Konstantin DIMITRIEVICI BALMONT

Poet simbolist rus 3(15) iunie 1867 – 23 decembrie 1942

 Вода – APA

Prăpastia umedă curge împreună

Cu bezna înălţimilor eterice.

Tainicul e dat de cer cu-a sa cunună,

Contopirea – de oglinzile apelor armonice.

«Только любовь» – „Numai iubirea”

De la picul de rouă care tremură, jucând

În flăcările pietrelor preţioase,

Până la palidele spaţii, pe care alergând

Se-ncoronează în spumă reveneli fumegând,

Pornite din netezimea mărilor arţăgoase,

Tu eşti pretutindeni, mereu, vibrând-neschimbată,

Ba de smarald, ba în albastru colorată,

Ba plină eşti de raze galbene ori roşioare,

Oranj, albe, sinilii, verzui,

Din cele ce se nasc doar în pustiuri-tehui

În ropotul şi cântul nenumăratelor vălurele-prostioare,

Nuanţe ce se văd doar de privirile alese,

Tremurături, luciri, sclipiri, la care adese

Imposibil este de găsit termenii corespunzători,

Deşi în cuvinte abisul de nuanţe sclipeşte,

Deşi în cuvinte frumoase mereu înfloreşte

Primăvara florilor în mii de culori.

Apa cuprinde chipuri nenumărate, în taină,

În nemărginirea adâncimilor sale,

Visarea pe vălurele-prostioare diverse o leagănă,

Tăcere sau cânt deschid sufletului rană,

Conştiinţa o poartă în vise banale.

Înstărit a fost, bogat este  şi azi

Întinsul pustiu verde-azuriu, fără brazi,

Care naşte lumea insulelor din mare.

Iar marea – toată marea, dar în spaţii libere,

Felurită devine sub omeneasca privire,

Se leagănă cu valul-visare.

În variatele mele peregrinări,

În alte şi alte combinări,A

m ascultat poveştile furtunilor –

Şi ştiu că există multiplicare în visări.

Am văzut şi Oceanul Indian, azurul,

Şi-ntrânsul albastre bucle fremătătoare,

Şi Marea Roşie, unde blând este coralul,

Unde în culori rozii se rupe în franjuri valul.

Şi Marea Galbenă, cu ogoare foşnitoare,

Marea Verde, pirpiriul Golf Persic,

Şi Marea Neagră, cu fluxul sturlubatic,

Şi Marea Albă, fantoma cea amăgitoare.

Peste tot mă gândeam că oriunde şi necurmat

Apa este frumoasă şi are aspectul variat.

AMINTIRE DESPRE O SEARĂ LA AMSTERDAM

Rânduri ticăite Oh! Tăcutule Amsterdam,Cu dangătul tău cântătorAl clopotniţelor vremuite!De ce sunt aici şi nu acolo, pe dam,De ce nu pot pleca mai iute,Oh! Tăcutule Amsterdam,Cu al bisericilor dangăt cântător;Cu ale tale parcă obosite,Cu ale tale parcă uitateCanale, în vise scufundate;Cu pântecele  goale-asudate,Cu apusurile uşor întârziate,Şi blânde şi împurpurate,Tremurând în scurt tremolo,Pe-aceste ape, aici şi acolo,Pe podurile mohorâte,Pe ferestre şi bolţi rotunjiteLa case şi clopotniţe vremuite,Unde, captivat de vise învechite,Un bard oarecare de boală se mistuie,Reproşurile obligat le gâtuie,Tânjeşte cu-oftaturi prelungite,Iar dangătele cântătoare, îmbătrânite, Le-ngână şi aici şi acolo, pe dam… Oh! Tăcutule Amsterdam !Oh! Tăcutule Amsterdam !______

dam – baraj, dig, stăvilar, zăgaz (în flamandă)
Traduceri de Alexandru G. ŞERBAN