BIBLIOTECI online
De la o vreme, cu greu
mai pot citi cărţi legate:
mi se refuză parcă deschiderii
cotoarele lor ferecate…
un livre c’est la mort d’ un arbre –
spunea poetul Saint John Perse
deci nu mai sacrificaţi aurul verde
ca să-i depuneţi osemintele
pe rafturi prăfuite
poeţi, nu mai ucideţi copacii
ca să vă scoateţi la lumină
visele netrăite
orele nedormite
sinuciderile ratate
cine vă dă dreptul să spargeţi
aceste clepsidre tăcute
care nu trişează niciodată
ora exactă?
daţi mai bine click
pe site-urile bibliotecilor online
şi coperţi virtuale
vi se vor deschide prietenoase
la orice autor de la a la zed
de pe orice meridian şi
la orice fus orar!
P.S.: La ocolul silvic tocmai se plantează puieţi
pentru o viitoare ediţie de lux a operelor poetului XYZ …
UNDE SE ASCUNDE POETUL?
„De la frate-meu, Poetul, s-au primit veşti…” ( S. J. Perse, Anabase)
– Unde se ascunde poetul?
întreb zarea
pe când îşi pansa nonşalantă
rănile amurgurilor.
– Pe poet, de când nu l-ai văzut?
– Zuuuut! răspunse vântul distrat
răsfoind mai departe
cartea zăpezii pe dealuri.
În vremea asta,
în celula sa cât o zare,
fariseul de poet
îşi crucifica neştiut
inerţia boemă a visării
pe Golgota cuvintelor
nemaiauzite.
CIOBURI DINTR – O HARFĂ
Orpheu şi-a destrămat harfa
de coloanele timpului
Pământul nu mai poate răspunde
concertelor din sfere
Verbele – inculpatele se prezintă
la apelul de seară
cerând iertare pentru vinile – sublimele
de peste zi
Un fluture desperecheat
ca un coşmar scăpat
din noaptea vocalelor
îşi caută crisalida
într-un poem neterminat.
Pe strada Eminescu
pleoapă deschisă
în nedumerirea amiezii
se tânguie prin toţi porii teii
că n-au auzit niciodată
paşii Poetului supunând
zăpezile unui Ianuar imperial
consolându-se cu versurile lui
recitate prost
de-ndrăgostiţi neinspiraţi
ori de poeţi damnaţi
prin cenacluri de provincie.
Apoi îngenunchează cuminţi
în faţa ninsorii florilor de măr
din colinzi.
CÂRTIŢA
Mi-e teamă de ocrul cuvintelor
dar mai ales de cârtiţa tăcerilor
minând galeriile gândurilor
cu grenade fosforescente
Ce n-aş da
să pot vedea şi eu lumea
prin filtrul irisului tău
subteran
Închide fereastra
să n-o văd
cum pregăteşte pe-orbeşte
o cină – de – taină
ARCIMBOLDIANĂ
Cum timpul îmbătat
ar curge înapoi
spicul contras în bob
păsările-n ou
cerneala metaforei
în mare
o, maestre Arcimboldo,
învăţ de la tine
cumplita ştiinţă
de-a lămuri perla
din firul de nisip
lacrimă sub lama durerii
cum din muntele
acestei tăceri
Cuvântul – cel dintâi.
O, temute Arcimboldo,
încleind din cioburile
Sinelui
anatomia oricărui tablou
hidalgo insinuat
pe sub pergole cu ciorchini
neculeşi peste iarnă
despre care nici vulpile în somn
n-ar putea spune
că sunt acri.
(din volumul în pregătire: Gerunzii – versuri de sertar)