Mozaic

Pot să mă sfîşii cu mîinile în multe bucăţi

să pătrund dincolo de stern

poate găsesc pe altcineva în mine.

 

Dar mi-e frică!

Frica asta plumburie ce nu stă în faţa cărnii

şi nici nu trece dincolo de ea,

îmi aduce aminte că sînt un conac uitat aici

de generaţii hrănite cu boabe de griji şi nevoi.

 

Pe holul principal dansează cei 25 de ani

ca o părere aşezată pe umeri.

Nu am putut niciodată să-i privesc,

dar cu cît i-am aliniat,

cu atît mai mult am înţepat burţile eşecurilor.

 

Fără să vreau, îmi goleam mila în chiuvetă

mototolind cadrul de sine missione

în acel triunghi dreptunghic

sub colţurile căruia orice decădere are o inimă.

 

Sub zodia nopţii

Caut cu greu un colţ din carnea ta neprofanată

sub zodia nopţii prăşesc visele neîmplinite de mîine

lăsînd în urmă calmul glaciar ce mi-a închegat sîngele

din genunchii zgîriaţi.

 

Aruncat în ceaţa pavată cu amintiri
îmi tîrăsc sub parfumul climei renăscute
călcîiele versurilor limpezite de refluxuri

pe care numele meu le-a strîns într-o singură cătuşă.

 

Mă zgîrcesc să mai ascult ceasurile ce-şi îmbrăţişează tic-tac-urile

ca nişte ţărmuri fără întoarcere

spre oceanul în care păsările întrebărilor se îneacă.

 

Nu vreau nici să mă retrag

nici libertatea nu mi-e dragă

stau şi îndur

şi mă gîndesc ce este mai uman

acordul sau nota

întrebarea sau răspunsul.

 

Mai trece prin mine doar un anotimp

Mai trece prin mine doar un anotimp

Inima oscilează ca un ceas ce şi-a aruncat quartz-ul

dincolo de fereastra împăienjenită cu ore tîrzii

sub care mă petrec.

 

Las clipa ruginită pe genunchi să amorţească,

gest codat al unui plan secund dezgheţat

şi privesc lumina felinarului cum îmi gîdilă tibiile.

 

Tăcerea infernală

zgîrie pereţii de care cuvintele mele se lovesc în plin

de la aceeaşi distanţă sfărîm între dinţi greşeala de a fi singur.

 

Nu pot nici să dorm, nici să mănînc, nici să beau

Pot doar să aştept să mai treacă prin mine doar un anotimp.

 

Frigul

Frigul naşte umbre lungi,

feţe de gheaţă îmbibate cu miros de benzină

scuipată lîngă semafoarele mioape.

 

În acest anotimp, unele lucruri se ascund de noi,

născîndu-se altele în căutare de hrană şi apă.

Animalele zbiară la prima lună

care străluceşte precum inimile îndrăgostiţilor

prinşi sub ea.

 

Ziua fuge din carul său luminat,

totul golindu-se de ea, şi ea golind totul

în faţa noastră, unde pustiul adună stele,

iar versurile mele se transformă într-un inel.

 

De-aş putea cununa îngerii între ei…