ştie după nume şi adresă, în ceruri vaste, fiecare nor…

_______ Dar fie numai până-n Carul Mic,

_______ Ce-ar vrea_să fugă şi-altceva nimic…