Constanţa NIŢĂ

BIBLIOTECI online

 

De la o vreme, cu greu

mai pot citi cărţi legate:

mi se refuză parcă deschiderii

cotoarele lor ferecate…

un livre c’est la mort d’ un arbre –

spunea poetul Saint John Perse

deci nu mai sacrificaţi aurul verde

ca să-i depuneţi osemintele

pe rafturi prăfuite

poeţi, nu mai ucideţi copacii

ca să vă scoateţi la lumină

visele netrăite

orele nedormite

sinuciderile ratate

cine vă dă dreptul să spargeţi

aceste clepsidre tăcute

care nu trişează niciodată

ora exactă?

daţi mai bine click

pe site-urile bibliotecilor online

şi coperţi virtuale

vi se vor deschide prietenoase

la orice autor de la a la zed

de pe orice meridian şi

la orice fus orar!

 

P.S.: La ocolul silvic tocmai se plantează puieţi

pentru o viitoare ediţie de lux a operelor poetului XYZ …

 

 

UNDE SE ASCUNDE POETUL?

 

De la frate-meu, Poetul, s-au primit veşti…” ( S. J. Perse, Anabase)

 

– Unde se ascunde poetul?

întreb zarea

pe când îşi pansa nonşalantă

rănile amurgurilor.

 

– Pe poet, de când nu l-ai văzut?

– Zuuuut! răspunse vântul distrat

răsfoind mai departe

cartea zăpezii pe dealuri.

 

În vremea asta,

în celula sa cât o zare,

fariseul de poet

îşi crucifica neştiut

inerţia boemă a visării

pe Golgota cuvintelor

nemaiauzite.

 

 

CIOBURI DINTR – O HARFĂ

 

Orpheu şi-a destrămat harfa

de coloanele timpului

Pământul nu mai poate răspunde

concertelor din sfere

Verbele – inculpatele se prezintă

la apelul de seară

cerând iertare pentru vinile – sublimele

de peste zi

Un fluture desperecheat

ca un coşmar scăpat

din noaptea vocalelor

îşi caută crisalida

într-un poem neterminat.

Pe strada Eminescu

pleoapă deschisă

în nedumerirea amiezii

se tânguie prin toţi porii teii

că n-au auzit niciodată

paşii Poetului supunând

zăpezile unui Ianuar imperial

consolându-se cu versurile lui

recitate prost

de-ndrăgostiţi neinspiraţi

ori de poeţi damnaţi

prin cenacluri de provincie.

Apoi îngenunchează cuminţi

în faţa ninsorii florilor de măr

din colinzi.

 

CÂRTIŢA

 

Mi-e teamă de ocrul cuvintelor

dar mai ales de cârtiţa tăcerilor

minând galeriile gândurilor

cu grenade fosforescente

 

Ce n-aş da

să pot vedea şi eu lumea

prin filtrul irisului tău

subteran

 

Închide fereastra

să n-o văd

cum pregăteşte pe-orbeşte

o cină – de – taină

 

ARCIMBOLDIANĂ

 

Cum timpul îmbătat

ar curge înapoi

spicul contras în bob

păsările-n ou

cerneala metaforei

în mare

o, maestre Arcimboldo,

învăţ de la tine

cumplita ştiinţă

de-a lămuri perla

din firul de nisip

lacrimă sub lama durerii

cum din muntele

acestei tăceri

Cuvântul – cel dintâi.

O, temute Arcimboldo,

încleind din cioburile

Sinelui

anatomia oricărui tablou

hidalgo insinuat

pe sub pergole cu ciorchini

neculeşi peste iarnă

despre care nici vulpile în somn

n-ar putea spune

că sunt acri.

 

 (din volumul în pregătire: Gerunzii – versuri de sertar)