Invariabila transfigurare

 

Suntem romanticii piedutelor iluzii,

Că-n viaţă vom găsi şi sensuri, şi iubire,

Dar n-am găsit decât decepţii şi confuzii;

Eclesiastul le-a numit dezamăgire.

 

Am înălţat cu zel o rugă către Dumnezeu –

Ne fie dragostea platonică, ideală, pură;

Poeţii-au botezat-o carmen pe lira de Orfeu,

Dar a rămas transfigurare, doar literatură.

 

Şi cum invariabila stereotipie,

e-aceeaşi cu invariabila transfigurare,

că acceptăm că-n infinituri e o veşnicie

cum scrie-n Biblii, e marele semn de-ntrebare.

 

Poetul

 

(Apus de soare palid, ruginit!)

în mersu-i gârbovit şi pe o parte,

cu pas încet, nesigur, rebegit,

îşi sprijin’-osteenala pe o carte.

 

E tot avutul lui, e tot ce-a strâns:

şi plus, şi minus infinit, în carte,

şi-atât durut plăcut, dară şi plâns,

şi-atâtea vise şi visări deşarte!

 

În zborul de cocor sunt ciclurile lumii

 

Se cârduiesc în zi cocorii a plecare,

cu eleganţă-n zbor a bun rămas;

câţi dintre ei nu îşi vor mai găsi popas

decât pe valul zbuciumat de mare?!

 

Când au venit în primăvară timpurie,

entuziaşti copiii: „au sosit cocorii!”

se desluşeşte-albastru-n faptul aurorii

pe care vor pleca în toamna netârzie.

 

În zborul de cocor sunt ciclurile lumii,

mereu aceeaşi ireversibilitate,

iar emergenţa în transcendentalitate,

e restitutio integrum în ciclurile humii.

 

Şi apa-n vaduri tot va clipoci

 

Eu nu credeam că va să vină

Şi capătul de un grotesc final;

Din ce în ce lumina-i mai puţină

Şi simt un vânt pornit din boreal.

 

De moarte avu parte şi întâiul

Creat, să-şi poarte-n cârcă anul;

Zadarnic Thetis* i-a ferit călcâiul,

Că tot muri Ahile Peleianul.

 

Că va mai fi şi mâine-o zi, va fi;

Vom îngăima: „to be, or not to be”;

Şi apa-n vaduri tot va clipoci,

Iar albii nuferi tot din tăuri vor ieşi.

 

Am intrat în visul tău

 

Am intrat în visul tău o clipă,

Ştrengăreşte şi pe şotii pus;

Mi-ai părut un aisberg polar,

Risipită şi cu gândul dus.

 

Am cercat să-ţi dau fiorul

De-altădată, ţi-aminteşti?

Ca de febră, tremurândă,

Îmi spuneai cât mă iubeşti.

 

Cum, trezindu-te din vis,

Visul mi se spulberă,

De nu-ţi lecuieşti fiorul,

Gândul greu mă tulbură.