Nu-i de-a bună
că peștii
s-au hotărât
să nu mai tacă
și să revendice
aripi în plus
cele avute
mereu insuficiente
i-au adus și-i aduc
în abisurile cazanelor de tuci,
unde,
hirsuți atamani
cu linguroaiele lor
cât lopata tătucului Stalin
i-au învățat și-i învață
ce-i uscatul
și zborșirea solzilor.
Cu săbii și năvoade-ntinse
Hatmani și atamani de bălți
Apar în vise azi ucise
Tot rescriind mereu la hărți
Cu săbii și năvoade-ntinse.
Fantoma cazacului ucis pe cal
Îmi bântuie în vis călare
Cu-n lung năvod tras gol la mal
Lansat demult, demult în mare.
Că totu-n lume-i trecător
Că apa cară veșnic pleava
O știu și peștii ce mai mor
Și-o știu hatmanii de Suceava.
Norocilă
după ieșirea la pensie
nu putea omul să doarmă
de grijă…
vroia să-și facă groapă boltită
pentru somnul de veci
să fie ferit de intemperii
ce mai, ca-n casă!
s-a strâns omul la buzunar
a pus ban peste ban
și-a făcut groapa,
dar noroc nu a avut de ea
c-a murit de inimă rea
când i-a luat dunărea casa…
acum doarme în dealul goicenilor
printre străini,
peste groapa lui boltită
malul de apă al dunării
unde se laie șălarii.
Scalzii, iată`n rimă scaldă
Scalzii nordici scaldă-n rimă
Țărmul marelui fiord
Cum pumnalul scaldă-n crimă
Vena cavă-a unui lord,
Scapără scântei amnarul
Aprinzând fitilul iar
În vreme ce solomonarul
Iarăși ne mai face-un dar…
Ca scânteile-n amnar,
Scalzii, iată`n rimă scaldă
Cel bătrân solomonar
Cu strânsoarea mâinii, caldă!
Mușcă gerul
Mușcă gerul ca un flămând rechin
Din trupu-mi vlăguit de bătrânețe
Și nepoftiții musafiri așteapt`ospețe
De va fi terminat al meu lung chin.
Grăbește-mi Doamne, trecerea-n neființă
Sunt dornic de-a gusta din veșnicul repaus
Căci, iată, și lumeasca viață-i haos,
Jur, a trăi înseamnă suferință.
Ascultă-mi, Doamne, rugile fierbinți
Acum când nici că sunt întreg la fire
Nu mă lăsa să-mi ies din minți…
Aștept sfârșitul ca pe o izbăvire
De singurătăți și suferinți
Și preotul l-aștept cu-a lui citire.
În zadar căutarea…
Cu-nfrigurare caut urma copitei
Calului numit Cotoleană de Floarea-Soarelui,
Înșeuat de mine-n pruncie la vie;
Această toiagă –
Rosinantă a bătrâneților mele –
Mă poartă-n galop,
Cu pași mici de furnică
Spre veș-ni-ca po-me-ni-re
Spre veș-ni-ca po-me-ni-re!